Home » Articole » Disney plăteşte 10 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie privind colectarea datelor copiilor pe YouTube

Disney plăteşte 10 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie privind colectarea datelor copiilor pe YouTube

Disney plăteşte 10 milioane de dolari pentru a închide o investigaţie privind colectarea datelor copiilor pe YouTube
sursa foto: Patricia Ferreira/Unsplash
Ascultă articolul

The Walt Disney Company a acceptat să plătească 10 milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC) din SUA, potrivit cărora a permis colectarea ilegală de date personale de la copii care urmăreau conţinut pe YouTube, transmite CNBC, citat de News.ro.

Autoritatea americană a susţinut că Disney a încălcat legea privind protecţia vieţii private a minorilor online (COPPA) prin faptul că nu a etichetat unele videoclipuri ca fiind destinate copiilor, ceea ce a permis colectarea de date de la utilizatori sub 13 ani şi utilizarea lor în scopuri publicitare.

- articolul continuă mai jos -

Conform înţelegerii, compania trebuie să plătească amenda civilă, să respecte regulile stricte privind protecţia datelor copiilor şi să implementeze un program de verificare a conţinutului distribuit pe YouTube pentru a determina dacă acesta trebuie marcat drept ”pentru copii”.

Disney a transmis că acordul se referă exclusiv la distribuirea anumitor materiale pe platforma YouTube şi nu vizează canalele digitale proprii. Compania a subliniat că sprijinirea siguranţei copiilor şi familiilor rămâne o prioritate şi că va continua să investească în instrumente care să asigure respectarea celor mai înalte standarde de conformitate.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole