G4Media.ro

Grecia a aprobat un al treilea terminal plutitor de gaze naturale lichefiate…

Foto: Energy.gov

Grecia a aprobat un al treilea terminal plutitor de gaze naturale lichefiate pentru a alimenta Ucraina și Moldova

Compania greacă Gastrade SA a inaugurat marți lucrările la terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupoli și a anunțat că a primit autorizație pentru încă unul, transmite publicația Kathimerini, citată de Rador. Grecia are deja un astfel de terminal funcțional, la Revythousa.

Vicepreședintele și directorul executiv al companiei Gastrade SA, Kostis Sifneos, a anunțat că a obținut de la Autoritatea Elenă de Reglementare în Energie (RAE) autorizația pentru construirea unui al doilea terminal în regiunea Thraki. Oficialul elen a spus că „Alexandroupoli este poarta de intrare, iar Bulgaria este veriga de legătură a lanțului de aprovizionare, proiectul urmând să furnizeze energie pe traseul spre Serbia și România. Iar al doilea terminal – pe traseul spre Moldova și Ucraina”.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a transmis un mesaj de independență față de gazele naturale rusești în cadrul ceremoniei de lansare oficială a construcției terminalului plutitor de stocare și regazeificare GNL (FSRU) de la Alexandroupoli.

În discursul susținut cu această ocazie, Mitsotakis a afirmat că Peninsula Balcanică poate dobândi propriul său loc în tranziția energetică a întregului continent. „Proiectul de la Alexandroupoli este o nouă poartă energetică și un far care transmite un dublu semnal: odată cu finalizarea lui ne vom putea elibera foarte repede de gazele provenite din surse rusești, iar țările noastre își vor asuma un rol comun pe noua hartă energetică”, a subliniat premierul grec. „Terminalele de GNL din Grecia sunt capabile să acopere piața elenă, dar și să înlocuiască o parte semnificativă din gazul rusesc”, a adăugat el. „Recentul șantaj al Moscovei cu gazele naturale face nu numai ca această cooperare să fie necesară, ci și urgentă”, a mai spus premierul grec.

La ceremonie au fost prezenți și președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, și prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovačevski.

Premierul bulgar a vorbit despre o zi istorică pentru Bulgaria și Grecia, în care se face un pas important pentru independența energetică a celor două țări.

Președintele Consiliului European a subliniat că trebuie să ne demonstrăm suveranitatea europeană și să ajungem la independența energetică. „Acest proiect este o piatră de hotar în dezvoltarea energetică a Europei”, a spus el.

Președintele sârb a subliniat că „la început am fost destul de sceptic, mă întrebam dacă s-ar putea realiza așa ceva, dar acum vreau să spun că sunt recunoscător, pentru că prin acest proiect vom putea asigura cantități importante de gaze naturale”.

Începerea construcției celui de-al doilea terminal GNL din Grecia, după cel de la Revythousa, are loc într-un moment în care investițiile în întreaga Europă sunt accelerate cu scopul de a se obține independența de gazul rusesc, iar ultimele evoluții au arătat deja rolul pe care îl poate juca Grecia în postura de poartă de intrare a gazelor naturale către Balcani, mai ales că începând de miercurea trecută Grecia este singurul furnizor pentru Bulgaria, după ce Moscova a închis robinetul de gaze pentru această țară. 40% din necesarul de gaz al Bulgariei este acoperit de GNL furnizat de terminalul de la Revythousa, iar 60% din gaz rusesc revândut de către operatorul elen de gaze DEPA.

Terminalul de la Alexandroupoli va funcționa ca o altă poartă de intrare a gazelor naturale în țară, punând bazele transformării Greciei într-un hub de gaze pentru regiunea mai largă a Europei de Sud-Est. GNL-ul care va ajunge cu vaporul din diverse surse la Alexandroupoli va fi regazificat, va intra în sistemul național de distribuție al Greciei și de acolo prin IGB în Bulgaria și printr-o rețea de conducte interconectoare în Serbia și România, precum și în Macedonia de Nord. Planificarea inițială a companiei Gastrade – care realizează proiectul – prevede finalizarea acestuia în anul 2023, însă compania, la solicitarea guvernului grec, depune eforturi pentru a accelera realizarea lui cu cel puțin 6 luni.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. De la noi nu s,a sinchisit nimeni sa se duca la inaugurate