”Dictatul de pace” de la Trianon, trauma lui Viktor Orbán

„Nu este vorba de anularea tratatelor de pace sau de retrasarea frontierelor”, spune istoricul János Rainer. Pentru el, memorialul Trianon de la Budapesta este mai presus de toate un loc în care oamenii aduc un omagiu unui mit al sacrificiului: „O națiune care a suferit atâtea lovituri și încă mai rezistă”. Guvernul urmărește obiective interne, mai precis adunarea națiunii în jurul liderului ei, Viktor Orbán.

Pentru memorialul dedicat împlinirii a 100 de ani de la semnarea tratatului de pace de la Trianon în al doilea an după sfârșitul Primului Război Mondial, guvernul maghiar a plătit echivalentul a 16 milioane de euro. Este un fel de rampă, care duce spre pământ. Pe pereții de marmură sunt numele a 12.500 de comunități ce au aparținut Ungariei până în 1920.

Tratatul semnat la 4 iunie 1920 la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) și de Ungaria (în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar) a redus teritoriul acesteia la o treime din dimensiunea anterioară.

Aproximativ trei milioane de unguri s-au trezit brusc cetățeni ai altor țări. Teritorii vaste au revenit Slovaciei, Ucrainei, Iugoslaviei, României și Austriei.

„Istoria nu cunoaște nicio națiune care să fi supraviețuit unei astfel de pierderi de sânge”, a spus premierul Orbán într-un discurs adresat națiunii la începutul acestui an. „Astăzi, la o sută de ani de la condamnarea la moarte de la Trianon, vă pot spune că trăim și Ungaria încă există.”

Două milioane de unguri în țările vecine

Astăzi, aproximativ două milioane de etnici maghiari locuiesc în țările vecine, majoritatea în România, în Transilvania. Guvernul Orbán și-a asigurat un bazin electoral stabil în rândul maghiarilor din străinătate, oferindu-le pașaport dublu și dreptul la vot, ceea ce este privit cu suspiciune la Bratislava și București.

În pandemia de coronavirus, ministrul de externe al Ungariei, Péter Szíjjártó, a distribuit echipamente de protecție compatrioților, subliniind că „fiecare maghiar este responsabil pentru fiecare maghiar”, după cum afirmă și constituția din 2012. În clipuri de PR, destinatarii ajutoarelor mulțumesc guvernului de la Budapesta, amintind că „niciun virus” nu ar putea „separa maghiarii”.

Trianonul este marea traumă a ungurilor, spune fostul vice-cancelar austriac Erhard Busek, care astăzi conduce Institutul de la Viena pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală.  Însă ei uită „că în acele regiuni locuiau nu numai unguri, în ele existând un melanj etnic semnificativ”. Partidele ungurilor din România și Slovacia „reprezintă acum în mod adecvat interesele minorității”. Guvernul de la Budapesta pompează milioane în presa de limbă maghiară, în baze sportive, grădinițe, școli și biserici ale minorității maghiare – investiții ce intră în contul electoral al Fidesz, partidul lui Viktor Orbán.

„Maghiar este cel pe care îl doare Trianonul”

Potrivit unui sondaj recent realizat de Academia Maghiară de Științe, 84 la sută dintre cei aproximativ 1.000 de respondenți sunt de părere că maghiari adevărați sunt cei „pe care îi doare Trianonul”.  94 la sută dintre persoanele intervievate sunt de părere că tratatul de pace, denumit „dictat de pace” în documentele oficiale maghiare, a fost nedrept.

Nu întâmplător, extremiștii de dreapta doresc o revizuire a frontierelor. De pildă László Toroczkai, primarul comunității sârbo-maghiare Ásotthalom, la granița dintre Serbia și Ungaria, care dorește „verificarea tratatului”. Organizația Mondială a Ungurilor adună de ani de zile semnături pentru revizuirea Tratatului de la Trianon pe fundal sonor asigurat de trupe rock, precum Kárpátia. „Nem, nem, soha”, adică „Nu, nu, niciodată”. Un triplu nu (Tria-Non).

