O tragedie în Canalul Mânecii care trage semnalul de alarmă cu privire la criza migrației în Europa și dezastrul umanitar care riscă să se producă

Bilanțul tragic al zilei de joi, când cel puțin 27 de migranți – 17 bărbați, șapte femei dintre care una gravidă și trei copii, cifre deocamdată provizorii – au murit în apele din largul orașului Calais din nordul Franței, i-a trezit pe politicieni din complezența cu care tratau acest fenomen. Este cea mai tragică zi de când Canalul Mânecii a devenit o rută privilegiată a migrației.

Președintele Franței, Emmanuel Maron, a spus că nu va permite transformarea Canalului Mânecii într-un cimitir, a promis pedepsirea celor care i-au traficat pe acești migranți și a cerut reunirea de urgență a liderilor Uniunii Europene, iar prim ministrul britanic, Boris Johnson, vizibil șocat de această tragedie, a făcut un apel la cooperarea franco-britanică pentru stoparea acestui fenomen cu consecințe importante.

Până acum, în 2021 au reușit să traverseze Canalul Mânecii din Franța în Marea Britanie peste 26.000 de migranți, de peste trei ori mai mulți decât în 2020. Aproape întotdeauna aceștia folosesc bărci gonflabile din cauciuc, pe cea mai intens navigată cale maritimă a lumii.

Epava recuperată joi seara de autoritățile franceze era dezumflată și potrivit cotidianului La Voix du Nord accidentul s-ar fi petrecut în urma ciocnirii cu un vas de containere. Cert este că aceste ambarcațiuni improvizate sunt adevărate coșciuge plutitoare, adeseori supra-încărcate. Ministrul de interne al Franței, Gerard Darmanin, spunea că inițial în barcă s-au suit 34 de persoane.

Procuratura franceză a arestat patru suspecți pe care îi cercetează sub acuzația de omucidere și vătămări grave involuntare agravate, ca și de trafic de persoane. Primărița orașului Calais, Natacha Bouchart, spunea că această tragedie era așteptată să se întâmple. Ea a declarat că a avertizat în repetate rânduri autoritățile de la Paris să ia măsuri, dar că nimic nu s-a întâmplat. Potrivit ei, traficanții cer tarife între 2.700 și 7.000 de euro pentru traficarea fiecărei persoane.

Pe internet pot fi văzute înregistrări video cu migranți care se suie în bărci de cauciuc pe coasta de nord a Franței, câte 20, 30 sau chiar mai mulți și pornesc spre ceea ce ei consideră a fi pământul făgăduinței, coasta de sud a Angliei. După câteva ore sosesc și câțiva polițiști, când migranții probabil au ajuns deja în Anglia, dacă nu cumva s-au scufundat, așa ca în ziua de 24 noiembrie.

Franța spune că nu poate patrula eficient porțiunea de coastă de 100 de kilometri dintre Calais și Dunkerque și acuză Marea Britanie că nu a furnizat ajutorul financiar promis pentru întărirea patrulării acestei porțiuni de coastă.

La rândul ei Marea Britanie spune că a plătit Franței circa 60 de milioane de euro în acest scop și a propus să pună la dispoziție polițiști care să patruleze împreună cu colegii lor francezi această zonă de origine a traversărilor. Franța este reticentă în accepta această propunere care ar putea fi văzută ca o încălcare a suveranității ei.

Dar ceea ce se petrece în zona Canalului Mânecii nu este doar o chestiune bilaterală franco-britanică. Toți acești migranți traversează alte țări europene ca să vină în Franța, unde stau în tabere improvizate și mizerabile în jurul coastei de nord, așteptând ocazia să treacă în Marea Britanie, văzută de ei ca un paradis al migranților.

Dar cine sunt acești migranți și de unde vin ei?

Imensa majoritate provin din Asia și Africa și sunt cu precădere migranți economici. Adeseori, ei nu au acte de identitate, care le-au fost confiscate și distruse de traficanți. Printre victimele de joi din Canalul mânecii se numărau, potrivit relatărilor, kurzi irakieni și somalezi, iar miercuri printre cei peste 600 de migranți sosiți la Dungeness se număra un fost militar afgan care luptase alături de trupele britanice, înainte de capturarea puterii de către talibani la Kabul în august.

Mulți dintre acești migranți provin din Afganistan, o țară cu economia în colaps și cu milioane de oameni amenințați de foamete în pragul iernii, dar și din zone de conflict – Yemen, Etiopia, Siria, Libia, Sudan.

Iar tragedia din Canalul Mânecii reamintește lumii că această problemă nu este nouă, ea fiind cunoscută de multă vreme de țări ca Italia, Grecia sau Spania. Organizația Internațională a Migrației spune că numai în primele nouă luni ale anului 2021 în Marea Mediterană și-au pierdut viața 1.369 de migranți în tentativa de a ajunge în Europa. Deci Mediterana a devenit un cimitir al migranților cu mult înaintea Canalului Mânecii.

Problema există și pe uscat, după cum s-a văzut recent la frontiera Polonia – Belarus, iar republicile baltice se confruntă și ele cu probleme similare, de aceea ca și Polonia au început să construiască ziduri la frontierele cu Rusia și Belarus, așa cum Ungaria a construit de mult la frontiera cu Serbia, ridicând spectrul “Fortăreței Europa”.

Tragedia din Canalul Mânecii a readus în atenție criza migranților care nu poate fi rezolvată numai de Franța și Marea Britanie și poate nici măcar de Uniunea Europeană în ansamblul ei, dar este clar că fără colaborare acest fenomen va continua și tragedii ca cea din 24 noiembrie vor deveni din ce în ce mai frecvente.

Citesc adeseori comentarii din partea unor români care întreabă: “De ce nu-i iau țările musulmane pe acești migranți?” Ba îi iau, țări ca Turcia, Iran, Pakistan, Liban sau Iordania sunt pline de milioane de migranți, mai ales din țările învecinate ca Siria sau Afganistan, unde insecuritatea este cvasi-permanentă. Iar în monarhiile petroliere din Golf lucrează legal alte sute de mii de oameni din țări musulmane mai sărace.

S-a creat în mintea unor imaginea unor mase de oameni care nu visează decât să huzurească pe banii contribuabililor occidentali și dintr-o dată își părăsesc casele și comunitățile unde au trăit de generații, își iau familia și o năframă în vârf de băț și pleacă în vilegiatură în Europa, plătind mii de euro, adeseori prin îndatorare și transformare în sclavi moderni de către traficanți.

Îi rog pe acești comentatori să renunțe pentru un moment la prejudecățile lor, adeseori cu conotații rasiste, și să încerce să se pună în locul acestor oameni. Sau măcar să reflecteze la ce s-a petrecut joi în Canalul Mânecii.