Mamele cu depresie postnatală au nevoie de sprijin / Multe nu cer ajutor de ruşine, afirmă psihoterapeuta Monica Popa

Femeile care, odată devenite mame, se confruntă cu depresia postnatală au nevoie de sprijin de la cei din jur şi trebuie să ceară ajutor de specialitate dacă se simt rău, pentru a trece prin dificultăţile acestei perioade, a declarat, pentru AGERPRES, psihoterapeutul Monica Popa, transmite Agerpres.

„Eu însămi am trecut printr-o depresie postnatală severă, după ce l-am născut pe băieţelul meu, Rareş, care acum are patru ani şi jumătate. Pentru că sunt psiholog, am recunoscut repede simptomele şi am cerut imediat ajutor. Nu este o ruşine să ceri sprijin, dacă te simţi rău. Aproape trei luni a fost partea urâtă. Dar după ce am început tratamentul, care nu e necesar în toate cazurile, deja starea mea s-a ameliorat vizibil, am început să dorm şi să ies la suprafaţă”, a spus Monica Popa.

Cele mai importante două simptome ale depresiei postnatale sunt tristeţea şi anhedonia, adică pierderea interesului faţă de lucruri care îţi făceau plăcere înainte. Pe lângă acestea se observă sentimentele de vinovăţie, de a fi pedepsit, pesimism, agitaţie, iritabilitate, dificultăţi de concentrare, oboseală, lipsa energiei şi un accentuat sentiment al lipsei valorii personale.

După naştere, explică specialista, în trupul femeii este un dezechilibru hormonal major. Adăugând lipsa somnului, odihna insuficientă, întreruptă, trezirea la trei ore în primele luni de viaţă ale copilului, se epuizează orice sistem nervos. Iar dacă mama are un sistem nervos cu sensibilităţi, riscul de a dezvolta o depresie postnatală creşte cu atât mai mult.

Când femeia care tocmai a născut trebuie să aibă grijă singură de copil şi nu se poate odihni suficient, depresia postnatală poate fi declanşată şi de lipsa suportului din partea familiei, a prietenilor.

„Da, oboseală, stres, grijă, îngrijorări, toate acestea, desigur, dar simptomele depresiei postnatale sunt puternice. Adică nu e oboseala aceea de zi cu zi, e oboseală care te poate împiedica să ai grijă în mod adecvat de copil. Nu e sentimentul acela de noutate şi teama aceea de cum mă descurc cu cel mic, ci e o anxietate intensă. Da, şi anxietatea se numără printre simptomele depresiei postnatale. Deci, pe de o parte, eşti trist, fără niciun chef de viaţă şi pe de altă parte, e o stare de tensiune. Şi atunci fie dormi foarte mult şi nu te poţi trezi, fie nu poţi dormi şi n-ai energie deloc”, explică Monica Popa.

Ideal este, afirmă specialista, ca femeile să recunoască simptomele depresiei, să nu amâne, să nu muşamalizeze, să nu nege situaţia faţă de ele însele şi să solicite ajutor, deci să meargă la psiholog, acesta e primul pas, cât mai devreme. Pentru că, altfel, depresia postnatală se poate agrava, până la forme extreme, suicid sau psihoză postpartum cu pruncucidere.

Depresia postnatală poate fi tratată în două moduri, în funcţie de severitatea simptomelor: doar prin psihoterapie sau în asociere cu medicaţie. Psihoterapeutul va face un screening pe depresie şi, dacă consideră el, va face o recomandare înspre un consult psihiatric. Să ne amintim că cuvântul „psihologie” derivă din grecescul „psyche” care înseamnă „suflet”. Vindecarea trupului vine din vindecarea minţii, iar vindecarea minţii vine din vindecarea sufletului.

Pentru evitarea acestor simptome în depresia postpartum, este vital suportul pe care să-l ofere familia şi cei apropiaţi femeii care a născut. Suportul concret poate fi ajutor la gătit, de exemplu, furnizarea de mese calde, preluarea sarcinilor din casă de către tatăl copilului, bunica, soacra, să o ajute oamenii să se odihnească. Femeia trebuie să aibă grijă de ea, în primul rând, cu blândeţe, cu autocompasiune, ca să poată să ofere copilului îngrijire.

Monica Popa menţionează că la declanşarea depresiei postnatale se adaugă şi aşteptările nerealiste şi discursul social.

