Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că militarii fac repetiţii pentru parada de 1 Decembrie, în Poligonul Ghencea , iar parte a tehnicii va tranzita zona. ”Aceste deplasări de tehnică sunt activităţi planificate”, transmite ministerul, în încercarea de a linişti eventualele temeri ale populaţiei, transmite News.ro.
”Începând de azi şi până pe 1 Decembrie vor avea loc mai multe repetiţii pentru paradă în poligonul Ghencea, iar parte a tehnicii va tranzita zona”, anunţă, miercuri, Ministerul Apărării.
Instituţia precizează că aceste deplasări de tehnică sunt activităţi planificate, desfăşurate în condiţii de siguranţă, şi pot genera temporar zgomot sau trafic îngreunat în perimetrul adiacent poligonului.
”Mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm alături de noi de Ziua Naţională”, a mai transmis instituţia.
Luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, se va desfăşura Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti.
La paradă vor defila, alături de militari ai Armatei României, şi militari străini din cadrul forţelor aliate dislocate în ţara noastră.