Imunologul Ștefan Dascălu de la Universitatea Oxford: Biserica Ortodoxă ignoră adesea asocierea numelui său cu majoritatea campaniilor anti-vaccinare / Mișcarea globală anti-vaccin a devenit mai răspândită în ultimii ani

Imunologul Ștefan Dascălu, doctorand al Universității Oxford, a explicat într-o lucrare științifică publicată încă din 2019 de site-ul de specialitate Frontiers in Public Health care sunt cauzele apariției a numeroase cazuri de rujeolă în România.

Ministerul Sănătății a anunțat, marți seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în condițiile în care se înregistrează 2.000 de cazuri în 29 de județe.

Ștefan Dascălu a indicat printre factorii care au declanșat epidemia ezitarea în fața vaccinării, dificultățile în livrarea dozelor către populație și chiar lipsa unor rezerve suficiente de vaccin.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

În ceea ce privește reticența față de vaccinare, Ștefan Dascălu a indicat faptul că deși în mod formal Biserica Ortodoxă Română susține utilizarea vaccinurilor dacă acestea nu sunt destinate unor scopuri comerciale și dacă sunt respectate libertățile individuale, instituția ignoră asocierea numelui său cu majoritatea campaniilor anti-vaccinare.

Citește mai jos cele mai importante fragmente din articolul publicat de Ștefan Dascălu:

Rujeola este o boală virală foarte contagioasă care continuă să reprezinte o provocare pentru multe țări din întreaga lume. Deși au fost observate îmbunătățiri semnificative de la introducerea vaccinurilor, rujeola rămâne endemică în România. Printre factorii care contribuie la această situație se numără ezitarea în fața vaccinării, dificultățile în livrarea dozelor către populație și chiar lipsa unor rezerve suficiente de vaccin. Aceste probleme sunt exacerbate și mai mult de o implementare inadecvată a măsurilor de sănătate publică, de la programe de comunicare ineficiente până la absența unui cadru legislativ privind imunizarea. În plus, multe dintre focarele recente au fost asociate cu lanțuri de transmitere în alte țări, ceea ce face ca controlul rujeolei în România să fie relevant la nivel internațional. Întrucât există numeroase dificultăți, înțelegerea factorilor-cheie care limitează succesul programelor de sănătate publică poate oferi îndrumări în elaborarea strategiilor viitoare. Deoarece probleme similare sunt întâmpinate în diverse alte țări, gestionarea rujeolei în România oferă lecții valoroase atât pentru cercetători, cât și pentru factorii de decizie politică.

Rujeola este o boală virală foarte infecțioasă care poate duce la complicații severe și chiar la deces. Până în prezent, rujeola rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate infantilă la nivel mondial, majoritatea deceselor survenind la persoane cu vârsta mai mică de 5 ani. Cu toate acestea, există un vaccin ieftin și sigur, iar eforturile internaționale constante au fost direcționate către eliminarea bolii. Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să fie realizat, trebuie să se obțină o acoperire vaccinală foarte ridicată (>95%) și să fie menținută pentru perioade extinse de timp.

În România, prima doză de vaccin monovalent care conține rujeolă (MCV1) a fost introdusă în 1979 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 9-11 luni, iar a doua doză (MCV2) a fost implementată în 1994 pentru copiii cu vârsta de 6-7 ani. Înlocuirea primei doze cu vaccinul trivalent împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) a avut loc în 2004, vârsta recomandată pentru inoculare fiind de 12-15 luni. A doua doză a fost programată în cadrul programelor de vaccinare în școli și a fost destinată copiilor cu vârsta de 6-7 ani. În 2015, vârsta standard pentru inocularea celei de-a doua doze de vaccin ROR a fost coborâtă la 5 ani, iar administrarea vaccinului a fost mutată în centrele de sănătate în locul școlilor.

Deși aceste strategii de sănătate publică au atins și menținut o acoperire vaccinală ridicată, au continuat să aibă loc focare de severitate variabilă, prezentând uneori niveluri ridicate de mortalitate, în special la copiii mici. În plus, majoritatea epidemiilor recente au fost legate de focare din alte țări, ceea ce face ca rezultatele controlului rujeolei în România să fie relevante la nivel internațional. În multe dintre aceste situații, transmiterea virusului a fost facilitată și mai mult de o apariție atipică a simptomelor și de complicații clinice grave. În mod cumulativ, acești factori au întârziat diagnosticarea precisă și izolarea adecvată, permițând astfel rujeolei să se răspândească într-un ritm mai rapid decât autoritățile puteau asigura o intervenție și un control eficiente.