„Foarte multe femei au convingeri nesănătoase, cum că dacă sunt mama lui, trebuie să mă descurc numai eu singură cu el, dacă cer ajutor, sunt o femeie slabă sau o mamă inadecvată. Acest discurs trebuie să fie modificat şi aşteptările lor, reglate. Adică multe au aşteptări nerealiste, că vor putea să facă şi job, şi copil mic, şi multe alte lucruri. Studiile spun că, cu cât avem aşteptări mai reglate legate de un lucru, cu atât o să fie mai mic şocul”, a mai adăugat psihoterapeutul.

Un alt factor favorizant al depresiei postnatale este schimbarea bruscă. Mama avea un job, avea o viaţă socială, avea un ritm al ei înainte de a avea un copil. Şi aici o ajută suportul social, adică să o viziteze o prietenă, să o scoată altă prietenă la o plimbare cu copilul etc.

Monica Popa consideră că, încă din perspectiva naşterii unui copil, femeia şi familia acesteia ar trebui să îşi seteze aşteptări realiste legate de maternitate, nu romanţarea ei, cum este tendinţa, din păcate, şi stabilite măsuri clare de susţinere a viitoarei mame.

„E important ca mamele să ştie la ce să se aştepte, inclusiv privind ajutorul, să-l organizeze înainte de naşterea copilului. Adică la finalul sarcinii deja să ştie dacă va avea o bonă sau o să se mute mama cu ea o vreme sau dacă soţul va prelua sarcinile casnice. Pentru că solicitările de a avea grijă de un copil mic în primele luni de viaţă sunt uriaşe. Copilul acela solicită atenţie 24 de ore de la mamă, iar asta e epuizant”, a subliniat aceasta.

Perioada de după naşterea copilului nu este la fel de critică pentru toate femeile. Diferă de la femeie la femeie. Sunt femei care nu experimentează dificultăţi. Mai ales dacă au un sistem psihic mai puţin sensibil, dacă au suport social, o mamă, o soacră, o cumnată, o soră, mai multă lume în jur. Unele femei rezistă mai uşor la privarea de somn, altele se epuizează mai repede. Nu toată lumea trece prin depresia postnatală, dar riscul să se dezvolte e mare.

Nu în cele din urmă, e important, subliniază Monica Popa, ca persoanele din jur să fie observatori, dispuşi să sară în ajutorul celor care probabil sunt în depresie, dar nu-şi dau seama de asta.

„Mai trebuie destigmatizată boala psihică, pentru că multe femei nu cer ajutor de ruşine, multe se tem să nu ajungă la psihiatru, având prejudecata ‘Sunt nebună!’, sau dacă ia tratament nu ştie ce i se întâmplă. Şi nu e aşa, dimpotrivă. Dar nu toate cazurile au nevoie de medicaţie. La noi în societate, încă e stigmatizarea asta mare, asupra căreia cred că trebuie să lucrăm. Şi noi, specialiştii în sănătate mentală, să ieşim în faţă şi să intrăm într-un dialog public şi să normalizăm”, a declarat Monica Popa.

Trainer, cu experienţă în lucrul cu femei, mame şi cupluri, psihoterapeuta Monica Popa a scris în ultimii trei ani şi şi-a lansat, joi seara, cartea „Mame suficient de bune”, o lucrare dedicată tuturor femeilor care, devenite mame, se confruntă cu îndoieli, vinovăţie, presiuni sociale şi teama că „nu sunt destul de bune”. Este printre puţinele lucrări de acest tip în care un psihoterapeut prezintă din dublă ipostază, cea de specialist şi cea de mamă, dificultăţile femeilor care nasc copii.

Cartea se adresează nu doar mamelor, ci şi tuturor celor care interacţionează cu ele, fie parteneri, membri ai familiei, consilieri, psihologi, cadre medicale sau alţi profesionişti care doresc să înţeleagă mai bine universul psihologic al maternităţii în contextul actual.

Lucrarea oferă o perspectivă umană, sinceră şi empatică asupra a ceea ce înseamnă să fii mamă în zilele noastre.

Autoarea transmite un mesaj pentru fiecare mamă care se simte copleşită: „Dragă mamă, nu eşti singură. Şi nu trebuie să fii perfectă ca să fii o mamă extraordinară”.