Mişcarea #MeToo face valuri în Serbia, Croația, Muntenegru și Bosnia/ Actriță de succes: Eram la şcoala lui Mika Aleksic de şase ani, când am fost violată. Aveam 17 ani. Nu s-a întâmplat numai o dată. Violul s-a repetat

Totul a început după ce o actriţă din Serbia l-a acuzat de violuri repetate pe profesorul ei. Femei din Croaţia, Muntenegru şi Bosnia încep să vorbească despre abuzurile sexuale suferite, scrie postul de radio Deutsche Welle.

Anul nou a debutat cu un scandal în Serbia. Câteva femei l-au acuzat pe cunoscutul profesor de teatru şi regizor Miroslav Mika Aleksic de viol şi abuzuri sexuale. Toate au fost studente la şcoala sa de teatru şi cel puţin una dintre ele era minoră în momentul în care a fost abuzată.

Milena Radulovic, o actriţă de succes, în vârstă de 26 de ani, a fost prima care a vorbit public despre această traumă. Într-un interviu publicat pe 16 ianuarie în revistă Blic din Serbia, ea a declarat că Aleksic a violat-o pe când era încă minoră: „Eram la şcoala lui Mika Aleksic de şase ani, când am fost violată. Aveam 17 ani. Nu s-a întâmplat numai o dată. Violul s-a repetat.”

Evenimentul a stârnit o avalanşă de reacţii în toată zona balcanică. Alte femei, victime ale hărţuirii sexuale, nu doar din Serbia, ci şi din Croaţia, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina, şi-au ridicat glasul împotriva violenţelor, multe făcând acuzaţii similare cu cele exprimate de Radulovic.

„Aceasta a fost o decizie mare şi curajoasă şi este importantă nu doar pentru acest caz, ci şi pentru toată societatea şi regiunea,” a spus, în discuţia cu DW, Sanja Pavlovic, activistă în cadrul Centrului Autonom al Femeilor din Belgrad.
Izbucnirea unei revoluţii

Tema continuă să rămână un tabu în regiune, iar femeile se jenează şi se tem să discute despre astfel de subiecte, mai explică activista din Serbia. Multe preferă să tacă. „Cel puţin am abordat problema la nivel social. Avem cel mai slab cadru legislativ şi cele mai puţine violuri şi hărţuiri sexuale raportate. Acest gest a pornit practic o revoluţie,” spune Pavlovic.

O revoluţie mai mică a pornit de la Ana Tikvic, fostă studentă la Academia de Arte Vizuale din Sarajevo, care a înfiinţat iniţiativa „Nisam trazila,” sau „Nu eu am cerut-o (I didn’t ask for it),” împreună cu trei colege.

„Credem că este momentul să atragem atenţia asupra faptului că hărţuirea sexuală şi misoginismul se regăsesc în fiecare celulă a societăţii noastre,” afirma Tikvic. Grupul ei de pe Facebook a atras peste 40.000 de followers în doar câteva săptămâni şi a înregistrat peste 4.000 de mesaje anonime sau confesiuni despre violenţe sexuale din toată regiunea.

„După 19 ani de tăcere, am vorbit, în sfârşit. Am trăit experienţa abuzurilor sexuale când aveam 8 ani, fiind victima unui membru al familiei, care avea atunci 16 ani. Am avut nevoie de multe ore de psihoterapie pentru a înceta să cred că exagerez,” a fost doar unul dintre numeroasele mesaje anonime publicate pe respectiva pagină.

Un spaţiu sigur fără condamnări

„Vrem să oferim un spaţiu sigur, unde oricine să poată vorbi liber, fără teama de a fi condamnat,” a spus Tikvic în discuţia cu DW. Ea mai dezvăluie că teama de a spune lucrurilor pe nume când este vorba despre violenţă sexuală sau de a-l înfiera public pe violator este mare în condiţiile în care nu există niciun fel de sprijin sau înţelegere din partea societăţii.

După ce Radulovic şi-a împărtăşit experienţa, „publicul din Serbia şi din regiune a reacţionat spunând: ‘Ea a cerut-o. Este actriţă, la ce se aştepta? Este normal în profesia ei’,” spune Ana, o croată care trăieşte la Sarajevo, în Bosnia. De aceea, numele platformei sociale este „Nu eu am cerut-o!”

Ana şi cele trei colege ale ei nu vor să arate cu degetul pe nimeni în mod special şi nici o instituţie în mod particular. Sunt supărate pe un sistem care, spune ea în discuţia cu DW, trebuie să fie schimbat.

Deşi toate au absolvit Facultatea de Artă din Sarajevo, unde unul dintre profesori este confruntat cu cel puţin 16 acuzaţii de hărţuire sexuală, toate apărute după declaraţiile publice făcute de Radulovic în Serbia, aceste tinere nu vor în continuare să recunoască dacă au trecut ele însele prin experienţe similare în timpul facultăţii. Toate însă declară că s-au confruntat deseori cu misoginismul în viaţa lor.

„Nu există nici măcar o singură instituție care să fi scăpat de aceste scandaluri”, spune Ana Tikvic.

Încredere scăzută în instituţiile publice

Universităţile, academiile de artă vizuală şi dramatică, parlamentele şi alte instituţii din regiune au făcut primii paşi pentru a stopa sau preveni violenţele sexuale, multe beneficiind de consilii unde studenţii pot raporta orice fel de abuzuri sau violenţe.

S-au făcut paşi în direcţia bună la Belgrad, Podgoriţa, Sarajevo, Zagreb, ca şi în multe alte oraşe, dincolo de capitale. Multe ONG-uri, alături de Forumul Parlamentar European pentru Drepturi Sexuale şi Reproductive, au urmat exemplul și s-au aliat sub hashtag-ul #nisisama, care înseamnă „Nu eşti singur(ă)”

Se pare că Milena Radulovic a unit întreaga regiune. Dar mai este un drum lung de parcurs.

„Există trei până la patru mii de rapoarte privind violenţa domestică în Serbia, dar doar circa 70 de acuzaţii de viol, anual. Rata condamnărilor este foarte scăzută – de circa 50 la sută,” dezvăluie Sanja Pavlovic de la Autonomous Center Belgrade în discuţia cu DW, înainte de a adăuga că încrederea în instituţiile publice este extrem de scăzută.

Exact în seara în care a fost publicat interviul acordat de Milena Radulovic, autorităţile au reacţionat şi l-au reţinut pe Miroslav Mika Aleksic, regizorul în vârstă de 69 de ani. El este acuzat acum de comiterea a opt violuri, „în perioada cuprinsă între 2008 şi 2020”, şi de „şapte acte sexuale ilegale,” după cum a anunţat biroul Procurorului General din Serbia.

„Când este vorba despre reclamaţii privind o persoană într-o poziţie de putere sau care se bucură de respect în societate, victima se întreabă: ‘Cât de important sau de luat în serios va fi cuvântul meu în comparaţie cu al lui?” spune Pavlovic în discuţia cu DW, explicând astfel de ce tăcerea este la ordinea zilei printre victimele violurilor şi ale abuzurilor sexuale.

Centrul Autonom este tot mai des contactat de femei care raportează violenţă sexuală, iar Pavlovic consideră că aceasta este o mare şansă.

„Acum va fi mai uşor pentru toate victimele să raporteze violenţa, să vorbească despre ea, nu neapărat public, dar în cadrul comunităţilor şi al familiilor lor. Este un aspect pozitiv, dar şi un test important pentru instituţii. Vom vedea cum vor reacţiona acestea,” conchide Pavlovic.

Sursa Foto: IMDB