În această lucrare este prezentată o sinteză a informațiilor disponibile despre rujeola în România. Sunt prezentate focare recente, unii dintre factorii care stau la baza acestora și măsuri specifice de control, pentru a ilustra succesele și eșecurile strategiilor naționale de sănătate publică. În același timp, sunt evaluate soluțiile posibile din punctul de vedere al potențialului lor de a limita impactul viitoarelor epidemii.

Tendințele descrescătoare ale acoperirii vaccinale în contextul recentelor epidemii de rujeolă au constituit, de asemenea, baza unor discuții recurente privind imunizarea obligatorie. Deși în România există strategii naționale de vaccinare, nu a fost niciodată utilizat un cadru legislativ care să precizeze și să impună responsabilitățile exacte și beneficiile pentru părțile implicate. Ca atare, chiar dacă guvernul furnizează gratuit vaccinurile care fac parte din programul național de imunizare (inclusiv ROR), părinții pot opta să renunțe la acestea fără a fi nevoiți să justifice legal această acțiune. În plus, deși medicii români primesc o mică remunerație financiară din partea guvernului pentru fiecare consultație de vaccinare, aceasta a fost considerată de mulți ca fiind insuficientă și, prin urmare, s-ar putea să nu ofere o motivație suficientă pentru a atinge rate de acoperire ridicate. Ținând cont de acești factori, există exemple de țări în care acoperirea vaccinală a fost crescută printr-o formă mai explicită de aplicare a legii (de exemplu, legi privind intrarea în școli sau stimulente/penalități financiare substanțiale). Cu toate acestea, deoarece, de obicei, sunt vizate libertățile individuale, este important de subliniat că astfel de măsuri ar putea să nu fie privite favorabil de către public.

Prin urmare, în cazul în care factorii sociali, economici și culturali nu sunt evaluați în mod corespunzător, o aplicare legală a vaccinării poate duce la neliniște publică și la incapacitatea de a obține rezultatele dorite.

Medicilor practicieni li se oferă periodic sesiuni de formare de către filialele județene ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) din România, care au ca scop să le ofere competențe în ceea ce privește administrarea vaccinurilor și comunicarea cu pacienții. În plus, în cazul unei epidemii în curs de desfășurare, există strategii de diseminare a informațiilor către comunitate. De exemplu, în timpul epidemiei din 2016, la televiziune au fost difuzate reclame cu personalități publice larg cunoscute, cum ar fi actori și muzicieni, care prezentau informații despre bolile care pot fi prevenite prin vaccinare și despre sarcinile asociate acestora. În mod similar, Ministerul Sănătății din România a dezvoltat, de asemenea, un site web oficial care prezintă informații accesibile despre imunizare și explică de ce atingerea unei acoperiri vaccinale ridicate este benefică pentru întreaga societate. În plus, au fost desfășurate campanii în cadrul cărora au fost distribuite afișe, pliante și alte materiale informative către cadrele medicale și populația generală.

În general, majoritatea publicului (83%) consideră că imunizarea copiilor ca parte a strategiei naționale de vaccinare este benefică, conform unui studiu social realizat în 2017. În plus, 87% dintre persoanele intervievate consideră că beneficiile vaccinării depășesc cu mult potențialele efecte secundare. Cu toate acestea, în ciuda opiniilor pozitive generale privind imunizarea și, probabil, din cauza implementării ineficiente a măsurilor de sănătate publică, pericolele asociate cu bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, cum ar fi rujeola, rămân o problemă importantă. Un element cheie care poate contribui la ineficiența controlului rujeolei în România este convingerea că sistemul de sănătate nu este capabil să ofere servicii eficiente. Ca atare, 40% dintre persoane consideră că aceasta este o cauză directă a schimbărilor frecvente de miniștri ai sănătății, în timp ce alte 40% consideră că recenta penurie națională de rezerve de vaccinuri se datorează faptului că Ministerul Sănătății nu este capabil să gestioneze situația. În mod corespunzător, un alt studiu referitor la tratamentul cancerului în România a arătat că doar aproximativ o treime dintre persoanele intervievate aveau o încredere ridicată în eficiența unităților sanitare finanțate de stat. Persoanele au plasat corupția, personalul insuficient și aprovizionarea inadecvată cu medicamente printre primele cinci probleme ale sistemului național de sănătate. Cumulat, aceste percepții pot avea un impact asupra eficienței tuturor programelor de sănătate publică din România, inclusiv asupra gestionării și controlului bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

