Cruci care pomenesc victimele ciumei din vremea domnitorului Caragea, găsite într-o pădure din Buzău, ar putea fi incluse într-un traseu turistic

Trei cruci care ar fi fost ridicate spre pomenirea unor victime ale ciumei, cel mai probabil în perioada secolelor XVIII-XIX, două din lemn de stejar şi una din calcar, au fost descoperite într-o pădure din comuna Colţi şi ar putea fi incluse într-un traseu turistic mai larg, zonei fiindu-i atribuite puncte de atracţie importante din judeţul Buzău, scrie Agerpres.

La limita comunelor Colţi şi Bozioru, într-o pădure deasă de foioase, trei cruci au fascinat în ultimii ani localnicii, de ele legându-se o filă dramatică din istorie, perioada ciumei. Recent, unul dintre săteni a redescoperit locul în care în jurul anilor 1900 ar fi trăit în izolare câţiva bolnavi care s-ar fi autoexilat de comunităţi. Pe una dintre cruci sunt însemnate 12 nume.

„Constantin, Elena, Radu, Maria, Alecsandra. Scrie aici anul 1900. Este o cruce cu două feţe. Pe o parte cinci persoane şi pe partea din spate, Mihaiu, Ana, Gheorghe, Lina, Ileanca, Ioana şi Ana, şapte pe partea acestea. Mai sunt două cruci din lemn de stejar. Prima dată le-am văzut prin 2001 când am trecut pe aici dinspre Muscel spre Aluniş, am aflat din poveştile oamenilor. Îmi spuneau de Crucea Ciumaţilor, că aşa se spune aici. Am întrebat bătrânii, îmi povesteau că aici undeva au locuit o perioadă cei bolnavi de ciumă. După anul de pe cruce, ar fi vorba de Ciuma lui Caragea. Spuneau că aici erau autoexilaţi sau exilaţi cei bolnavi de ciumă din satele învecinate, şi stăteau în bordeie săpate jumătate în pământ. Veneau rudele şi le lăsau mâncare pe drum, ieşeau de acolo şi îşi luau mâncarea. Înţeleg că le puneau mâncarea într-un par să nu intre în contact. Crucile cred că sunt spre pomenirea celor care au decedat, în general se puneau la răscruci de drum dar aici este un drum de culme. Este o cruce din calcar iar crucile de stejar erau mult mai înalte, cred că aveau doi metri. Le-am mai căutat acum vreo 3-4 luni şi am dat de ele recent”, a precizat, pentru AGERPRES, locuitorul comunei Colţi, Ciprian Ionuţ Chiriac.

Ciuma a fost una din epidemiile care au înspăimântat cel mai mult lumea medievală, atât în Occident, cât şi în Orient, în condiţiile în care cauzele erau foarte puţin cunoscute, la fel şi tratamentele iar boala se extindea cu repeziciune.

‘Boala este atestată pe teritoriul românesc până în anul 1830, dar cea mai cunoscută epidemie de ciumă a lovit Ţara Românească şi Moldova în anii 1813-1814 şi a intrat în vorbirea curentă cu denumirea de Ciuma lui Caragea (….) O sursă mai puţin valorificată în studierea impactului ciumei asupra teritoriului de la Curbura Carpaţilor o constituie însemnările de pe cărţi (…) Sursele care ne oferă informaţii asupra victimelor dar şi a supravieţuitorilor ciumei din zona Buzăului nu se rezumă la însemnările de pe cărţi. Ele sunt mult mai diverse decât ar părea la prima vedere: inscripţii de pe lespezi şi cruci funerare, acte private sau oficiale, scrisori, elemente de toponimie ne pot ajuta, odată identificate, să reconstituim modul în care individul şi comunitatea reacţionează în faţa pericolului şi a morţii (…) Este greu de precizat când începe şi când se sfârşeşte o epidemie, pentru că după momente de acalmie ea loveşte din nou în diferite zone”, însemnează dr. Daniela Lupu în cartea „Părul cu priceştanie-Însemnări de pe cărţi şi alte mărturii despre ciuma din judeţul Buzău (1719-1828)”, text apărut în Analele Buzăului VI – 2014.

