Home » Articole » Mark Rutte, după recentele intruziuni în spaţiul aerian al NATO: Trebuie să ne protejăm cerul!

Mark Rutte, după recentele intruziuni în spaţiul aerian al NATO: Trebuie să ne protejăm cerul!

Mark Rutte, după recentele intruziuni în spaţiul aerian al NATO: Trebuie să ne protejăm cerul!
Sursa foto: Wikimedia Commons – Flickr / Milan Nykodym
Ascultă articolul

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat marţi la eforturi suplimentare în vederea unei mai bune protejări a spaţiului aerian al ţărilor aliate, după o serie de intruziuni şi detectări de drone neidentificate, relatează agenția de știri DPA, citată de Agerpres.

„Trebuie să ne protejăm cerul”, a declarat Rutte, vorbind alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea unei reuniuni cu comisarii UE la Bruxelles.

- articolul continuă mai jos -

„Am observat în ultimele două săptămâni drone în Polonia, avioane MiG-31 (bombardiere) în Estonia, dar şi ce se întâmplă acum în Danemarca”, a spus Rutte.

Recent, în septembrie, trei bombardiere ruseşti au intrat în spaţiul aerian al Estoniei, după ce un număr mare de drone a pătruns în spaţiul aerian al Poloniei. Detectarea repetată de drone neidentificate în Danemarca a dus la perturbarea gravă a traficului aerian.

„În Danemarca, încă evaluăm cine se află în spatele lor, dar, în ceea ce priveşte Polonia şi Estonia, este clar că sunt ruşii. Încă evaluăm dacă este intenţionat sau nu. Dar chiar dacă nu e intenţionat, este imprudent şi inacceptabil”, a afirmat Rutte.

Secretarul general a NATO s-a pronunţat în sprijinul ideii aşa-numitului zid anti-drone pentru a proteja mai bine spaţiul aerian european, calificând-o drept „oportună şi necesară”. „Nu putem cheltui milioane de euro sau dolari pe rachete pentru a distruge dronele, care costă doar câteva mii de dolari”, a declarat Rutte.

Această iniţiativă, promovată de şefa executivului european va fi probabil discutată de liderii Uniunii Europene, care se vor reuni miercuri la Copenhaga.

Ursula von der Leyen a promis „măsuri imediate pentru crearea zidului anti-drone”. „Europa trebuie să ofere un răspuns ferm şi unit la incursiunile dronelor ruseşti la frontierele noastre”, a afirmat ea.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole