Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un învăţător de 51 de ani din Lugoj a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri seara, pentru purtare abuzivă, după ce ar fi lovit peste faţă două eleve de 10 ani, pentru presupuse acte de indisciplină, relatează Agerpres.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au fost sesizaţi, prin plângere, de către două persoane cu privire la faptul că fiicele acestora, minore în vârstă de 10 ani, eleve la o unitate de învăţământ din Lugoj, ar fi fost agresate fizic în timpul orelor de curs de către învăţătorul lor, un bărbat de 51 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că minorele ar fi fost lovite cu palma în zona feţei, pe fondul unor presupuse acte de indisciplină, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă.
În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul poliţiei. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept.