Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O minoră cu handicap psihic a fost agresată sexual într-un parc din oraşul prahovean Vălenii de Munte şi apoi într-o zonă cu vegetaţie, agresorul fiind observat de către mai mulţi locuitori care au intervenit şi au anunţat poliţia, transmite Agerpres.
„În aceeaşi zi (n.r. joi), poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără de 17 ani ar fi fost victima unei astfel de fapte. Echipa operativă constituită s-a deplasat de urgenţă la faţa locului pentru verificarea aspectelor semnalate. Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul ar fi profitat de dizabilităţile tinerei şi ar fi agresat-o sexual, iniţial într-un parc din oraşul Vălenii de Munte, ulterior conducând-o într-o zonă cu vegetaţie, unde ar fi continuat faptele. Totodată, s-a stabilit că bărbatul a fost observat de mai mulţi locuitori din zonă, care au intervenit pentru a opri acţiunile acestuia şi au alertat poliţiştii prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
Conform sursei citate, bărbatul a fost imobilizat de poliţişti şi condus la sediul unităţii de poliţie, fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore.
Acesta va fi prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.