Mesaje care ard cariere: cum smartphone-urile au devenit noua capcană a figurilor publice

Pentru unii politicieni, pericolul cel mai mare nu mai vine dintr-o conferință de presă sau dintr-o cameră ascunsă ci chiar din palma lor, relatează AP News.

În ultimele săptămâni, mai multe cariere politice americane au fost puse pe butuci din cauza mesajelor text nepotrivite, ofensatoare sau pur și simplu prost gândite. Un grup de tineri republicani a fost exclus după ce un chat privat a fost făcut public; un candidat pentru o funcție la Casa Albă s-a retras; un democrat aflat în cursa pentru procuror general al Virginiei a fost compromis; iar o procuroare federală a ajuns în centrul unei controverse mediatice.

Amintirile sunt încă proaspete și despre episodul din primăvară, când un jurnalist a fost adăugat din greșeală într-un chat pe Signal unde oficiali militari americani, printre care și secretarul Apărării Pete Hegseth, discutau despre posibile lovituri aeriene — un moment jenant pentru administrația Trump.

Pentru jurnaliști, aceste scurgeri de mesaje sunt o fereastră rară către felul autentic în care oamenii puternici gândesc și vorbesc în privat. Pentru politicieni, sunt bombe cu ceas.

„Acest tip de materiale oferă publicului o privire nefiltrată asupra felului în care se exprimă elitele politice atunci când cred că nimeni nu le ascultă”, explică Alex Burns, redactor-șef la Politico, publicația care a dezvăluit mai multe dintre aceste conversații.

El compară aceste mesaje cu înregistrările audio ale președintelui Richard Nixon din anii ’70, care au introdus în limbajul public expresia „expletive deleted” — cenzura pentru înjurături din transcrierile de la Casa Albă.

De la gluma nucleară a lui Ronald Reagan („începem bombardamentele în cinci minute”) până la microfoanele „calde” care au surprins politicieni în momente de sinceritate brutală, istoria e plină de asemenea derapaje. Doar că astăzi, fiecare smartphone este și un potențial instrument de auto-compromitere.

Un exemplu recent este Paul Ingrassia, nominalizat de Donald Trump pentru conducerea Office of Special Counsel, care și-a retras candidatura după ce Politico a publicat o serie de mesaje în care acesta se autodescria drept „cu o latură nazistă” și spunea că sărbătoarea dedicată lui Martin Luther King Jr. „ar trebui aruncată în iad”.

Cu doar câteva zile înainte, aceeași publicație scosese la iveală un grup de chat pe Telegram al tineretului republican, în care se făceau glume rasiste și violente. Șapte persoane și-au pierdut locul de muncă.

„Este un teritoriu al autenticității involuntare”, spune Burns. „Oamenii uită că tastează pentru public, nu pentru prieteni.”

Unele mesaje scurse în presă sunt șocante: apelative rasiste precum „maimuțe” sau „oameni pepene”, imagini cu camere de gazare sau glume despre profanarea mormintelor adversarilor politici.
„Te întrebi: la ce se gândeau?”, comentează Cal Newton, profesor de informatică la Universitatea Georgetown. „Probabil la nimic. Textul este o formă de comunicare cu fricțiune zero. Când scrii pe ecran, creierul nu mai percepe că vorbești cu alți oameni.”

În unele conversații, participanții recunoșteau riscul: „Dacă se scurg mesajele astea, suntem terminați”, scria un tânăr republican. Totuși, asta nu i-a oprit.

„Este același mecanism psihologic ca în cazul politicienilor prinși în afaceri extraconjugale”, spune Sarah Kreps, profesoară la Cornell. „Toți văd exemplele și totuși cred că lor nu li se poate întâmpla.”

Pentru redacțiile care publică astfel de materiale, verificarea autenticității a devenit o provocare majoră într-o epocă a inteligenței artificiale și a capturilor de ecran trucate.

„Nu aruncăm în spațiul public mesaje doar pentru că sunt vulgare sau jenante”, precizează Burns. „Explicăm mereu de ce sunt relevante și de ce credem că depășesc simpla bârfă.”

În cazul Ingrassia, Politico a intervievat doi participanți la chat, a confirmat numărul de telefon și a explicat de ce sursele au fost anonime.

O situație similară a fost relatată de Lawfare, după ce o procuroare americană, Lindsey Halligan, i-a trimis pe Signal unei jurnaliste mesaje în care o critica pentru articolele sale. Reporterul a verificat identitatea printr-o dublă confirmare: întrebări despre o întâlnire anterioară și verificarea numărului printr-o a treia sursă.

Halligan s-a plâns ulterior că discuția ar fi fost „off the record”, dar jurnalista a explicat regulile: orice conversație cu un reporter este publică, dacă nu se stabilește altfel dinainte.

Odată cu avansul tehnologiei, granița dintre conversația privată și spațiul public devine tot mai subțire. Jurnaliștii sunt obligați să demonstreze de ce o conversație privată devine de interes public și cum au verificat autenticitatea materialului.

„Responsabilitatea noastră este să arătăm cititorilor de ce suntem convinși că ceea ce publicăm este autentic”, spune Burns.

Cât despre politicieni, lecția pare clară: în era capturilor de ecran, niciun mesaj nu este cu adevărat privat.

Sau, cum rezumă un consultant media din Washington:

„Astăzi, carierele nu mai ard la microfon — ard în inbox.”