Home » Articole » Doi turiști  au fost rugați de salvamontiști să nu urce pe traseu pentru că nu sunt echipați corespunzător / După câteva ore au cerut ajutor, erau blocați în Munții Bucegi / ”Nu vrem să criticăm sau să instigăm…”

Doi turiști  au fost rugați de salvamontiști să nu urce pe traseu pentru că nu sunt echipați corespunzător / După câteva ore au cerut ajutor, erau blocați în Munții Bucegi / ”Nu vrem să criticăm sau să instigăm…”

8528
Doi turiști  au fost rugați de salvamontiști să nu urce pe traseu pentru că nu sunt echipați corespunzător / După câteva ore au cerut ajutor, erau blocați în Munții Bucegi / ”Nu vrem să criticăm sau să instigăm...”
Sursa foto: Salvamont Prahova/Facebook
Ascultă articolul

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov intervin în Masivul Bucegi, în zona Hornului Mălăiești, pentru recuperarea a doi turiști blocați, anunță Biz Brașov.

În cursul dimineții, salvatorii montani din cadrul formației Râșnov aflați în patrulare preventivă pe Valea Mălăiești au întâlnit mai mulți turiști cărora le-au recomandat în mod expres să nu continue traseul, întrucât nu erau echipați corespunzător pentru zona alpină și condițiile de iarnă existente.

- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, cei doi au ignorat sfaturile salvatorilor montani și au continuat ascensiunea, ajungând ulterior într-o zonă expusă, unde au rămas blocați fără niciun fel de echipament adecvat.

„O echipă de prim răspuns se află în deplasare către locul indicat pentru evaluarea situației, iar o a doua echipă din cadrul Salvamont Râșnov se mobilizează în acest moment pentru a sprijini intervenția dacă situația o va impune. Nu vrem să criticăm sau să instigăm, ci atragem din nou atenția asupra pericolelor reale din zona montană. Dorim ca turiștii să conștientizeze că, în momentul în care ignoră recomandările salvatorilor montani și ale autorităților competente, se expun unor riscuri extraordinar de mari”, au precizat reprezentanții Serviciului Județean Salvamont Brașov.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole