G4Media.ro

O firmă turcească a câștigat o licitație pentru 16 tramvaie în Iași,…

Sursa Foto: Haberler

O firmă turcească a câștigat o licitație pentru 16 tramvaie în Iași, în valaore de 30 de milioane de euro

Firma Bozankaya AŞ, care proiectează şi construieşte la Ankara vehicule comerciale electrice şi vehicule pe şină, a câştigat o licitaţie pentru 16 tramvaie, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, care vor fi utilizate în oraşul Iaşi din România, transmite publicația Haberler, citată de Rador.

Potrivit informaţiilor obţinute de reporterul Agenţiei Anatolia, a fost semnată convenţia pentru licitaţie iar primele livrări vor avea loc în 18 luni.

Durata proiectului va fi de 27 de luni iar finanţarea va fi făcută în principal din fonduri europene.

Potrivit contractului, Bozankaya va produce tramvaie cu o lungime de 30 de metri, cu cinci module şi cu o capacitate de 230 de călători. Podeaua tramvaielor va fi în aşa fel proiectată încât să permită urcarea şi coborârea facilă a călătorilor.

Firma care dezvoltă şi garniturile de metrou din Turcia a câştigat anterior o licitaţie la Bangkok prin consorţiul pe care l-a înfiinţat cu Siemens Mobility şi a realizat primul export de vehicule pe şină din Turcia. 22 de garnituri de metrou livrate în cadrul proiectului au intrat în funcţiune în această lună.

Firma a câştigat şi în oraşul Timişoara o licitaţie, în valoare de 33 de milioane de euro, privind furnizarea a 16 tramvaie.

„Vor fi utilizate cele mai bune soluţii pentru tramvaie”

Şeful Consiliului de Administraţie al firmei Bozankaya AŞ, Aytunç Günay, a declarat că vehiculele electrice furnizate sunt preferate în multe părţi ale lumii pentru că nu afectează mediul, asigură o economie de energie şi sunt silenţioase. „În acelaşi timp, suntem mândri că am reuşit să ne dezvoltăm prezenţa în România, pe care am marcat-o cu puţin timp în urmă”, a spus Aytunç Günay.

Tramvaiele care vor fi produse pentru Iaşi vor beneficia de cele mai bune soluţii în privinţa confortului şi a siguranţei pasagerilor, a arătat Günay şi a adăugat că dezvoltarea unui proiect pentru Iaşi, oraş care foloseşte de aproximativ 100 de ani vehicule pe şină, este foarte importantă pentru firma pe care o conduce.

Sursa: Haberler/ Rador/ Traducerea Florin Matei

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Cata spaga a curs ??? Turcaleti sant cam tare in buisness prin Romanica…… pute rau

  2. Deci se ia boala asta 😐

  3. Suntem cei mai tari la a face bani pentru turci….nu ne intereseaza de tramvaiele fabricate in Romania ca vorba ceea ‘avem standarde’ bai frate si tot ce e romanesc ne cam pute….in schimb in ultimii ani intarim masiv productia de tramvaie si autobuze din Turcia. Calitatea e vai de ea si rebuturile turcesti vor umnple depourile in cativa ani.

    Probabil spaga trebuia si ea inclusa in pret si turcii au fost singurii care au reusit sa promita si tramvaie, sa asigure si comisionul necesar.

  4. Transportul public in administratiile p$diste pe baza de … parfum turcesc :)) Cica tzara membra a UE :))

  5. Aproape 2 milioane de euro un tramvai ?!

  6. Am fost in Istanbul recent. Tramvaiele lor sunt excelente, moderne, silentioase, la sute de ani lumina de rablele din Buc.
    Nu fac apologia osmalailor, dar:
    Pe de alta parte, rablele din Buc au fost construite si proiectate de celebra astra arad, careia ii plangem de mila, azi, cu totii, ca nu castiga, dom’le, licitatii, ca sa ramana banii in tara, nu sa intre in buzunarul otomanilor, patriotism sadea, dom’le!
    Cand folosesc rablele astra arad in Buc, ma uit la geamurile lor avand chedere din plastic. Vara plasticul se dilata si, daca geamul a apucat sa stea inchis, nu-l mai deschizi nici cu pickamerul. Iarna, chederele alea intepenesc complet geamurile.
    Incerc sa spun ca geniile de la astra arad de atat au fost in stare cand au facut fie si un proiect simplu.
    Chiar daca acum cica fac tramvaie moderne, copiate de la altii, evident, cum dracu sa ai incredere ca le fac bune, daca au dovedit deja, cu varf si indesat, cat ii duce capul ?

    • @zicsieu, eu n-am fost in Istambul, am fost in Bucuresti si am mers autobuzele otokar si sunt cel putin un deceniu in urma autobuzelor Iveco, cel putin la comfort, la fiabilitate stau si mai prost. Primarii corupti din Ro prefera sa faca afaceri cu turcii pentru ca se poate pierde usor urma banilor deci nu se poate dovedi frauda.

