Home » Articole » FOTO Clădire cu risc seismic din Centrul Vechi, Strada Lipscani nr.70, demolată și reconstruită

FOTO Clădire cu risc seismic din Centrul Vechi, Strada Lipscani nr.70, demolată și reconstruită

FOTO Clădire cu risc seismic din Centrul Vechi, Strada Lipscani nr.70, demolată și reconstruită
FOTO: Clădire cu risc seismic din Centrul Vechi, str. Lipscani 70, în șantier. Demolare și reconstrucție realizate de AMCCRS, Primăria Municipiului București. Sursa foto: primar interimar Stelian Bujduveanu
Ascultă articolul

O clădire degradată din Centrul Vechi al Capitalei încadrată în risc seismic I este demolată și va fi refăcută complet, pe același amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale. Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) a obținut autorizația de construire pe 16 iulie 2024, iar valoarea investiției se ridică la 7,2 milioane de lei, fără TVA.

- articolul continuă mai jos -

Clădirea de pe strada Lipscani nr 70 este în prezent în șantier, conform imaginilor postate miercuri de primarul general interimar Stelian Bujduveanu.

Proiectul nu este unul nou. Încă din 2019, Consiliul General al Municipiului București a aprobat, prin hotărâre, demolarea și reconstruirea imobilelor de pe Lipscani nr. 70 și nr. 75, cu păstrarea arhitecturii originale. La acel moment, investiția estimată pentru clădirea de la numărul 70 era de 3,88 milioane lei, iar expertiza tehnică o încadra în clasa I de risc seismic.

Noua autorizație emisă în 2024 confirmă soluția tehnică stabilită: clădirea va fi reconstruită cu regim de înălțime subsol + parter + etaj, păstrând aspectul istoric, dar beneficiind de o structură modernă, conformă standardelor actuale de rezistență. Lucrările la imobilul din Lipscani sunt executate de către Trustul de Clădiri Metropolitane București (TCMB).

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a menționat, miercuri, că intervenția este esențială într-o zonă intens circulată a Centrului Vechi.

„Imobilul va fi refăcut păstrând arhitectura originală, dar cu o structură nouă, conformă standardelor actuale de rezistență. Astfel, clădirea va rămâne parte din identitatea Centrului Vechi, dar va fi sigură și stabilă”, a transmis acesta.

Intervenția se înscrie în programul Primăriei Capitalei de reducere a riscului seismic în clădirile vulnerabile, iar termenul de execuție este de 24 de luni.

În prezent, AMCCRS are în desfășurare 13 șantiere de consolidare în București.

FOTO de la șantierul de la imobilul din Strada Lipscani 70 – postarea primarului interimar Stelian Bujduveanu

Lipscani 70 demolare

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole