Moftul mortal al oamenilor și chinul vietăților sălbatice: De ce le ținem în captivitate? Cimpanzeul Travis și orca Tilly, două tragedii și o industrie de miliarde

Columbia se confruntă în prezent cu o situație ecologică aparte, o populație de aproximativ 150 de hipopotami, descendenți ai unor specimene care au făcut parte din menajeria privată a traficantului de droguri Pablo Escobar și care au fost eliberate în sălbăticie după moartea acestuia. Această situație stranie și, într-un anume fel, amar-nostimă, ridică întrebări serioase despre consecințele modului în care sunt tratate animalele “exotice”.

Pentru cine aude prima oară de această situație, cazul ar putea părea drept unul izolat, rezultatul minții excentrice și criminale pentru care decența și cumpătarea sunt doar visuri îndepărtate. 

În realitate, deși exemplul dat de Pablo Escobar este unul extrem, adevărul este că ideea de a păstra animale exotice și periculoase drept animale de companie i-a fascinat cu mult înainte și continuă să îi fascineze pe oamenii cu prea mulți bani și prea puțin bun simț iar în prezent industria formată în jurul acestei practici este destul de sănătoasă, în special în Occident.

După cum punctează National Geographic, termenul “exotic” nu este foarte clar definit când vine vorba de animale de companie, dar în general este folosit pentru a desemna animale nedomesticite și mai rare decât cele tradiționale, precum câinii și pisicile.

Există extrem de multe motive pentru care scoaterea unei vietăți din habitatul ei natural și păstrarea în captivitate de către cetățeni obișnuiți care nu au nici pregătirea, nici dispoziția de a le oferi un cămin potrivit este o idee proastă și, în anumite cazuri, cu adevărat inumană. 

Aceste animale au deseori nevoi alimentare și sociale extrem de greu de satisfăcut, întreținerea lor este costisitoare, iar tratamentul greșit, chiar și neintenționat, le poate produce suferință mentală și fizică semnificativă. Dar chiar și dacă unui om nu îi pasă de asemenea considerații morale, ar trebui să fie convins măcar de propria siguranță: orice ființă are limite, iar ceea ce începe în mod distractiv poate avea consecințe serioase, dacă nu chiar mortale.

Acest pericol este exemplificat de două cazuri din ultimii ani care au atras atenția internațională din cauza aspectelor tragice ale evenimentelor, dar și a modurilor în care ar fi putut fi evitate

Travis, cimpanzeul 

Travis a fost un cimpanzeu născut într-un sanctuar din Missouri, în 1995, potrivit ATI. Vândut soților Jerome și Sandra Herold la doar trei zile de la naștere, Travis a crescut în casa lor și a devenit o mică senzație a comunității sale datorită inteligenței sale ieșite din comun, capacității de a-și asculta stăpânii și firii jucăușe.

După ce Sandra Herold și-a pierdut unicul copil într-un tragic accident rutier, iar la 4 ani mai târziu, în 2004, soțul ei Jerome a pierdut lupta cu cancerul, Travis a devenit refugiul emoțional al femeii, iar cei doi au început să facă totul împreună, de la mese, la dormit și chiar la băi.

Poate din cauza acestui atașament emoțional, Sandra nu a observat (sau a ignorat) comportamentele violente și agitația lui Travis. Situația nu s-a agravat foarte mult vreme de câțiva ani, dar la data de 16 februarie 2009, lucrurile au luat o întorsătură bruscă.

Travis scăpase din casă în acea zi, în timpul vizitei unei bune prietene de familie, Carla Nash. Carla a încercat să îl ademenească înapoi pe Travis cu jucăria lui favorită, o păpușă Elmo. Eventual, Travis s-a întors, dar numai pentru a o ataca cu sălbăticie pe femeie.

Cimpanzeii, în ciuda aparenței simpatice, sunt animale puternice, agresive și deosebit de brutale. Dovadă a acestui fapt este că Sandra, pentru a-și ajuta prietena în pericol, a recurs la a-l ataca pe Travis cu o lopată, apoi cu un cuțit, dar nu l-a putut opri din a o desfigura pe Nash. În final, poliția a ajuns la fața locului, iar un ofițer la împușcat mortal pe Travis când animalul a încercat să intre în mașina de poliție.

Carla Nash a suferit răni care i-au schimbat viața în urma atacului. Aproape toate oasele din față i-au fost rupte, și-a pierdut buzele, nasul, falca, o mare parte din scalp, o mână și mare parte din cealaltă. A avut nevoie de ore întregi de operații, reconstrucție facială și proceduri experimentale, dar a supraviețuit și a câștigat despăgubiri în valoare de 4 milioane de dolari în 2012.

