Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O femeie din municipiul Hunedoara a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţişti, fiind bănuită de comiterea infracţiunii de înşelăciune, după ce ar fi indus în eroare o localnică de la care ar fi primit aproximativ 25.000 de euro promiţându-i aşa-zise „ritualuri spirituale, dezlegări şi farmece”, transmite Agerpres.
„Potrivit probatoriului, femeia ar fi indus în eroare o localnică, în peri oada octombrie 2024 – noiembrie 2025, sub pretextul efectuării unor ‘ritualuri spirituale, dezlegări şi farmece‘, precum şi a altor ‘servicii’ de natură similară. În acest mod, femeia ar fi obţinut aproximativ 25.000 de euro de la persoana vătămată”, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Pentru documentarea completă a activităţii infracţionale, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, au organizat o acţiune în urma căreia femeia a fost prinsă în flagrant delict şi a fost reţinută pentru 24 de ore.
De asemenea, la domiciliul acesteia a fost efectuată o percheziţie, fiind ridicate mai multe bunuri şi sume de bani, ce urmează să fie verificate în cadrul anchetei.
Femeia a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri legale privind măsurile preventive.