De ce alte țări pot vinde tehnologie militară de ultimă generație, dar noi nu? Realitatea din industria militară românească (Op-ed)

Nu mai miră de multă vreme faptul că pică MIG-uri și elicoptere. Pică de 32 de ani.

Ne uităm cum industria de armament din alte țări merge bine și ne întrebăm de ce nu e la fel la noi? Răspunsul e simplu. La ei armele sunt produse de companii private, interesate să meargă lucrurile bine, care dacă nu sunt competitive, nu fac bani. Pe când la noi sunt produse de companii de stat care stau pe banii contribuabililor.

Industria de armament din România e împărțită în două. O parte privată și una de stat. Industria de armament privată merge excelent. E profitabilă, inovează și chiar exportă tehnologie de ultimă oră.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cel mai de seamă exemplu al industriei private de apărare este Aerostar Bacău. O companie care înainte arăta la fel cum arată companiile de stat astăzi, dar care a avut norocul să fie privatizată în anii `90. Acum merge excelent.

Dar nu despre industria privată vreau să vă vorbesc, ci de cea de stat. Pentru că, acolo, clasa politică ne menține în subdezvoltare. Și e periculos.

Așa zisa „industrie” de apărare de stat funcționează precum toate celelalte companii de stat. Utilaje (că „tehnică militară” nu le mai putem numi de vreo 30 de ani) proiectate în anii `50, care s-ar comporta pe front fix precum vedem la armata rusă în Ucraina. Această „industrie”, de fapt, nu prea produce, mai mult întreține, armament de tip sovietic.

Să spunem adevărul, fabricile care au rămas de stat au un singur rol: să plătească salarii din banii contribuabililor și să asigure un loc călduț de căpușare pentru firme de partid.

Schema e următoarea:

Companiile de stat fac pierderi și acumulează datorii. Datoriile sunt tot la stat, pentru că nu plătesc taxele pe salarii la stat. Plătesc salarii și diverse din banii din firmă cât timp mai sunt bani în firmă. Când nu mai sunt, vine câte un ministru și anunță, cu surle și trâmbițe, că „va face investiții în industria de apărare”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că le mai dă o tură de bani din bugetul de stat. Le majorează capitalul social. După care începe din nou aceeași schemă. Iar se plătesc salarii, iar se căpușează, iar se fac pierderi și iar vin bani de stat. Și tot așa timp de 30 de ani. Rezultatul îl vedem cu ochiul liber. Păgubiții de serviciu sunt contribuabilii români.

Din cauza asta, industria de apărare de stat este o butaforie. Conducerile sunt înțesate cu tot felul de gradați în așteptarea salariului garantat și a pensiei speciale, ambele din banii contribuabilului. O gaura neagră ținută într-un hal greu de imaginat de sinecuriștii care mint și căpușează bani publici cu tricolorul în piept. Marile fabrici cu care PCR se mândrea, și cu care PSD și PNL umblă în gură pe la televizor, sunt o ruină totală. Există, desigur, excepții. Dar le numeri pe degetele de la o mână. Iar ele ființează tocmai datorită cooperării foarte strânse cu sectorul privat. IAR Ghimbav, de exemplu, care lucrează în parteneriat cu Airbus. Sunt chiar ușă în ușă.

De obicei, politrucilor nu le place să vorbească despre asta, pentru că dă prost și oricum ei nu au soluții. Tot ce pot ei să facă e să ne mintă în continuare că vor face „investiții”.

Dacă nu vorbim cinstit despre asta, nici nu vom rezolva vreodată problema.

Și acum partea bună a lucrurilor. Oricât de disperată pare situația, soluția există.

În primul rând, trebuie să nu mai finanțăm găurile negre doar ca să meargă fix ca până acum. Cât am fost ministru, am refuzat să continui aceeași morișcă de tocat bani publici. Nu vom ajunge nicăieri dacă tot îngropăm banii contribuabilului în buzunarele clientelei politice care căpușează de 30 de ani ceea ce se numește „industria apărării de stat”.

Mi-am atras multă antipatie de la acei oameni sus-puși care se așteptau să curgă milioanele în continuare. După ce am plecat, morișca a fost reluată rapid. Anul acesta, de exemplu, vom îngropa încă 200 de milioane de lei „investiți” în industria de apărare de stat.

În al doilea rând, trebuie să privatizăm ce mai e privatizabil și să închidem companiile care nici măcar nu ar mai putea atrage vreun investitor privat. Unele companii încă ar avea potențialul să meargă bine. Dar trebuie o minte antreprenorială care să-și riște propriul capital și să aibă interes să le facă să meargă bine. Ambele caracteristici pe care statul nu le are, și nici nu le poate avea vreodată.

Elementele de armament care ajută real armata ucraineană zilele acestea sunt produse de firme private.

Faimoasa Javelin e produsă de Raytheon și Lockheed Martin, două companii americane private.

NLAW, chiar mai bun decât Javelin, este produs de două companii europene private (una 100% privată, cealaltă 75% privată).

Bayraktar, faimoasa dronă ieftină și eficientă care dă bătăi mari de cap rușilor, este produsă de o companie turcească privată. Și lista poate continua mult și bine.

Nici măcar nu trebuie să ne uităm până în Ucraina. Chiar armata statului român se înarmează majoritar cu armament produs de companii private. De ce? Din lipsă de patriotism? Absolut deloc. Dimpotrivă, o fac ca să aibă cele mai bune echipamente în caz de război. Și fix asta ar trebui să facă armata. Pentru că dacă suntem atacați, nu o să ne pese dacă armele sunt produse de companii de stat sau private, ci dacă sunt bune sau nu.

Faptul că industria e privată nu înseamnă că nu e reglementată. Poate fi foarte atent supravegheată și chiar este, peste tot în lume. Dar este privată. Adică are proprietari care au interesul să meargă bine. Să fie competitivi. Proprietari care dacă nu vând, nu mănâncă. Care dacă nu inovează și nu-l fac pe dracu în patru să găsească clienți, nu fac profit. Proprietari care dacă fac pierderi o fac din banii lor, nu decontează an de an din banii contribuabilului. De asta are nevoie industria de apărare română. Nu de aceleași figuri sinistre care ne tot promit că dacă tot pompăm bani publici, „investiții”, va fi bine. Nu va fi. Vedem asta de prea multe zeci de ani.

Nota redacției: Claudiu Năsui (vicepreședinte USR) a fost ministrul Economiei în guvernul PNL-USR-UDMR. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției