Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a precizat, vineri, într-o postare pe Facebook, că proiectul privind Pilonul II de pensii a fost inițiat de ASF, care trebuia să realizeze dezbateri publice, nu să trimită așa, tam-nisam, legea la Guvern.
Ciucu mai spus că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuia să explice pe ce se bazează procentul maxim de 25% pentru extragere din Pilonul II.
„Pentru că nu m-am grăbit sa postez, m-am informat și am aflat că in legile similare ale țărilor din Uniunea Europeană prevăd posibilitatea extragerii de 25%, aceasta fiind media Europeană. În Polonia există posibilitatea de a extrage maxim 15%. Ca să fie clar, sunt banii noștri și rămân ai noștri”, a încheiat Ciucu.
Postarea integrală:
„Pilonul II de pensii a fost întotdeauna unul dintre subiectele pentru care m-am luptat, luând poziții publice sau înființându-mă neinvitat la discuțiile mai mult sau mai puțin tehnice în locurile unde se luau deciziile. Puțini știu asta, dar politic am activat, după puteri, ca unul dintre gardienii lui.
După această introducere lungă, vreau să fac câteva precizări care să clarifice lucrurile.
1. Nu este proiectul Guvernului, este proiectul inițiat de către ASF, trimis la Guvern.
2. Pentru aderarea la OECD este nevoie să avem această lege a dării în plată. Plus că, după atâta timp, contribuțiile ajung la maturitate și este nevoie de o lege care să creeze cadrul procedural.
3. Obiectivul legii este de a asigura soliditatea sistemului. În ziua de astăzi, în care manipulările sunt la ordinea zilei, o astfel de manipulare ar putea genera extrageri masive care ar putea afecta contribuabilii tineri sau pe cei care contribuie de mai puțini ani. Ar putea fi afectata chiar stabilitatea Pilonul II, acesta fiind gândit să asigure plăți timp de 10 ani sau mai mult.
4. ASF nu a procedat corect. ASF trebuia să inițieze și se realizeze o serie de dezbateri publice, nu să trimită așa, tam-nisam, legea la Guvern. Trebuie să explice pe ce se bazează procentul maxim permis pentru extragere de 25%. Înțeleg, lor le convine, pentru că „au mai puțin de supravegheat”…
5. Ca o opinie personală, mie mi se pare mic procentul de 25%. Nu am date sau calcule, este doar o opinie. ASF trebuie să explice de ce 25% și nu 35%.
6. Late edit: pentru că nu m-am grăbit sa postez, m-am informat și am aflat că in legile similare ale țărilor din Uniunea Europeană prevăd posibilitatea extragerii de 25%, aceasta fiind media Europeană. În Polonia există posibilitatea de a extrage maxim 15%.
Ca să fie clar, sunt banii noștri și rămân ai noștri.”
Poate initiatorii au avut intentii bune, dar efectul poate fi dezastruos: daca dispare increderea in acest fond de investitii, (care chiar merge destul de bine) se prabuseste la fel ca SAFI sau, mai rau…
Pana la urma, s-a facut un calcul despre ce ar insemna daca in anul X si-ar retrage toti banii cei care indeplinesc atunci conditia de pensionare? Nu ar trebui sa fie un impact asa de dur.
Aproape toti depunatorii si-au facut acest plan, ca vor retrage banii depusi, la momentul T. Mai ales ca optiunea era obligatorie.
Ca asta este o decizie gresita, vazuta dpdv al unui expert in speculatii financiare, jucator la bursa etc, asta e alta discutie. Dar fondul (cei care il administreaza si, natural, isi mai trag si ei un profit din asta) trebuie sa porneasca de la aceasta ipoteza (worst case): ca asiguratii isi vor retrage banii depusi, in momentul cand a fi permis.
Talentul este sa ii convingi pe depunatori /actionari sa nu-si retraga banii, care evident vor lucra mai bine pentru ei acolo decat sub saltea, nu sa-i fortezi prin legi de stat sa nu-i retraga.
Se pare că măsura asta trebuie introdusă în primii 3 ani de la înființarea Fondului. Dacă nu era lenea politicienilor sau reaua voință, legea se aplica deja și nu mai aveam aceste discuții. Și pentru asta foștii parlamentari nu merită pensie specială, dimpotrivă, penalizată și pensia pe care o au, pentru că au dormit în parlament în loc să lucreze.
bah baiatule, daca is banii mei ce treaba ai tu ? e PRIVAT bah fac ce vreau cu ei, ai auzit????
Ciucu, acest ciucur fără cu… r
Mr. Ciucu, please…vino si arunca afara je.gu.ri.le din PNL, uselishtii astia (de)mascati….hai cu curatenia!!! ai drq hotzi mah!