Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un procuror al Direcției Naționale Anticorupție a cerut, joi, majorarea pedepselor date în dosarul de corupție al fostului edil al Capitalei Sorin Oprescu, au precizat pentru G4Media.ro surse participante la ședința de judecată.
Mai precis, magistratul a solicitat ca instanța care va da decizia finală, Curtea de Apel București, să se orienteze spre o pedeapsă maximă prevăzută de lege în cazul acuzațiilor imputate lui Oprescu – luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracțional organizat.
Potrivit specialiștilor în justiție consultați de G4Media.ro, după calcule, acest lucru ar putea însemna peste 15 ani de închisoare.
În replică, avocatul fostului primar a cerut achitarea clientului său.
Discuțiile au loc în cadrul ultimului termen din acest proces, urmând ca instanța sa intre în deliberări și apoi să anunțe un verdict final.
Fostul primar Sorin Oprescu a fost condamnat pe 13 mai 2020 la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Acuzațiile DNA
Pe 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În aceeaşi cauză sunt judecaţi Bogdan Popa – fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca – fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu – fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae – fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Florin Şupeală – fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comericale, Ion Niţă şi Romeo Albu.
Procurorii acuză că în perioada 2013 – 2015 un grup organizat la care ar fi aderat şi Oprescu ar fi înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să dea o parte din profit sub formă de mită unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlu de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.
Foto: Sorin Oprescu. Sursa: Inquam Photos / Florin Cornel
Face un an, iese, ramane cu banii. Am mai vazut filmul asta.
După care revine in politică, pentru că poporul il vrea
De ce a fost tergiversat atatia ani acest proces ?
Infractorul a fost prins in flagrant.
Cine raspunde pentru aceasta bataie de joc ?
Procesele tuturor marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara, sunt tergiversate la nesfarsit.
Ce se mai aude de procesele lui Vanghelie ?
Ce se mai aude de Sorina Pintea ?
Ce face Inspectia Judiciara ?
Ce face CSM-ul ?
Ce face ministrul justitiei ?
A fost votata o lege privind celeritatea judecarii dosarelor.
Cu infractprii in stare de libertate, judecatorii nu trebuie sa accepte nicio amanare si sa dea termene foarte scurte.
Îmi imaginez cum le-a povestit ani de zile judecătorilor despre autostrăzile suspendate doar doar vor pricepe aluzia 🤣
Are tupeu mosu’ ca de obicei.
Tataita, hotul neprins e negustor cinstit, insa in cazul tau las-o asa cum a cazut!
Nu cred asa ceva. Nu e omul. E imposibil. In nici un caz doar 10%. E o calomnie nerusinata.
Mi-a placut asta cu bariera educatiei. Pai daca educatia l-a invatat asa, nu exista nicio bariera.
Pe 16 aprilie afla sentinta….
hoașca bătrână are vilă doar din operațiile de apedincită, nu?
Pronunțarea deciziei definitive a fost amânată pentru 16 aprilie. Scrie pe site-ul instanței