
MedLife extinde proiectul Caravana cu Sănătate: analize și consultații medicale gratuite în Timiș și Galați
București, 25 august 2025 – MedLife continuă proiectul național Caravana cu Sănătate și anunță noi ediții dedicate comunităților vulnerabile din vestul și estul țării. În luna septembrie, caravana își va continua traseul prin țară, oferind servicii medicale gratuite pentru locuitorii din Deta (Timiș) și Pechea (Galați).
Cele două noi opriri importante sunt programate astfel:
15 – 17 septembrie, Deta, județul Timiș
30 septembrie – 2 octombrie, Pechea, județul Galați
În aceste localități, oamenii vor avea acces la consultații de medicină generală, recoltare de analize uzuale de laborator și investigații EKG, dar și la recomandări personalizate privind prevenția și monitorizarea sănătății.
Cele două noi opriri ale Caravanei cu Sănătate vin după etapele derulate în luna august, în localitățile Cumpăna și Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Aici, peste 150 de locuitori au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite. Rezultatele confirmă interesul ridicat pentru prevenție și pentru controale de specialitate.
„Ne dorim ca prin acest proiect să rămânem aproape de cât mai mulți locuitori din comunități aflate la distanță de centrele mari, unde accesul la servicii medicale este adesea limitat. Continuăm să extindem proiectul Caravana cu Sănătate si în lunile ce vin, pentru a aduce prevenția mai aproape de oameni”, a declarat Ina Bădărău – Ilie, Director de Comunicare, Grupul MedLife.
Până în prezent, unitatea mobilă a parcurs aproape 7.000 de kilometri și a ajuns la peste 4.000 de persoane din comunități vulnerabile din mediul rural, pacienți cronici, persoane afectate de pandemia de COVID-19, precum și refugiați din Ucraina.
Prin această inițiativă, MedLife își reconfirmă angajamentul de a fi alături de comunități și de a contribui la construirea unei Românii mai sănătoase și mai solidare.
Despre Grupul MedLife
MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementaftă, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank