G4Media.ro

INTERVIU De ce s-a ajuns la valul de expulzări și care va…

INTERVIU De ce s-a ajuns la valul de expulzări și care va fi reacția lui Putin. Gar Pardy: Vorbim de un semnal de nemulțumire și de solidaritate arătat de țările NATO

Gar Pardy, fost șef al afacerilor consulare și ambasador în cadrul Canadian Foreign Service, a explicat pentru G4Media.ro de ce s-a ajuns la expulzarea diplomaților ruși la o scară fără precedent și care sunt efectele. Ar fi cel puțin trei: solidaritatea neașteptată de care a dat dovadă NATO; semnele noii strategii de securitate pe care Casa Albă o va implementa odată cu instalarea în funcții a secretarului de stat Mike Pompeo și a consilierului de securitate John Bolton (ambii cunoscuți pentru pozițiile tranșante în relația cu Rusia); limitarea în viitorul apropiat a politicii externe „aventuroase” a lui Vladimir Putin.

  • Gar Pardy, care are în spate o carieră diplomatică de peste 35 de ani, este un fin cunoscător al diplomaților ruși și al politicii externe și de securitate a Rusiei. Într-un interviu acordat G4Media.ro, Pardy a vorbit despre decizia anunțată luni prin care mai mult de 100 de diplomați ruși (mulți dintre ei descriși ca agenți ai serviciilor de informații de la Moscova) au fost declarați persona non grata și au primit ordinul să părăsească țările în care se aflau la posturi.

Adrian Novac: Expulzările diplomaților ruși au fost decise ca urmare a otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal sau ele sunt parte a unei povești mai complexe despre Rusia și Vladimir Putin? 
Gar Pardy: Așa cum știți, atunci când diplomații străinii sunt dați afară dintr-o țară, acest lucru se întâmplă fie pentru că țara-gazdă protestează față de acțiunile pe care aceștia le-au întreprins, fie din cauza nemulțumirii pe care statul respectiv vrea să o exprime în legătură cu o anumită situație specifică. În acest caz, avem de-a face atât cu exprimarea nemulțumirii față de acțiunile Rusiei, cât și cu sprijinirea guvernului britanic pentru ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul său în urmă cu câteva săptămâni, atunci când au fost otrăviți fostul agent rus și fiica sa.

Dintre țările care au anunțat expulzarea rușilor, aproape toate  sunt membre ale NATO sau UE ori fac parte din ambele. Cred că este important ca acest lucru să fie remarcat: din cele 27 de țări care au dat afară diplomați ruși, cele mai multe sunt membre ale alianței nord-atlantice.

A.N.: Am văzut declarația pe care ați făcut-o luni pentru revista Maclean’s în care spuneați că expulzările actuale sunt neobișnuite, deoarece, în cele mai multe cazuri, diplomații sunt dați afară dintr-o țara „pe bază individuală și cu mai puțină fanfară.” Puteți să ne explicați de ce este diferit acest caz?
G.P.: În lumea diplomatică, expulzările de felul celor anunțate la începutul săptămânii nu sunt obișnuite. De-a lungul anilor, au mai fost cazuri de expulzări de diplomați ruși sau chinezi. Am avut astfel de situații și noi, în Canada, și cred că nici România nu a fost scutită de astfel de probleme, când diplomați străini care vin la posturi întreprind activități care nu sunt conforme cu statutul relațiilor diplomatice. În Canada, de exemplu, am avut situații cu diplomați ruși expulzați din cauză că desfășurau activități de spionaj, încercau să recruteze oameni care să lucreze pentru ei sau să facă rost de informații pe care nu trebuiau să le aibă.

Așa cum am spus și înainte, remarcăm două lucruri în acest caz: solidaritatea aliaților cu guvernul britanic și cu ce s-a întâmplat pe teritoriul său, precum și solidaritatea din interiorul alianței NATO. E clar că serviciile de securitate ale aliaților au fost (și sunt) la curent cu activitățile desfășurate de „diplomații” ruși. Cele două aspecte trebuie luate împreună.

A.N.: Care va fi efectul acestei controverse asupra Rusiei?
G.P.: Starea relațiilor dintre statele europene și NATO, pe de-o parte, și Rusia, pe de altă parte, precum și alte lucruri s-au acumulat și au răbufnit odată cu acest incident (n.red. otrăvirea lui Skripal). Președintele Putin a fost foarte activ în ceea ce privește impunerea și exercitarea influenței Moscovei în diferite zone, începând cu criza din Ucraina, din Georgia și Cecenia. Cred că toate aceste activități și evenimente s-au acumulat și au stat la baza deciziei de a expulza diplomații ruși. Repet: e vorba în principal de țări NATO, care și-au arătat susținerea față de guvernul britanic și, în același timp, au arătat guvernului rus că nimeni nu este fericit cu această situație care durează de ceva vreme.