Este greu de spus ce a cauzat atacul lui Travis. Doctorii au teoretizat că a fost de vină tratamentul pe xanax pe care era ținut pentru anumite probleme medicale, care poate spori agresivitatea și induce episoade violente chiar și la oameni. 

Ce este cert, totuși, e că povestea lui Travis rămâne un caz tragic, în special în condițiile în care, din toate punctele de vedere, Travis nu a fost tratat decât cu grijă și atenție, dar instinctele animalice nu urmează întotdeauna legea iubirii umane.

Tilikum, orca

În ciuda denumirii de “balene ucigașe”, cum mai sunt orcile cunoscute, aceste animale nu sunt cunoscute pentru atacuri la adresa oamenilor în sălbăticie. Acesta nu este cazul lui Tilikum, proeclit Tilly, una din cele mai faimoase orci din istorie.

Pe parcursul vieții sale în captivitate, în cea mai mare parte petrecută în statul american Florida, care a durat de la capturarea sa în 1983 până la moartea în 2017, Tilikum s-a făcut responsabil pentru trei morți umane: doi antrenori și un om care s-a strecurat în habitatul său pe timp de noapte, scrie BBC.

Spre deosebire de Travis, Tilikum are o explicație mult mai evidentă pentru comportamentul său agresiv. Tilikum a fost în 2013 “vedeta” controversatului documentar Blackfish, citat de National Geographic, care a prezentat stresul psihologic extrem la care sunt supuse animale atât de mari cu nevoi deosebit de complexe când sunt ținute în captivitate.

Problema în acest caz nu ține neapărat de cât de bine este tratat animalul, ci mai degrabă de faptul că orcile, din multe puncte de vedere, nu sunt compatibile cu traiul în captivitate. Fiind animale imense care au evoluat să se miște zeci, dacă nu chiar sute de kilometri pe zi, nevoile lor fizice nu pot fi acomodate de nicio grădină zoologică sau parc acvatic din această lume, cum ar fi SeaWorld, parcul unde și-a trăit Tilikum cea mai mare parte din viață.

În acest condiții, nu este de mirare că balenele ucigașe se numără printre animalele care trăiesc mai puțin captivitate decât în sălbăticie. Cele mai bătrâne balene captive trăiesc până la aproximativ 30 de ani, în vreme ce omologii lor din sălbăticie pot depăși vârsta de 50. 

Motivul agresivității ieșite din comun a lui Tilikum este încă subiectul multor dezbateri, dar un fapt este cert: documente juridice arată că SeaWorld a înregistrat peste 100 de incidente în care orcile captive au fost agresive cu antrenorii. Din antrenorii atacați, 11 au fost răniți, iar unul și-a pierdut viața.

Pe deasupra, compania a fost criticată chiar de foști antrenori pentru cruzimea cu care sunt tratate animalele în numele profitului

Statisticile actuale

Incidentul lui Travis a șocat întreaga națiune americană, dar nu i-a descurajat prea tare pe americani din a deține primate. Conform unui studiu din 2021 al Bibliotecii Naționale de Medicină, 15.000 de primate sunt ținute ca animale de companie în Statele Unite. 

Orcile sunt cu mult peste capacitățile materiale chiar și ale unui bogătaș excentric obișnuit, iar din acest motiv, alți prădători de top ocupă mințile acestora. Potrivit CNN, peste 5.000 de tigri captivi există în Statele Unite, dintre care doar 6% se află în grădini zoologice și instituții acreditate. 

Acest număr este cu adevărat surprinzător dacă se ia în calcul faptul că populația actuală de tigri rămași în sălbăticie, în întreaga lume, nu depășește 4.000 de exemplare. 

În Asia, tigrii captivi sunt chiar mai numeroși, peste 8.000, iar Europa stă ceva mai bine la acest capitol, cu doar puțin peste 800 de exemplare în U.E. și Marea Britanie, conform ONG-ului World Wide Fund for Nature.

ONG-urile pentru protectia animalelor, precum World Animal Protection și Born Free USA dedică mult efort explicării motivelor pentru care animalele sălbatice rare nu ar trebui păstrate nu sunt parteneri potriviți pentru om, de la riscuri de sănătate și siguranță la incapacitatea majorității oamenilor de a îngriji corespunzător asemenea “prieteni”.

În final, totuși, numerele vorbesc. Comerțul mondial cu animale sălbatice generează venituri anuale de peste 40 de miliarde dolari, potrivit Convenției Comerțului Internațional a Speciilor Pericilitate și Florei și Faunei Sălbatice, iar jumătate din aceasta sumă este produsă prin tranzacții ilegale.

Dilemele morale pot continua să fie aduse în discuție, dar realitatea situației este că argumentele legale, etice și nici măcar pericolul deja bine cunoscut al acestor practici nu a înduplecat curiozitatea și lăcomia omului.