Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, urmează să îl propună pentru funcţia de preşedinte al serviciului de informaţii interne BvF, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei, pe Sinan Selen, care a fost multă vreme adjunct al şefului instituţiei, transmite luni agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Conform unor surse ale agenţiei din coaliţia de guvernământ, Dobrindt va face propunerea în următoarea şedinţă de guvern de la Berlin şi se aşteaptă ca executivul să aprobe numirea lui Selen.
BfV nu mai are preşedinte din noiembrie anul trecut.
Selen, în vârstă de 53 de ani, a asigurat interimatul la conducerea agenţiei alături de colega sa, vicepreşedinta Silke Willems.
Născut în Turcia şi imigrat în Germania în copilărie, împreună cu părinţii, el ar urma să fie primul cetăţean german provenit din străinătate care ajunge la vârful serviciului de informaţii interne.
BfV, cu sediul la Koln, are ca atribuţie protecţia ordinii democratice în Germania. Angajaţii agenţiei au sarcina de a monitoriza eventuale ameninţări extremiste şi teroriste, cum ar fi extremele stânga şi dreapta, terorismul islamist şi infracţiunile informatice.
Anul acesta, instituţia a reevaluat formaţiunea Alternativa pentru Germania (AfD), cea mai mare din opoziţia parlamentară, de la „caz suspect” de extremism la entitate „extremistă de dreapta confirmată”, declarând că partidul „desconsideră demnitatea umană” şi ameninţă democraţia.
Calificativul, care ar constitui o extensie a atribuţiilor BfV de monitorizare a acţiunilor partidului, a fost suspendat în aşteptarea rezultatelor unor demersuri judiciare ale AfD.