
Industria petrochimică din Europa caută o barcă de salvare pentru a continua activitatea (analiză Reuters)
Industria petrochimică din Europa se confruntă cu un val de închideri de combinate, după mai mulţi ani de pierderi şi o creştere rapidă a capacităţilor globale, în special în China, arată o analiză Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Costurile mari de producţie şi combinatele învechite au creat probleme producătorilor europeni, astfel că regiunea este din ce în ce mai dependentă de importurile de produse petrochimice primare precum etilenă şi propilenă, materia primă din care se realizează mase plastice, produse farmaceutice şi numeroase bunuri industriale.
„În timp ce restul lumii construieşte peste 20 de noi instalaţii de cracare, Europa alunecă într-un declin industrial”, a spus recent fondatorul grupului INEOS, Jim Ratcliffe, referindu-se la o componentă din cadrul combinatelor petrochimice.
Miliardarul Jim Ratcliffe a făcut avere prin cumpărarea de combinate petrochimice de la BP şi alte firme, iar alături de alţi lideri de business a criticat lipsa de acţiune politică.
Comisia Europeană a răspuns luna aceasta cu promisiunea de a sprijini producţia locală de substanţe chimice considerate strategice pentru industria sa, precum etilena şi propilena. Bruxelles-ul intenţionează să majoreze ajutoarele de stat pentru modernizarea combinatelor petrochimice şi va cere ca în licitaţiile publice să aibă prioritate produsele fabricate în Europa, la fel cum s-a întâmplat cu legislaţia din 2023 pentru metale şi minerale.
Însă această mutare ar putea să vină prea târziu pentru a repara pagubele.
„Este ca şi cum ai fi pe Titanic. Nu poţi să rămâi în negare. Trebuie să găseşti o barcă de salvare”, spune Giuseppe Ricci, director de transformare industriale la grupul italian Eni. Acesta a dezvăluit că în ultimii cinci ani Versalis, divizia de petrochimie a grupului Eni, a acumulat pierderi de peste trei miliarde de euro, pe măsură ce firma a închis ultimele două instalaţii de cracare cu abur din Italia şi a investit două miliarde de euro în biorafinare şi reciclare chimică.
Alţi mari producători globali, precum Dow, ExxonMobil, TotalEnergies şi Shell, închid sau revizuiesc activele lor petrochimice din Europa. Majoritatea facilităţilor programate pentru închidere sunt facilităţi de cracare, care transformă hidrocarburile în etilenă, propilenă şi alte substanţe petrochimice primare.
Un document elaborat în luna martie de opt state membre UE arată că 500.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol din cauza posibilei închideri a majorităţii instalaţiilor de creare din Europa până în 2035.
Problema este că instalaţiile din UE sunt, în mare parte, facilităţi de talie mică şi medie care funcţionează la mai puţin de 80% din capacitate, un nivel considerat drept neeconomic.
Până la 40% din capacităţile de producţie de etilenă din UE, care se ridică la un total de 24,5 milioane de tone pe an, sunt în pericol mare sau mediu de a fi închise, potrivit firmei de consultanţă Wood Mackenzie.
„Proporţia instalaţiilor de cracare din Europa care sunt în pericol este mult mai mare decât în alte regiuni”, spune Robert Gilfillan, analist şef pentru piaţa de plastice şi reciclare la Wood Mackenzie.
În timp ce combinatele petrochimice mai vechi din Europa utilizează ţiţei ca materie primă, cele din SUA şi Orientul Mijlociu utilizează ingrediente mai ieftine precum etan, un produs secundar al gazelor de şest.
Capacitatea de producţie de etilenă a Americii de Nord ar urma să crească până la 58 milioane de tone în 2030, de la 54 milioane de tone în prezent, potrivit firmei de consultanţă ADI Analytics.
Între timp, capacitatea de producţie de etilenă a Chinei va creşte cu 6,5% în fiecare an din 2025 şi până în 2030, când va produce aproape 87 milioane de tone pe an, a estimat în luna mai directorul general de la China National Chemical Information Centre, Huang Yinguo. Este vorba de o capacitate de trei ori mai mare decât cea existentă în prezent în Uniunea Europeană.
De asemenea, producătorii chinezi au început să deschidă facilităţi în Asia de Sud-Est de unde să exporte spre Europa şi America de Nord, în ideea de a evita taxele pe carbon şi tarifele vamale impuse la produsele fabricate în China.
Decidenţii europeni sunt acum în faţa unei alegeri dificile: să intervină în mod decisiv sau să stea şi să vadă cum se erodează industria petrochimică de pe continent.
În documentul publicat în luna martie, ţări precum Franţa, Italia şi Spania au cerut o strategie de tip „Critical Chemicals Act”, după ce datele recente arată că UE a fost un importator net de etilenă şi propilenă în fiecare an din perioada 2019-2023.
Comisarul european pentru Industrie, Stephane Sejourne, a spus că Bruxellesul va identifica livrările şi facilităţile de producţie strategice. „În primul rând, asta ţine de suveranitate – să ne ţinem în funcţiune instalaţiile de cracare cu abur”, a spus luna aceasta Stéphane Séjourné.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.