Rugăciunea pe care trebuiau să o spună elevii în timpul regimului autoritar interbelic al lui Miklós Horthy („Cred în învierea Ungariei”) face parte din prestația lor scenică, în jurul Trianonului dezvoltându-se o adevărată subcultură revizionistă.

Cultul lui Horthy

Aceasta include și cultul lui Horthy, pe care premierul Viktor Orbán îl numește „un om de stat excepțional”. Pentru a recupera teritoriile pierdute în 1920, regentul Ungariei, Horthy, s-a aliat cu Hitler, ceea ce i-a asigurat un succes pe termen scurt în planul politicii externe. În 1938 și 1940, Ungaria a primit înapoi o parte din teritoriile pierdute. Însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, ceasul istoriei s-a întors la 1920 pentru maghiari.

La Kenderes, în sudul Ungariei, locul unde s-a născut Horthy, doritorii pot face turul regiunii, unele călătorii ducând la muzeul local. Astfel de lucruri fac parte dintr-o politică a memoriei „anti-stânga”, spune istoricul elvețian Christian Koller.

În această logică, tot ceea ce a ajutat la înfrângerea Republicii Sovietice a lui Bela Kun a fost bun. În 1919, milițiile maghiare de dreapta i-au luat în vizor pe susținătorii stângii, dar și pe evreii apolitici din clasa de mijloc. S-a ajuns chiar la pogromuri – aspecte ce nu se regăsesc în actuala cultură a memoriei istorice, care insistă asupra terorii roșii a Republicii Sovietice.

Astăzi, teoria potrivit căreia Trianonul a fost rodul mașinațiunilor marilor puteri străine este variată de Viktor Orbán, care vorbește despre „Imperiul de la Bruxelles” sau chiar „Bruxelles, noua Moscovă”. Există diverse conflicte cu țările vecine (disputa lingvistică cu Ucraina, dubla cetățenie, cererile de autonomie ale secuilor din România). Totuși, în viața de zi cu zi, cel mai important lucru pentru guvernul de la Budapesta este obținerea unor foloase politice de pe urma fostelor teritorii pierdute prin Tratatul de la Trianon.

„În mod surprinzător, constat că avem un numitor comun cu Slovacia, Serbia, Croația și Slovenia. Mai mult, putem chiar construi alianțe”, a declarat Orbán în discursul său despre starea națiunii. O asemenea alianță este cea formată din cele patru țări din grupul Vișegrad: Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia – blocul eurosceptic.

Când inima nu sângerează 

Tratatul de la Trianon a consfințit includerea Burgenlandului (astăzi unul dintre cele nouă landuri federale austriece) în Republica Austriei. Orașul Sopron a rămas însă Ungariei în urma unui recensământ din 1921. „Dacă ar fi ieșit altfel”, spune Marianne Seper, „Sopron ar fi astăzi capitala landului și nu Eisenstadt”. Femeia spune însă că nu vrea să schimbe nimic și crede că liniile de frontieră „dezrădăcinează oamenii”.

Unguroaica din Burgenland conduce Asociația culturală maghiară de la Oberwart. Aici, lângă graniță, indicatoarele sunt bilingve. Marianne Seper predă istorie și maghiară. Cursurile în limba maternă sunt garantate legal și minoritatea maghiară este protejată.

Principalul lucru care o leagă de Ungaria este un cordon ombilical cultural, spune Seper, care merge des la teatrul din Szombathely, în apropiere, ori la Budapesta. „Când dansam ceva mai mult, eram adesea invitați la aceste petreceri Trianon, care erau întotdeauna foarte naționaliste”, spune dansatoarea populară Seper.

Ea nu are nicio legătură cu asta „pentru că inima mea nu sângerează”. În schimb, încearcă să-i învețe pe elevii săi altceva – că statele care pornesc războaie trebuie trase la răspundere pentru acest lucru și că trebuie păstrată pacea. Pentru ea, Trianonul reprezintă momentul nașterii Organizației Națiunilor Unite.