Home » Articole » Curtea de Argeș și alte trei localități nu vor avea apă potabilă încă 7 zile

Curtea de Argeș și alte trei localități nu vor avea apă potabilă încă 7 zile

704
Curtea de Argeș și alte trei localități nu vor avea apă potabilă încă 7 zile
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Locuitorii din Curtea de Argeș și din comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești se confruntă cu o nouă săptămână fără apă potabilă la robinet, scrie epitesti.ro.

Anunțul a fost făcut de operatorul de distribuție, care a precizat că problema este cauzată de creșterea masivă a turbidității apei brute preluate din canalul de aducțiune al lacului Vidraru, potrivit antena3.

- articolul continuă mai jos -

În urma unui exercițiu recent de golire controlată a barajului Vidraru – operațiune necesară pentru lucrările de retehnologizare ale amenajării hidroenergetice – volumul mare de depuneri antrenate în apă a depășit capacitatea de filtrare a stației de tratare de la Cerbureni.

Filtrele au fost suprasolicitate, iar apa nu a mai putut fi adusă la parametri potabili.

Potrivit operatorului, turbiditatea rămâne în continuare la valori foarte ridicate, ceea ce face imposibilă furnizarea de apă destinată consumului uman.

Rețeaua de distribuție estimează că situația nu se va îmbunătăți mai devreme de 24 noiembrie 2025, ora 20.00, însă intervalul ar putea fi prelungit dacă valorile turbidității nu scad la un nivel acceptabil pentru tratare.

Fără apă potabilă

În ultimele zile, au fost derulate operațiuni suplimentare de curățare a filtrelor, însă analizele efectuate de DSP Argeș au confirmat că apa livrată în oraș nu respectă parametrii minimi prevăzuți de legislație.

Lucrări de retehnologizare la lacul Vidraru

Golirea parțială a lacului Vidraru face parte din programul amplu de retehnologizare derulat de Hidroelectrica, început în august și programat să se încheie în februarie 2026.

Intervențiile sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii hidroenergetice, însă acestea generează periodic creșteri ale turbidității în canalul care alimentează Curtea de Argeș și localitățile limitrofe.

Până la normalizarea situației, locuitorii sunt sfătuiți să folosească apa doar în scopuri menajere și să apeleze la surse alternative pentru consum. Autoritățile spun că monitorizează permanent evoluția parametrilor de calitate.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole