G4Media.ro

Elisabeta a II-a, Gorbaciov, Godard: trei figuri emblematice ale secolului XX au…

Foto: AFP

Elisabeta a II-a, Gorbaciov, Godard: trei figuri emblematice ale secolului XX au dispărut în mai puțin de o lună

Au „știut să navigheze” printre tumultul lumii pentru a deveni figuri majore ale secolului trecut, dar și porți de intrare în secolul XXI, iar dispariția lor marchează, simbolic, un sfârșit al lumii din trecut, scrie Le Figaro.

„Elisabeta a II-a își duce secolul XX în mormânt”, a comentat ziarul francez L’Humanité despre cel mai vechi cap încoronat al Europei. Suveranul Regatului Unit a murit săptămâna trecută la vârsta de 96 de ani.

Din fostele colonii britanice până în Rusia și China, unde a fost primul monarh britanic care a pus piciorul, Elisabeta a II-a a călătorit într-o lume supusă turbulențelor istoriei. A trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a asistat la destrămarea Imperiului Britanic și a avut 15 prim-miniștri în cele șapte decenii de domnie.

Simbolismul este puternic și după moartea lui Mihail Gorbaciov, care a schimbat lumea devenind groparul involuntar al URSS. Ultimul lider al Uniunii Sovietice a murit la sfârșitul lunii august, la vârsta de 91 de ani, în Rusia.

Cineastul franco-elvețian Jean-Luc Godard, decedat marțea trecută la vârsta de 91 de ani, a marcat generații întregi de cinefili prin filmele sale cult, precum „A bout de souffle”, prin inovațiile sale formale, care au făcut din el o figură emblematică a Noului Val, și prin provocările sale. A realizat aproximativ 50 de lungmetraje de la începutul anilor 1960 și este unul dintre cei mai studiați cineaști din lume.

În ultimii ani, dispariția lui Nelson Mandela și a lui Fidel Castro au declanșat, de asemenea, comentarii despre „sfârșitul secolului XX”. Alte personalități ale secolului XX sunt încă în viață: Jimmy Carter, Ali Khamenei sau Dalai Lama, dar și unii membri ai trupei Rolling Stones sau Beatles…

Pentru Gilles Gressani, director al revistei „Le Grand Continent”, Elisabeta a II-a, Gorbaciov și Godard sunt „figuri absolut centrale și foarte greu de repetat”. „Figuri iconice, politice și sociale care traversează frământările a ceea ce ar putea fi istoria fierbinte, care s-a realizat în conflicte și în mari transformări”, crede el.

Potrivit lui Thomas Gomart, director al Institutului francez de relații internaționale (IFRI), „moartea Elisabetei a II-a reprezintă, într-un fel, punctul final al celui Doilea Război Mondial”. „Regina a participat în mod direct la victoria din 1945, iar britanicii consideră că Uniunea Europeană, în primele sale etape, este alianța învinșilor, că Regatul Unit, într-o identitate puternică, face parte dintre învingătorii din 1945 și că monarhul, până la moartea sa, a întruchipat acest lucru”.

Dar pentru Thomas Gomart, dispariția acestor trei personalități nu înseamnă însă sfârșitul secolului XX, pe care el îl plasează la 11 septembrie 2001, în timpul atentatelor Al-Qaeda din Statele Unite.

„Pentru că în 2001, trei lucruri erau în joc: China a aderat la OMC; în 11 septembrie a avut loc un atac asupra Statelor Unite, pe teritoriul american – primul atac de acest fel de la Pearl Harbor încoace – nu de către un stat, ci într-un mod asimetric, de către jihadism, iar acest lucru a avut ca principală consecință deturnarea atenției Statelor Unite de la ascensiunea Chinei”, spune el.

Mai presus de toate, el consideră că Regina, Gorbaciov și Godard „sunt, în moduri diferite, vestitorii secolului XXI”, împărtășind o relație foarte specifică cu imaginea.

În ceea ce o privește pe Elisabeta a II-a, „există o modernitate și o capacitate de a reinventa regalitatea într-o țară care este în mod fundamental în declin”, prin „utilizarea politică a imaginii care cred că anunță secolul XXI”, citând „înțelegerea rolului televiziunii, care a fost foarte timpurie odată cu încoronarea sa” în 1953, primul eveniment major care a fost transmis la nivel internațional la televiziune.

El notează că Gorbaciov a înțeles că „ciocnirea de imagini între ceea ce producea URSS și ceea ce producea Occidentul devenise de nesuportat”. „Este vorba de înțelegerea faptului că un sistem imperial, etatist, colectivist nu mai era adaptat la natura competiției internaționale și la aspirațiile unei populații care era ea însăși beneficiară sau primitoare de imagini din partea Occidentului (…) pentru că, în fond, URSS s-a prăbușit când sovieticii au încetat să mai creadă în ea, mai mult decât prin lovituri externe”. De asemenea, el subliniază că Godard „s-a gândit la modul în care imaginea a devenit mediul predominant; el înțelege acest lucru foarte bine”.

Interregn

Pentru istoricul de film Isabelle Marinone, Jean-Luc Godard „este un reper în timp și, în special, în istoria cinematografiei”. „Este o persoană care a gândit atât imaginile, cât și istoria (…) a rupt mereu ritmurile, perioadele, în angajamentele sale, dar și în felul în care s-a poziționat în raport cu profesia sa de regizor”, adaugă ea.

„Este poate singurul cineast care s-a gândit cu adevărat la ideea că cinematograful se opune televiziunii și că ar trebui să fie văzut ca un vector al memoriei, al amintirii, în timp ce televiziunea era acolo doar pentru a fabrica uitarea”, continuă ea.

„În opera lui Godard, există acest efect de suprapunere de elemente, mai ales în ultimele sale filme (…) judecăți de valoare care intră uneori în conflict cu efectele referințelor istorice”, analizează acest specialist. Acest ansamblu foarte bogat, dar foarte confuz pe alocuri, arată acest început de secol XXI: o confuzie de registre și de genuri, în care evenimente extrem de grave se petrec în același timp cu lucruri total banale care fac parte din cotidianul vieții noastre.

Gilles Gressani subliniază că „va trebui să ne întrebăm care este dimensiunea adecvată a anilor noștri”. „Ceea ce trăim acum este un interregn (intervalul între două domnii, când tronul rămâne neocupat.)”, crede el. „Adică acest spațiu dintre două epoci, care este un moment de mari fracturi”.

„Știm intim că lumea se schimbă, pentru că există criza pandemiei, războiul din Ucraina, terorismul, crizele economice, criza climatică, toate acestea creează un sentiment de vertij și angoasă.

Schimbări „care nu au produs încă o organizare clară”, notează el. „Este normal că nu avem astăzi echivalentul acestor simboluri ale secolului XX, care au devenit astfel pentru că au știut să navigheze prin crize și transformări. Dar, conchide el cu speranță, „putem acționa în aceste transformări, nu trebuie să ne retragem într-o perioadă de pasivitate”.

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

1 comentariu

  1. Și tovarășul Iliescu, încă #rezistă