În același timp, cred că, așa cum e cazul Canadei, dar și al altor țări, acestea au încercat în ultimii ani să stabilească relații mai apropiate și de colaborare cu Rusia. Acest lucru s-a întâmplat mai ales după declanșarea crizei din Ucraina. Noi avem o serie de probleme cu rușii în nordul arctic, iar Canada a încercat să stabilească o relație normală pentru a încerca să rezolvăm aceste chestiuni.

Trebuie însă să menționez că expulzarea diplomaților Moscovei este temporară și nu va dura la nesfârșit. Peste 3-4 ani, când vom număra numărul de diplomați ruși aflați în Canada, vom vedea că nu este prea diferit față de numărul lor de astăzi, înainte că expulzările să aibă loc efectiv.

Așadar, în acest caz, vorbim de un semnal de nemulțumire și de un semn al solidarității arătat de țările NATO. În ceea ce privește impactul asupra Rusiei, nu cred că poate fi măsurat în acest moment. Cred că, fără discuție, rușii vor expulza diplomați americani, canadieni și din toate celelalte țări care le-au dat afară reprezentanții, dar, la un moment dat, părțile vor realiza că trebuie să vorbească unele cu altele și dialogul dintre noi va reîncepe. Bineînțeles, asta dacă presupunem că nimic nu se va mai întâmpla în relațiile bilaterale.

A.N.: Credeți că Rusia a fost surprinsă de numărul mare de agenți ruși expulzați și de acțiunea coordonată a aliaților internaționali?
G.P.: Da, cred că rușii au fost surprinși. Să fiu sincer, chiar și eu am fost luat prin surprindere de această acțiune majoră. Acest lucru se datorează și faptului că în Europa occidentală, dar și în NATO, există opinii diferite despre cum trebuie să tratezi Rusia și să acționezi în relația cu Moscova. Faptul că s-a reușit ca majoritatea statelor NATO să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește expulzările m-a surprins nu doar pe mine, ci și pe o mulțime de alți oameni.

În mod special, a surprins reacția americanilor și a președintelui Tump. Americanii au expulzat cel mai mare număr de ruși, cu mult mai mulți față de cei expulzați de celelalte țări. Să nu uităm că alianța nord-atlantică a avut de suferit în ultimii ani, iar președintele Trump și-a exprimat în numeroase rânduri nemulțumirea față de starea NATO. De aceea solidaritatea arătată în acest caz este destul de surprinzătoare.

A.N.: L-ați menționat pe președintele Trump. Asistăm cumva la o schimbare  semnificativă de atitudine a liderului american față de Moscova? Ce e diferit la Casă Albă în relația cu Rusia față de, să zicem, ultimele două-trei săptămâni?
G.P.: Lucrurile se schimbă la Casă Albă cu o viteză atât de mare, încât aproape am renunțat să mai urmăresc toate transformările! (râde). E clar că există un set particular de schimbări care au loc în prezent și care ne interesează. E vorba mai ales de venirea consilierului pe probleme de securitate John Bolton, care este consilierul cu cea mai fățișă atitudine anti-Rusia pe care îl poți găsi în America de Nord!

Secterarul de stat nominalizat (Mike Pompeo) este, la rândul sau, foarte diferit de predecesorul său, un om care a lucrat pentru compania Exxon, cu multe contracte în Rusia și cu multe relații apropiate cu mulți ruși. Rex Tillerson a fost concediat, iar în locul său a fost nominalizat Pompeo, care vine de la CIA și care este cunoscut și el pentru opiniile sale tranșante.

Cred că însuși președintele Trump a arătat recent o atitudine foarte diferită în abordarea relației sale cu Rusia. În acest moment este însă foarte dificil să spunem care va fi atitudinea Administrației americane față de Rusia în următoarea perioadă.

A.N.: Ați vorbit de câteva ori despre atitudinea solidară neașteptată arătată de aliații internaționali, cu precădere de membrii NATO. Care sunt opțiunile pe care le are președintele Vladimir Putin, confruntat cu această solidaritate a aliaților?
G.P.: Așa cum am declarat mai înainte, cred că Putin va expulza un număr important de diplomați din țările care i-au izgonit reprezentanții. Nu cred însă că vor avea loc schimbări semnificative în ceea ce privește problemele fundamentale din relația Est-Vest, așa cum este cazul Ucrainei. Sunt de părere că, în ceea ce privește chestiunea ucraineană-care este marea problemă -, nu vor avea loc modificări ale politicii Moscovei. Situația va rămâne la fel și în cazul Georgiei. De asemenea, Putin va continua să lucreze la modernizarea forțelor armate ale Rusiei.

