Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria municipiului Timişoara invită iubitorii de cuvinte să îşi testeze cunoştinţele de limba română în concursul „Marea Dictare”, organizat împreună cu Casa de Cultură, ce va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, în Piaţa Libertăţii, înscrierile având loc în perioada 5 – 16 septembrie, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Primărie Timişoara, transmis sâmbătă, organizatorii marchează astfel într-un mod special Ziua Limbii Române (31 august) şi îşi propun să readucă în prim-plan frumuseţea limbii române scrise corect, într-o epocă dominată de tastaturi şi ecrane.
„Este un proiect prin care Timişoara celebrează limba română şi pe toţi cei care înţeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft. Îi invităm pe cei care iubesc limba română să redescopere bucuria scrisului de mână şi respectul pentru cuvântul rostit şi scris corect”, a declarat primarul Dominic Fritz, citat în comunicat.
Inspirat de celebrul proiect parizian „La Grande Dictée des Champs Elysees”, al scriitorului şi criticului literar Bernard Pivot, evenimentul din Timişoara aduce în România un format cultural de succes.
La Timişoara, participanţii – fie copii, tineri, părinţi sau bunici – vor scrie sub dictarea unor invitaţi de onoare: actorii Medeea Marinescu, Bogdan Spiridon şi Matei Chioariu. Organizatorii vor asigura foi şi instrumente de scris pentru toţi concurenţii.
Înscrierile se pot face pe site-ul: https://www.casadeculturatm.ro/eveniment/marea-dictare-urbana/, unde este disponibil şi regulamentul concursului.
Organizatorii au mai anunţat că au pregătit premii atractive pentru primii trei clasaţi, în valoare de 3.000 de lei Premiul I, 2.000 de lei Premiul II şi 1.000 de lei Premiul III. AGERPRES / (AS – redactor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)