
LIVE Se sfințește Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare biserică ortodoxă din lume / La ora 20:00 credincioșii pot intra în catedrală / Sfântul Andrei, ocrotitorul catedralei / Maia Sandu și Nicușor Dan, împreună cu familia, la eveniment / Foști președinți, premieri și miniștri ai României, prezenți la slujbă
Duminică se sfințește Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare biserică ortodoxă din lume, fapt care marchează că lăcașul de cult devine funcțional și este deschis credincioșilor.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
UPDATE 12:23 De la ora 20:00 credincioșii pot intra în catedrală, susțin surse din cler.
UPDATE 11:00 Patriarhul Daniel a transmis, în timpul slujbei religioase, că ocrotitorul catedralei este Sfântul Andrei.
UPDATE 10:40 Slujba de sfinţire a picturii în mozaic a Catedralei Naţionale, oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi, a început duminică, transmite Agerpres.
De la ora 7:30 şi până la ora 10:00, a fost săvârşită Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanu şi Paisie Sinaitul, alături de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, împreună cu un sobor extins de preoţi şi diaconi.
De la ora 10:15, au sosit la Catedrala Naţională Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului.
În timpul Sfintei Liturghii şi al slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, în interiorul edificiului au avut acces doar invitaţii oficiali, aproximativ 3.000, iar pe esplanada din faţa Catedralei, la slujbă asistă doar grupurile organizate de pelerini din eparhiile din ţară, în număr de aproximativ 9.000 de persoane, care urmăresc slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces.
UPDATE 10:05 Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la eveniment, la fel ca președintele Nicușor Dan, care a venit alături de partenera sa și copiii săi. Soția președintelui Nicușor Dan a purtat o năframă din dantelă neagră deasupra capului.
UPDATE 09:50 La eveniment au sosit foștii premieri PSD Marcel Ciolacu și Viorica Dăncilă, ministrul de Externe, Oana Țoiu, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, și alții.
UPDATE 09:42 Ceremonia live poate fi urmărită aici.
UPDATE 09:38 Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și foștii președinți ai României, Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, au ajuns la slujba de sfințire.
UPDATE 09:34 Premierul Ilie Bolojan a ajuns la slujbă. A venit pe jos, prin mulţime, cu partenera sa, transmite Antena 3.
UPDATE 08:30 O galerie foto a Inquam Photos, mai jos:
UPDATE 07:55 Preşedintele Nicuşor Dan va participa la slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Luni, șeful statului îi va primi la Palatul Cotroceni pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nicușor Dan îl va decora pe Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi a Patriarhiei Române.
Catedrala va primi cel puțin 2500 de invitați, conform unor surse G4Media din cler. Ceremonia va marca, de asemenea, centenarul Patriarhiei Române. Alți 10.000 de credincioși din toată țara sunt așteptați la slujba de duminică.
G4Media a arătat cum Patriarhia Română a interzis accesul presei în Catedrala Națională la evenimentul de sfințire a picturii și cum jurnaliștii vor sta într-un țarc în afara clădirii. Catedrala a fost construită cu zeci de milioane de euro din fonduri publice. Vezi detalii aici.
Slujba va fi oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.
Catedrala a fost începută în urmă cu 15 ani și bifează mai multe recorduri, a costat peste 200 de milioane de euro. Banii vin din donaţii, contribuţia Patriarhiei, dar şi din fonduri publice, fapt care a atras numeroase controverse.
Cu o înălţime de 127 de metri, este cel mai înalt lăcaş de cult ortodox din lume. Coloanele sunt de inspiraţie brâncovenească, iar cupolele de inspiraţie bizantină.
O analiză Balkan Insight arată cum, pentru cei mai mulți dintre credincioși, importanța ei îi depășește mărimea – ”ei consideră catedrala drept un puternic simbol al renașterii naționale și spirituale într-o țară în care Biserica Ortodoxă rămâne una dintre cele mai credibile instituții, iar religia dăinuie mai degrabă ca o practică obișnuită, și mai puțin ca o credință abstractă”. Citește analiza integrală aici.
Edificiul a fost conceput înconjurat de un spaţiu care, văzut de sus, are formă de potir. Pictura monumentului este realizată în tehnica mozaicului pe 25.000 mp, materialele folosite în realizarea icoanelor au fost achiziţionate din Veneţia şi Carrara, candelabrele sunt din alamă masivă, intrarea se face prin 27 de uşi din bronz, clopotul mare are 27 de tone iar silueta edificului este determinată de cele 8 turle, arată News.ro.
știre în curs de actualizare
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.









4 comentarii