Home » Articole » Irina Vlah, fosta șefă pro-rusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, interzisă în Polonia și Estonia / Canada și Lituania au luat măsuri similare

Irina Vlah, fosta șefă pro-rusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, interzisă în Polonia și Estonia / Canada și Lituania au luat măsuri similare

Irina Vlah, fosta șefă pro-rusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, interzisă în Polonia și Estonia / Canada și Lituania au luat măsuri similare
Foto: Irina Vlah / Facebook
Ascultă articolul

Irina Vlah, politiciana moldoveană care ajută Federația Rusă în intervenția ilegală în pregătirile pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, va avea interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Polone, la cererea Ministrului Afacerilor Externe, scrie gov.pl.

Decizia a fost luată având în vedere activitățile Irinei Vlah, care contravin intereselor Republicii Polone, menite să mențină stabilitatea în regiune.

- articolul continuă mai jos -

„Federația Rusă se amestecă într-un mod fără precedent și ilegal în procesele politice, inclusiv, în special, în pregătirile pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate pentru 28 septembrie anul curent.

Observăm cu îngrijorare implicarea unor politicieni moldoveni, inclusiv a doamnei Irina Vlah, în astfel de activități. Decizia autorităților poloneze și măsuri similare luate împotriva doamnei Irina Vlah de către partenerii noștri: Canada (28 august) și Lituania (16 septembrie), vizează susținerea desfășurării corecte și transparente a proceselor democratice din Republica Moldova. Interdicția de intrare a doamnei Irina Vlah pe teritoriul Republicii Polone a fost instituită pentru cinci ani”, au precizat reprezentanții Ministerului de Externe polonez.

Ministrul de externe al Estoniei: Incită la separatism

Ministrul de externe Margus Tsahkna impune sancțiuni împotriva a două persoane care subminează suveranitatea și integritatea teritorială a statelor și incită la separatism, una dintre acestea fiind Irina Vlah, scrie vm.ee.

„Noua sancțiune permite aplicarea unei interdicții de intrare persoanelor pentru care există dovezi de participare sau sprijin activ pentru activități în străinătate care încalcă normele și principiile dreptului internațional”, a declarat Tsahkna, adăugând că sancțiunea este impusă Irinei Vlah și Milorad Dodik.

Sancțiunile pot fi aplicate și persoanelor care incită la separatism, subminează suveranitatea statelor sau au comis o infracțiune financiară gravă care implică fonduri publice, inclusiv corupție, sau o infracțiune care corespunde caracteristicilor spălării de bani.

Sancțiunea a fost adoptată de Estonia joi, 25 septembrie. Prin această nouă măsură, Estonia poate lua măsuri pe scena internațională pentru a contribui la asigurarea menținerii sau restabilirii păcii, securității internaționale și ordinii juridice internaționale.

Persoanelor sancționate li se va interzice intrarea în Estonia.

Context

Irina Vlah, 51 de ani, a activat în calitate de juristă la Inspectoratul Fiscal din orașul Ceadîr-Lunga până în 2003. Ulterior, timp de doi ani, a deținut funcția de şefă a Direcţiei Juridice din cadrul Comitetului executiv al Găgăuziei.

În 2005, Vlah a ajuns pe scena politică din Republica Moldova, devenind deputată pe lista Partidului Comuniștilor. Zece ani mai târziu, în 2015, a fost aleasă bașcană a autonomiei găgăuze, fiind susținută de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (partid pro-rus), funcție pe care a deținut-o timp de două mandate, până în 2023.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole