Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că Vila Herța și Vila Kligman, două dintre cele mai importante monumente istorice din Chișinău, vor fi restaurate printr-un proiect comun de conservare. Declarația a fost făcută miercuri, 27 august, în cadrul conferinței de presă de la Președinția R. Moldova, relatează Ziarul de Gardă.
În acest sens, pe 24 august, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și ambasadoarea Franței la Chișinău, Dominique Waag, au semnat un Memorandum de înțelegere privind reabilitarea celor două monumente de patrimoniu. Semnatarii au convenit ca raportul preliminar să fie prezentat președintelui R. Moldova, Maia Sandu, și președintelui Franței, Emmanuel Macron, în termen de șase luni, iar studiul complet de fezabilitate să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026.
Planificarea lucrărilor de restaurare în două etape: mai întâi, reabilitarea vilei lui Vladimir Herța, proprietate publică, cu deschidere parțială pentru public în 2027, urmată de restaurarea vilei lui Moisei Kligman.
Casa Herța a fi fost renovată în anul 2006, Ministerul Culturii alocând peste 11 milioane de lei (aproximativ 553 mii euro). Lucrările au fost realizate, însă, prost, după cum a precizat și Ion Ștefăniță, fostul director al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, în 2013, pentru publika.md: „Prin utilizarea materialelor inadecvate pentru un monument de arhitectură, am constatat că tencuiala după trei luni de zile a început să cadă. Intervențiile pe interior şi instalarea sistemului de securitate a denaturat decorul”.