Bătrânii satelor au aflat despre locul în care s-ar fi aflat bolnavii, la rândul lor, de la înaintaşi. S-au încumetat în tinereţe să urce coamele împădurite de la Curbura Carpaţilor pentru a le vedea, însă acum aproape că le-au dat uitării.

„Eu locuiesc în Colţi, am 86 de ani. Înainte îmi spunea bunica din partea tatălui că acolo le dădeau mâncare cu prăjina, era un fel de boală, îi spunea ciumă. Le împingea mâncarea cu prăjina, într-un loc la graniţă cu Bozioru. Eram mic atunci când îmi povestea bunica, aveam vreo 4-5 ani. Ne povestea cum le dădea mâncare, lega de un par şi le împingea la fiecare bolnav care era acolo. Aveau bordeiaşe făcute ca pe timpuri. Acolo la pădure erau vreo 3 cruci, de piatră şi de lemn de stejar, cine le-o fi ridicat acolo. Ne povestea că unde erau crucile alea trei, acolo erau oameni bolnavi de le dădeau de mâncare. Mă duceam pe acolo când eram mai tânăr”, a declarat localnicul Gheorghe Nedelcu.

Buzăul, alături de alte oraşe din ţară şi Capitala au fost afectate mai grav de epidemie, faţă de zonele rurale şi mai izolate de principalele rute de circulaţie.

„Specialiştii au ajuns la concluzia că ciuma a îmbrăcat forme mai violente şi a făcut mai multe victime în zonele urbane, comparativ cu cele rurale. Totodată s-a observat că zonele de munte, mai izolate au fost mai puţin afectate decât cele de şes sau aflate pe traseul drumurilor comerciale şi militare, servind ca refugiu oamenilor din oraşe. (…) Ciuma din vremea domnului Ioan Caragea (aug. 1812-sept. 1818), care se întinde din Bucureşti în toată ţara, afectează şi judeţul Buzău, pricinuind multe victime şi chiar pustiirea unui sat întreg (…) Din raportul întocmit de medicul şef Marcille la 9 iulie 1829 aflăm numărul morţilor, bolnavilor, convalescenţilor şi celor posibil contaminaţi din oraşele Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Brăila, Slobozia, Urziceni şi Piteşti. În Buzău, la o populaţie estimată la 2.912 suflete, în perioada 21 mai-19 iunie au fost înregistraţi: 74 morţi civili şi 150 soldaţi, 120 bolnavi civili şi 127 soldaţi, 256 persoane suspectate de boală (fără a se preciza statutul lor) şi 3 convalescenţi. Medicul şef al spitalului căzuse şi el victimă a ciumei. Aşa după cum rezultă din raport, statistica medicului Marcille referitoare la oraşul Buzău se referă doar la decedaţii, bolnavii şi convalescenţii care se aflau în spital, cei din oraş şi din judeţ care nu beneficiau de supraveghere medicală nefiind înregistraţi”, se arată în cartea de însemnări.

Cele trei cruci descoperite în zona împădurită fac parte din istoria locurilor motiv pentru care administraţia locală a comunei Colţi şi-ar dori să le pună în valoare prin amenajarea unui loc cu panouri de informare. Comuna Colţi este presărată cu atracţii turistice bine cunoscute de public, de la Biserica din Aluniş, peştera tătarilor, fiind în apropiere de vestigiile rupestre şi de Babele de la Ulmet-comuna Bozioru.

„La martiri sunt crucile, din câte ştiu eu, acolo a fost un cătun izolat care a adunat mai mulţi bolnavi de ciumă din întreaga comună, ştiu că acei bolnavi erau hrăniţi cu un fel de prăjină. Cât de curând vreau să includ cele cruci într-un circuit turistic, pentru că este păcat, sunt lucruri care ar trebui cunoscute în detaliu. Calea de acces este foarte dificilă în schimb se poate vizita pe jos, cu ATV-urile se poate ajunge mai bine, este o zonă care trece prin pădure, dificil de amenajat”, a transmis, pentru AGERPRES, primarul comunei Colţi, Ştefan Gheorghe.

Colţi este o comună din judeţul Buzău formată din satele Aluniş, Colţi, Colţii de Jos şi Muscelu Cărămăneşti. Se află în zona montană şi este cunoscută pentru colecţia muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reşedinţă precum şi pentru biserica din piatră din zona satului Aluniş.