Home » Articole » Ministrul Energiei: Una dintre principalele priorităţi este să investim în capacităţi de stocare a energiei electrice, produsă în exces în timpul zilei, care poate să fie stocată pentru a putea fi folosită între orele 6 şi 10 seara

Ministrul Energiei: Una dintre principalele priorităţi este să investim în capacităţi de stocare a energiei electrice, produsă în exces în timpul zilei, care poate să fie stocată pentru a putea fi folosită între orele 6 şi 10 seara

Ministrul Energiei: Una dintre principalele priorităţi este să investim în capacităţi de stocare a energiei electrice, produsă în exces în timpul zilei, care poate să fie stocată pentru a putea fi folosită între orele 6 şi 10 seara
Foto Pexels/ Pok Rie
Ascultă articolul

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că una dintre principalele priorităţi o reprezintă investirea în capacităţi de stocare a energiei electrice, care este produsă în exces în timpul zilei toamna, primăvara şi vara şi folosirea acesteia în perioadele de vârf de consum, între orele 18 şi 22, transmite News.ro.

Bogdan Ivan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă comună cu comisarul european Dan Jergensen, când vor rezolva Austria, Slovacia şi Ungaria problema interconectării în domeniul energetic.

- articolul continuă mai jos -

”Acesta este unul dintre principalele subiecte discutate astăzi în raport cu domnul comisar european şi cu omologii mei din aceste state tocmai pentru a găsi o soluţie prin care acele proiecte de investiţii să fie realizate, să avem finanţare pentru ele şi să fie făcute cât mai rapid. Ceea ce am calculat şi am lucrat foarte clar în momentul de faţă e ca până când vom avea aceste proiecte care vor dura din punct de vedere operaţional cel puţin doi ani ca să le construieşti, să avem alte resurse, alte instrumente financiare pentru a produce mai multă energie în regiune pentru a a putea să ne  asigurăm necesarul nostru în regiune şi în România fără a fi dependenţi de importurile care ar trebui să treacă prin coridorul Austria-Ungaria-Slovacia-România”, a declarat Bogdan Ivan.

El a precizat că o prioritate o reprezintă investirea în capacităţi de stocare a energiei.

”Iar din acest punct de vedere una dintre principalele priorităţi pe care le-a găsit şi creăm instrumente financiare e să investim maxim în capacităţi de stocare a energiei electrice, produse în exces în timpul zilei, mai ales în perioada de toamnă, primăvară şi vară, care poate să fie stocată şi să poată să fie folosită între ora 6 şi 10 seara”, a mai afirmat ministrul Energiei.

România găzduieşte, luni, un eveniment la care participă 17 miniştri ai energiei din regiune şi comisarul european pentru Energie şi Locuinţe, Dan Jergensen.

Știri video

Comentarii
  • Ministrul Energiei poate spune când se va termina construcția celor 2 reactoare de la Cernavoda, care se tot construiesc de 30 de ani?

    Sau, de ce vrea el ca România să fie dependentă de importul de hidrocarburi? Și chiar nimeni nu-l întreabă?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole