The Telegraph: Putin își devorează susținătorii. Așa cad dictatorii

Analiză The Telegraph, via Rador: Formidabila mașinărie de propagandă a Rusiei, care în ultimele săptămâni a fost încinsă până la roșu, pare să fi primit o lovitură gravă. Putin a ajuns de acum să-și devoreze propriii „idioți utili”, înșiși oamenii pe care se baza pentru a proiecta o realitate alternativă înspre restul lumii: nu cea de stat-paria dezonorat de crime de război, ci cea de salvator cruciat care ne protejează de naziști imaginari și năluci extremiste.

Adevărul e, firește, că marii lui susținători provin de la periferie: extrema dreaptă și extrema stângă. E suficient să-l asculți doar pe autoproclamatul „campion al poporului” George Galloway [populist britanic de extrema stângă – n.trad.] lăudând Kremlinul ori retorica dezaxată a unor comentatori excentrici precum actorul pensionar Steven Seagal, care se gudură pe lângă regimul Putin, pentru a înțelege cât de departe ajunge acest ecosistem al dezinformării.

Dar cu adevărat grăitoare e recenta întoarcere a Kremlinului contra unora dintre cei mai loiali susținători. Aceste epurări cu un caracter tot mai stalinist ar putea indica defectarea mașinăriei de propagandă construite pentru a-i masca crimele de război lui Putin și pentru a justifica în fața rusului de rând un război ilegal și costisitor până la faliment.

Ascensiunea extraordinară și colapsul spectaculos ale lui Roman Alehin – un celebru „z-blogger” pro-război, acum desemnat „agent străin” de către regimul Putin – au propulsat o undă de șoc prin comunitatea online care credea de aproape patru ani că deține permisiunea tacită de a critica modul în care e purtat războiul. Acea fantezie s-a evaporat acum.

În vreme ce mii de activiști anti-război erau aruncați după gratii, în paralel era încurajată și finanțată o cultură a bloggerilor militari ultranaționaliști care primeau acces privilegiat la informații. Ei serveau precum o supapă oficial aprobată a nemulțumirii populare pricinuite de război. Dar nici măcar ei nu mai sunt acum la adăpost.

Și Serghei Markov, cândva o voce pro-Kremlin loială, a fost înfierat drept „agent străin”, o etichetă preluată din sumbra epocă stalinistă, când desemna inamici autentici ai statului. Astăzi e utilizată mult mai liberal, pedepsind orice individ care se abate de la linia tot mai strictă a regimului.

„Odată ce această mașinărie a represiunii pornește, nu se mai poate opri”, a declarat Vladimir Kara-Murza, personaj important al opoziției ruse, deținând și cetățenie britanică și condamnat pentru criticarea războiului la 25 de ani închisoare într-un lagăr contemporan – sentință căreia i-a supraviețuit numai grație unui schimb de prizonieri din 2024. El a declarat pentru The Telegraph: „Uitați-vă la Uniunea Sovietică sub Stalin. Mai întâi și-au atacat adversarii politici, apoi sistemul a început să-și devoreze propriii oameni”.

Chiar dacă Kremlinul se fălește acum cu victorii la Pokrovsk și Zaporijjia, aceste presupuse avansuri vin cu un cost enorm în vieți de ruși, pierderi care încep să devină imposibil de disimulat. Între timp rusul de rând se confruntă cu scumpirea hranei și combustibilului, iar atmosfera internă se schimbă.

Firește că nu e prima oară când vedem mașinăria de dezinformare a Rusiei într-o debandadă completă. După tentativa eșuată de asasinat asupra lui Serghei Skripal la Salisbury în 2018 Kremlinul a dezlănțuit un adevărat val seismic de absurdități.

Una dintre cele mai absurde acuzații a fost aceea că arma chimică folosită, Noviciok, fusese confecționată personal de premierul britanic Theresa May la Porton Down. Observam la acea vreme că dacă ar fi acuzat-o pe Margaret Thatcher, care chiar a studiat chimia la Oxford, poate că acuzația ar fi putut avea un pic mai multă credibilitate. Inutil de precizat, remarca n-a fost bine primită la Moscova.

Toate acestea ne servesc drept un memento clar că regimurile autoritare rareori se prăbușesc la presiunea externă. De obicei putrezesc din interior, devorându-i tocmai pe acei indivizi care erau cândva stâlpii regimului.

Din acest motiv Occidentul, dar mai ales Europa, fiindcă nu-s prea convins că vom obține prea mult în etapa aceasta de la gașca MAGA, trebuie să-și intensifice presiunea asupra lui Putin. El trebuie să priceapă că alternativa la retragere e un sfârșit umilitor, aducând mai degrabă cu prăbușirea lui Stalin decât cu vreo ieșire triumfătoare la pensie. O pace dreaptă pentru Ucraina trebuie să fie unica rută de evadare care i se lasă, iar noi trebuie să ne asigurăm că el pricepe acest lucru.

Traducerea Rador: Andrei Suba