Merkel în Grecia, la 15 ani de la faliment: „A fost o criză dramatică, dar necesară”

«L-am întrebat pe George Papandreou: „Ce vrei?”. Și mi-a răspuns: „Nu vreau nimic”. Eu eram văzută ca personajul negativ care nu voia să dea banii», scrie: CORRIERE DELLA SERA, citat de Rador Radio România..

„Angela Merkel este întotdeauna binevenită în Grecia, dar Germania a tratat inițial cazul Greciei ca pe un exemplu care trebuia pedepsit, mai degrabă decât ca pe o oportunitate de a iniția împreună reforme autentice care erau, în schimb, prioritatea guvernului nostru”.

Timpul este o iluzie, spunea Einstein. Iar Angela Merkel și George Papandreou sunt acolo pentru a dovedi acest lucru. Fostul cancelar german s-a întors la locul crimei. La 15 ani după dramatica criză financiară, care a adus Grecia în genunchi și care, din nou, în 2015, a amenințat să arunce în aer Zona Euro, Merkel și-a prezentat cartea „Libertate” la Centrul Cultural al Fundației Niarchos, în clădirea maiestuoasă proiectată de Renzo Piano. Niciodată având tendința pentru revelații, cu atât mai puțin pentru lovituri de stat, Merkel a rămas fidelă caracterului său și de data aceasta. Există o încăpățânare metodică, aproape carteziană, în modul în care fostul cancelar își apără toate opțiunile politice, fără a lăsa nimic în voia îndoielii sau căinței, fie că este vorba de criza din Grecia, Putin, gazul rusesc sau refugiați. Adevărata noutate este să o auzi repetându-și actul de autoapărare în fața unui public atenian, care, fără ranchiună, a aplaudat-o la final.

Intervievată de Alexis Papahelas, directorul cotidianului „Kathimerini”, Merkel a susținut că nu și-a imaginat niciodată că „partenerii greci se vor confrunta cu o criză atât de dramatică”. În februarie 2010, când problema a apărut în toată gravitatea sa, „am invocat clauza de lipsă de salvare din Zona Euro și nu puteam face altfel”. „Am studiat fizica”, s-a justificat ea, „cunosc cifrele și știam că câteva milioane nu erau suficiente. Trebuia să am baza legală pentru a susține programul în fața Bundestagului”. Apoi, a vorbit despre „nereguli” și a recunoscut, poate făcând aluzie la bănci, că au existat și unele „din partea companiilor germane”. „De multe ori”, a explicat ea, „am jucat rolul polițistului rău, dar în Grecia trebuiau să revină la o economie echilibrată. Știu că acest lucru a fost dureros, dar statul trebuia să aibă venituri fiscale. Știam și că situația trebuia calmată și de aceea am fost în favoarea reducerii datoriei, chiar dacă mă numeau nebună”.

Merkel, însă, s-a contrazis într-un punct crucial. De fapt, la o întrebare a jurnalistului, ea a răspuns că „în 2011 a trebuit să facem tot posibilul: dacă Grecia trebuia să rămână sau nu în Zona Euro, revenea cetățenilor greci să o spună”. Imediat după aceea, însă, a recunoscut că a fost „împotriva propunerii lui Papandreou de a convoca un referendum”, o mișcare care a ajuns să declanșeze căderea prim-ministrului grec: „Nu am fi știut cum să gestionăm ieșirea Greciei, iar faptul că am respins-o s-a dovedit a fi cea mai bună decizie posibilă”, a spus fostul lider german, indiferent de ceea ce își doreau cu adevărat grecii. Patru ani mai târziu, însă, în 2015, când prim-ministrul populist Alexis Tsipras a anunțat-o în mod surprinzător despre referendum, Merkel nu a obiectat: „Am rămas fără cuvinte, când mi-a spus că va sugera să voteze „nu”: dacă ar fi prevalat, ar fi însemnat ieșirea Greciei din Zona Euro”. Voturile negative au câștigat, dar, după cum știm, Grexit-ul nu a avut loc. Tsipras a negociat, de fapt, permanența, deși cu un preț foarte mare, ceea ce i-a permis lui Merkel, cu sprijinul francezilor Hollande și Matteo Renzi, să blocheze încercarea ministrului său de finanțe, Schäuble, de a pune Atena la ușă.

George Papandreou, cu care am vorbit separat, răspunde în schimb că „Europa nu a înțeles natura profundă și sistemică a crizei, convinsă că consolidarea fiscală ar fi fost suficientă pentru a restabili încrederea”. Și își amintește că încă din 2010, după ce demascase frauda guvernului conservator asupra conturilor publice, Executivul său redusese deficitul de la 15,5% la 10,5% din PIB, dar „piețele au rămas precaute, deoarece problema nu era doar a Atenei”. Astfel, Grecia, potrivit fostului premier, „a devenit țapul ispășitor, deoarece era veriga cea mai slabă”. Politicile troicii „au afectat cetățenii obișnuiți, în loc să abordeze probleme structurale mai profunde”. Pentru Papandreou, lecția care trebuie învățată din acea criză este că „adevărata putere a Europei constă în solidaritate”, ceea ce este și mai relevant astăzi în fața provocărilor existențiale care amenință dezintegrarea sa. Cu toate acestea, asupra unui lucru, dueliștii antici sunt de acord: Mario Draghi, acționând în mod independent, a fost cel care a calmat piețele și a salvat euro cu bazooka de la BCE.