Nu cred că în acest moment cineva poate să spună că va încerca să exercite noi presiuni în statele baltice (Letonia, Lituania, Polonia) sau să creeze probleme în ceea ce privește Polonia. Ceea ce vreau să spun, și precizez că e vorba doar de o presupunere, este că nu cred că Vladimir Putin va fi foarte aventuros în următoarele luni comparativ cu atitudinea lui din ultima perioadă. De exemplu, Siria a devenit o problemă pentru el în sensul că, în acest moment, nu există răspunsuri definitive acolo. Rusia e implicată masiv în Siria, fără însă să aibă o soluție acceptată de toate părțile.

Există așadar un număr de situații negative pe care trebuie să le rezolve și nu cred că mai dorește să adauge și altele. În plus, economia Rusiei, în special, este într-o situație dificilă în acest moment. De aceea nu cred că vom asista la noi aventuri externe ale lui Putin în următoarele luni.

A.N.: În final, cine iese câștigător și cine pierde în această poveste cu spioni otrăviți și cu diplomați trimiși acasă?
G.P.: Nu cred că cineva câștigă și cineva pierde. Atunci când țările se opresc să mai comunice despre problemele pe care le au și care sunt comune tuturor, nu există câștigători. Când se întâmplă asta, toți pierdem. De aceea nu cred că există vreun câștigător în acest caz. Cred că nu putem spune nici măcar că britanicii au ieșit câștigători. Ei înșiși se află într-o situație delicată, dacă ne gândim la eforturile de legitimare a referendumului din 2016 și la procesul de ieșire din Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, lumea nu este mulțumită nici de lucrurile care se petrec în Statele Unite în această perioadă. Sunt așadar o mulțime de lucruri negative care ajung în centrul atenției și, din nefericire, la acestea s-a adăugat acum și povestea expulzărilor. După părerea mea, ce ne trebuie acum este o perioadă de timp în care lucrurile să se liniștească pentru ca noi să avem iarăși o atitudine rezonabilă și să putem rezolva acest tip de probleme.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

1 comentariu

  1. Nu există vreo dovadă concludentă a otrăvirii agentului dublu Skripal de către ruşi. Craig Murry subliniază această realitate. În munca de Intelligence, dacă într-adevăr se doreşte o investigaţie obiectivă bazată pe fapte, cu întrebări precum cine? ce? de ce? cum? etc., atunci se poate afla adevărul. Dacă nu imediat, după ani de zile. Altfel, întreaga activitate de culegere de informaţii devine ceea se numeşte „corrupt intelligence”.

    Însuşi fostul ambador britanic Craig Murray îşi manifestă reticenţa şi combate minciunile şi acuzaţiile venite din partea lui Boris Johnson şi a PM May. Existenţa unei complex tehnologico-ştiinţific militar la numai cca 12 km, Porton Down, de Salisbury, adaugă şi mai multă incertitudine acestui caz, pe lângă lipsa vreunei dovezi din partea guvernului britanic în ceea ce priveşte existenţa şi provenienţa acestei neurotoxine. Potrivit acestuia, Porton Down confirmă că nu există nici o legătură între cazul Skripal şi Rusia. Pe de altă parte, există şi varianta a ceea ce se cunoaşte în domeniul Intel drept “false-flag operation”.

    Nu în ultimul rând, ce încredere mai poate avea românul în Marea Britanie care, împreună cu SUA, afirma la începutul anilor 2000 că Sadam Hussein posedă arme de distrugere în masă (WMD), fapt infirmat mai târziu, acesta fiind motivul pentru care cele două ţări au atacat Irakul în mod ilegal în pofida opoziţiei ONU. În paranteză fie spus, Katharine Gun, angajată a GCHQ, echivalentul britanic al NSA, scurgea informaţii în presă în 2003 despre presiunea exercitată de SUA asupra delegaţiilor consiliului de securitate ONU pentru a obţine acordul acestora de a ataca Irakul. Acesteia i-au urmat ani mai târziu Assange şi Snowden cu ale lor scurgeri de informaţii.

    Astfel, între 1 milion (John Wight) şi 2.38 milioane de cetăţeni irakieni au fost omorâţi din 2003 şi până astăzi (Nicolas J.S. Davies) ca urmare a acestei aventuri militare şi cca 4 milioane au devenit refugiaţi (Nat Parry). Nici o armă de distrugere de masă nu a fost găsită!