    • Vai…ce batut cu pula in cap esti….

    • @zicsieu:
      Zici si tu, ca tramvaiele din Bucuresti, alea de-ti plac mult, nu au fost facute la Arad.
      Unele au si placute pe care scrie, cu mândrie, ce firma le-a facut. Incearca sa citesti…

  7. Moldova si Tara Romaneasca, au fost si vor ramane pasalicuri. Muzica turceasca, emisiuni turcesti, transport turcesc, obiceiuri turcesti, mancare turceasca. Bacsisul, a intrat in ADN-ul moldovenilor si muntenilor. De sute de ani. Cum cel care dadea cel mai bun bacsis, era numic domnitor, s-a instaurat mentalitatea aceasta.
    Asa ca: doriti Turcia si turcisme, trandavie, hotie, murdarie, educatie proasta, spoiala, etc, ramaneti in cele doua miticenii; doriti viata aproate de standardele vestice si centrale, in Ardeal va este locul. Ardealul, inca nu a fost total pervertit de miticii turcizati. Au avut ghinionul sa fie lipiti lor, de 100 de ani incoace, insa ADN-ul ardelenesc, a ramas sanatos. Obisnuit cu munca cinstita, cu curatenia, cu buna cuviinta, cu civilizatia, cu arhitectura, etc, facand dintotdauna parte din imperiul austro-ungar.

    • Daca citeai tot articolul nu doar titlul vedeai ca “ Firma a câştigat şi în oraşul Timişoara o licitaţie, în valoare de 33 de milioane de euro, privind furnizarea a 16 tramvaie.”

      Dar hai sa jignim mai mult de jumatate din populatia tarii doar pentru a ne simti superiori.

    • Băi, prietene, tu ai fost prin Turcia de curând? Știi despre ce vorbești sau doar bați câmpii…
      Și, apropo, Ungaria de care vorbești tu a fost 150 de ani pașalâc turcesc…
      Așa că, mai umblă, mai deschide ochii, mai citește câte ceva și abia pe urmă…

    • Miticilor, nu va place la civilizatie, acolo unde nu merge cu peshkes, fara spaga si pile, stiu asta. Shaormiti bine acolo, la voi. Nu are nimeni nimic cu voi, miticii. Singurul lucru care vi se cere, este sa stati la voi si sa nu stricati Ardealul, ca de 101 ani, numai asta faceti, din pacate 🙁 Si a-propos, nu Ungaria a civilizat Ardealul, ci Austria si austriecii.
      Emigrati din Miticenii, ce e pacat de voi (cei cu dorinta de munca, de civilizatie, de tot ceea ce este bun si european.
      (nu locuiesc in Ardeal)

    • @Andrei
      Merci ptr raspuns. Nu doresc sa jignesc, insa acesta este adevarul. Peste 400 de ani de dominatie turceasca, si-au pus amprenta (din pacate) Ce vezi tu schimbat, dupa 150 de ani de independenta, imi poti arata? Din pacate, au ramas obiceiurile otomane, nu cele turcesti. Cunosc bine Turcia si turcii. Foarte putini au comportament, obiceiuri, educatie, spirit european. Au spiritul lor, otoman si este foarte bine pentru ei.
      Insa nu este bine pentru Romania. 2 din 3 sunt pervertite si nici dupa 150 de ani, nu au reusit sa isi schimbe obiceiurile otomane. Chiar au reusit sa le implementeze si in Ardeal, de 100 de ani incoace, decand nefericitii de ardeleni, au trecut sub dominatia miticilor 🙁

  8. Este dubios „succesul” Turcilor in Romania, si mai ales in Iasi si in Timisoara.
    O foarte deprimata stire despre Iasi.

  9. e contagioasa boala asta a spagii, mai ales in orasele conduse de infractorii de la ciuma rosie psd

  10. Bacsis, mita, PSD.

  11. Majoritatea tramvaielor V2A care circula actualmente in Bucuresti au fost fabricate de atelierele centrale ITB dupa un model adus prin anii 1970 din Germania dela firma Linke Hoffmann Busch. Mai circulea sau au circulat si alte modele primite ca ajutor din partea municipalitatii orasului Munchen. Garniturile in cauza fusesera scoase din circulatie intrucat erau ajunse la limita de uzura.
    Tin sa precizez ca actuala ASTRA este o modesta ramasita a uzinei IVA (Intreprinderea de Vagoane Arad) care a fabricat mii de vagoane de calitate pentru transportul de persoane si de marfa. Tot IVA a produas si garniturile pentru metroul din Bucurest care au functionat ireprosabil unele mai circuland si astazi. Este de admirat ca toate acestea erau atat proiectate cat si executate integral in tara.
    Rog ca sa nu se mai arunce cu noroi in munca a mii de oameni care au lucrat cu abnegatie in aceasta uzina. Sunt deasemenea convins ca ASTRA poate produce si tramvaie la cerintele actuale.

  12. Te doare bila!