
Croaţia urmează să cumpere 18 tunuri de tip Caesar din Franţa, un contract estimat la 320 mil Euro
Croaţia urmează să cumpere 18 tunuri de tip Caesar din Franţa, un contract estimat la 320 de milioane de euro, în cadrul unui program de modernizare a armatei croate, declară miercuri Ministerul croat al Apărării AFP, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Contractul, care a fost aprobat de către Comisia Apărării din cadrul Parlamentului croat, urmează să fie semnat în mod oficial – în decembrie -, în urma încheierii unui acord la nivel de Guvern, precizează ministerul.
Finanţarea urmează să fie asigurată prin programul de împrumuturi al Uniunii Europene (UE) destinat apărării, anunţat în primăvara lui 2025.
Aceste împrumuturi vizează finaţarea unor proiecte în sectoare definite drept prioritare – muniţie, drone, sisteme de apărare antiaeriană, inteligenţă aritficială (AI) şi securitate cibernetică.
Aceste proiecte urmează să includă un minimum de 65% piese produse în UE, în Ucraina sau în anumite ţări europene, ca de exemplu Norvegia.
Comanda croată este împărtţtă în nouă loturi.
Primul lor priveşte tunurile propriu-zise, iar cel de-al doilea cuprinde material de supraveghere, vehicule de legătură şi bilndate şi camioane de teren pentru transportul muniţiei de luptă, precizează ministerul croat.
Livrarea tunurilor este prevăzută în 2029.
Caesar este un camion care poartă un tun de 155 de milimetri, capabil să tragă – în mai puţin de un minut – şase obuze la o distanţă de până la 40 de kilometri.
El echipează armata franceză din 2008 şi s-a impus pe câmpul de luptă din Ucraina împotriva Rusiei.
Croaţia – care a validat recent un plan de investiţii în sumă de 1,9 miliarde de euro în vederea modernizării apărării – prevede de asemenea să achizţioneze 44 de tancuri de tip Leopard 2A8 de fabricaţie germană, 420 de camioane cehe de tip TATRA şi sisteme de protecţie antidronă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.