Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 școli din București își reiau activitatea cu prezență fizică de astăzi, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), potrivit Agerpres. „Nu se întorc elevii, dacă ei sunt în vacanţa şcolară dispusă prin ordinul ministrului Educaţiei. Se întorc cadrele didactice care vor desfăşura alte activităţi (…)”, a declarat aseară purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Ţipişcă.
Personalul școlii, al inspectoratului școlar, apoi Direcțiile de Sănătate Publică și cel al prefecturii, unde se organizează comitetele pentru situații de urgență – tot acest aparat format din sute, poate mii de funcționari în toată țara, muncește zilnic în vacanța școlară ca sa aplice prevederile ordinului comun.
Instituțiile de învățământ publice și private care își reiau activitatea au fost precizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii București: ”Cea de-a doua hotărâre a Comitetului se referă la reluarea activităţii pentru unele unităţi şcolare din Municipiului Bucureşti. Este vorba şi despre unităţi şcolare private şi publice, respectiv: Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon”, Şcoala postliceală sanitară „Sf. Vasile cel Mare”, Şcoala Gimnazială „Just4kids”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Şcoala Giminazială 167, Liceul Teoretic „Marin Preda” şi Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu””.
Potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, procedura pentru ca școlile să poată intra în sistem online este ca unitățile de învățământ să aibă avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB, urmând să fie adoptată hotărârea CJSU/CMBSU.
Situatie asemanatoare si in situatia celor care depun acte pentru ajutorul de incalzire .
Copia de pe actul de proprietate il are primaria la serviciul taxe si impozite . Cetateanul trebuie sa il aduca in fotocopie la departamentul asistenta sociala din cadrul …primariei . Certificatul fiscal il solicita cetateanul pentru dosarul de ajutor de caldura pentru a-l lua de la un ghiseu sa il duca la alt ghiseu . In plus , sint localitati in tara asta unde eliberarea lui nu costa nimic iar in altele costa 30 lei .
Am intrebat functionari din primarie de ce nu pot fi depuse documentele pentru ajutorul de caldura in format electronic prin posta electronica ( scanate ) . Am primit ridicari din umeri . Si uite din cauza unor constipati mintal acum stau la usa primariilor cetateni de toate categoriile ; vaccinati si nevaccinati , mai tineri sau pensionari , romi sau romanes , ….
Dovada tembelismului generalizat!
Prosti in tara nebunilor sau viceversa! Cat va mai dura tembelismul acesta?!