    În primul rând, Gar Pardy nu confirmă că Skripal a fost otrăvit de ruşi ci că „În acest caz, avem de-a face atât cu exprimarea nemulțumirii față de acțiunile Rusiei, cât și cu sprijinirea guvernului britanic pentru ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul său în urmă cu câteva săptămâni, atunci când au fost otrăviți fostul agent rus și fiica sa.” Nu reiese din această afirmaţie că ruşii au făcut-o, adică „acţiunile Rusiei au dus la otrăvirea fostului agent”.

    În privința nominalizărilor făcute de Trump recent, în treacăt fie spus, ECCHR a cerut procurorului general al Germaniei emiterea unui mandat de arestare pe numele nominalizatei la funcţia de director CIA, Gina Haspel (https://www.ecchr.eu/en/our_work/international-crimes-and-accountability/u-s-accountability/germany.html) în baza rolului pe care aceasta l-a avut în torturarea deţinuţilor, printre care şi Abu Zubaydah (,waterboarded” de cca 83 ori), de la centrul de detenţie din Tailanda în 2002, cunoscut şi sub denumirea de “Ochiul Pisicii” („Cat’s Eye”) . Mai mult, au fost emise mandate de arestare pentru diverşii membri ai cabinetului G. Bush Jr., inclusiv pentru fostul preşedinte când acesta urma să ajungă în Elveţia, datorită rolului lor în programul de tortură a deţinuţilor din Irak, Afganistan, etc.

    În ceea ce priveşte Mike Pompeo şi John Bolton, aceştia pot crea o situaţie extrem de volatilă în Orientul Mijlociu cu privire la Iran dar și în coasta Chinei în ceea ce privește Korea de nord. Curios este şi faptul că John Bolton a fost susţinătorul grupării Mujahideen e Khalq din Iran (MEK), grupare care este responsabilă de asasinarea personalului militar american din Iran, a tentativei de răpire a ambasadorului american în Teheran şi de alte atacuri în stradă înainte de revoluţia din Iran în 1979. Însăși președinta acesti mișcări, Maryam Rajavi, este susținută de conservatorul Giuliani, fostul primar newyorkez – recent a avut loc o gală în Albania la care au participat cei doi susținând importanța acestei mișcări.

    Echilibrul şi discernământul promovat de diplomatul canadian rămân valabile. De altfel, şi pe vremea lui Pierre Trudeau, tatăl actualului prim ministru canadian, vecinul din nordul SUA a abordat o politică diferită. În general, când în Canada există un lider liberal, în SUA este unul republican. Însă, nu este o regulă. Liberalii canadieni se opun politicilor republicanilor americani, însă, în general primii sunt pe aceeaşi undă cu democraţii americani.

    Dar politica internaţională are la bază doar interesele naţionale promovate extern. Nu degeaba
    – SUA are în jur de 787 baze militare în lume,
    – Trump a folosit cele mai multe comandouri de Special Forces în ultimul timp (mai mult decât orice alt preşedinte american),
    – bugetul militar american a ajuns la cca 700 miliarde dolari pe 2018 (comparativ cu cca 50 miliarde in Rusia),
    – SUA a participat la numeroase lovituri de stat în lume (Iran 1953, Guatemala 1954, spre ex.),
    – munca de Intelligence este contractată de diverse companii private cu mai mult de 50-60% din activitatea NSA/CIA,
    – dar mai ales există un puternic lobby al complexului militar-industrial asupra Congresului, cu mențiunea că miliarde de dolari câștigă asemenea companii în urma vânzării de armament și tehnică militară (cel mai recent asemena contract a fost încheiat cu Arabia Saudită în valoare de cca 300 miliarde dolari în următorii 10 ani).

    O mare parte dinte politicienii americani au fost CEOs în diverse companii de energie sau și-au înființat propriile companii de investiții, energie, etc. după ce s-au retras din politică. Pentru SUA industria armamentului și diversele acțiuni militare sunt cele mai profitabile. Spre dezavantajul proiectelor naționale.

    Asta nu înseamnă că Rusia este „cheie de biserică”. Nu, nicidecum. Astfel, este bine că Trump a închis consulatul rus din Seattle datorită aparentelor incercări de spionaj rusesc. Două dintre acestea se referă la Alexei Karetnikov și la cuplul Micheal Kutsik și Natalya Pereverzeva. Pe lângă acțiunile de spionaj ale unor angajați de la Kaspersky, firmă rusească de software, a cărei filială se afla la Seattle.

    Se cunosc foarte bine acțiunile subversive ale diverselor țări occidentale și orientale. Depinde acum care punct de vedere este prezentat. Drama actuală este că, de fapt, nu există o situație win-win în lumea serviciilor secrete. Fiecare își ia revanșa mai devreme sau mai târziu. În această privință, este interesant filmul The Debt.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.