
Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat marţi profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga şi a anunţat doliu naţional în ziua funeraliilor acestuia, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău, transmis spre difuzare Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Maia Sandu a transmis sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe compozitor.
„Am aflat cu tristeţe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul ‘Maria Mirabela’ şi am plâns ascultând muzica din ‘Lăutarii’. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals ‘Gingaşa şi tandra mea fiară’ (din filmul lui Emil Loteanu) şi recunoaştem compoziţiile maestrului de la primele note”, a spus Maia Sandu.
Pentru a-i aduce un omagiu maestrului, ziua funeraliilor sale va fi declarată zi de doliu naţional în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituţiile publice şi cetăţenii sunt îndemnaţi să păstreze un moment de reculegere în memoria marelui compozitor, conform comunicatului citat.
Compozitorul şi academicianul Eugen Doga a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 88 de ani. Anunţul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.