Argumentele religioase au fost, de asemenea, folosite de multe ori împotriva vaccinării. Conform unui recensământ din 2011, peste 85 % din populație s-a identificat ca fiind creștin ortodoxă, iar acest factor este posibil să influențeze opiniile publicului cu privire la imunizare. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române este că susține utilizarea vaccinurilor dacă acestea nu sunt destinate unor scopuri comerciale și dacă sunt respectate libertățile individuale. În plus, în 2008 a fost stabilit un protocol de colaborare între guvern și Biserica Ortodoxă pentru a oferi „asistență spirituală și medicală” publicului, inclusiv acces la vaccinuri și informații despre acestea. Cu toate acestea, Biserica ignoră adesea asocierea numelui său cu majoritatea evenimentelor sau campaniilor care pledează împotriva imunizării, iar mulți oficiali religioși încurajează în mod activ părinții să refuze vaccinarea copiilor lor.

Mișcarea globală anti-vaccin a devenit mai răspândită și în România în ultimii ani. Creșterea numărului de cărți, site-uri web, pagini de social media și chiar apariții publice ale unor persoane care sunt împotriva vaccinării sunt o reflectare a aceluiași fenomen care are loc la nivel internațional. Mai mult, acoperirea mediatică a susținătorilor anti-vaccin sporește și mai mult neîncrederea publicului și atitudinile dăunătoare față de oficialii din domeniul sănătății care sunt implicați în activitățile de imunizare. Împreună, aceste opinii negative pot afecta, de asemenea, gradul în care părinții raportează rujeola furnizorilor de asistență medicală, contribuind astfel și mai mult la răspândirea bolilor infecțioase. Ținând cont de acești factori, analiza blogurilor anti-vaccin și a altor tipuri de social media, împreună cu efectuarea de sondaje care să se intereseze de aspectele legate de vaccinare, s-ar putea dovedi extrem de utile la conceperea campaniilor naționale de sănătate publică. În plus, evaluarea principalilor factori care sunt prezentați ca argumente împotriva vaccinării ar permite elaborarea unor strategii mai eficiente atât în ceea ce privește imunizarea, cât și în ceea ce privește creșterea gradului de conștientizare.

Aceste informații pot facilita, de asemenea, identificarea unor subgrupuri specifice ale populației, permițând astfel conceperea unor măsuri mai bine orientate pentru a maximiza eficiența programelor naționale de sănătate publică.

Există o multitudine de factori care contribuie la rezultatele negative ale prevenirii și controlului rujeolei în România, cum ar fi dificultățile în livrarea de vaccinuri, opiniile publicului cu privire la imunizare și chiar absența unui cadru legislativ privind vaccinarea. În consecință, deși există o metodologie elaborată, majoritatea focarelor din ultimii ani nu au reușit de multe ori să fie stăpânite în mod corespunzător. Ținând cont de acest lucru, rezultatele măsurilor de sănătate publică din România vor depinde strict de modul în care vor fi implementate politicile actuale și viitoare. Rezultatele vor fi condiționate de evaluări amănunțite ale metodologiilor existente, de campanii eficiente de sensibilizare a publicului, de strategii de intervenție adecvate și de măsuri mai bine orientate către subseturile vulnerabile ale populației. În ceea ce privește acest din urmă factor, efectuarea de seroanalize la nivelul comunității ar putea avea potențialul de a identifica persoanele care prezintă un risc ridicat de infectare cu rujeolă. În același timp, înțelegerea motivelor pentru care oamenii ezită sau se opun în mod activ vaccinării ar putea oferi informații neprețuite pentru elaborarea unor tactici de abordare a acestor probleme. Rămâne de văzut cum vor aborda politicienii români, autoritățile de sănătate publică și membrii societății civile aceste probleme în anii următori. Deoarece probleme similare apar la nivel internațional, lecțiile învățate din epidemiile de rujeolă din România pot oferi îndrumări în elaborarea strategiilor viitoare nu doar pentru autoritățile române, ci și pentru alte țări care se confruntă cu această boală.