Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reanne Evans, cea mai titrată jucătoare din istoria snookerului, a obținut calificarea în turul al doilea de la Wuhan Open fără să joace. Englezoaica în vârstă de 39 de ani a profitat de abandonul lui Neil Robertson.
Robertson este omul momentului în snookerul mondial după ce a triumfat la Mastersul de la Jeddah.
Australianul l-a învins pe Ronnie O’Sullivan după o finală epică: Neil a condus cu 7-2, Ronnie a revenit și a trecut în avantaj cu 9-8, iar Robertson s-a impus în frame decisiv (10-9).
Neil a declarat forfait de la Wuhan, iar Reanne Evans a făcut pasul în turul al doilea fără să evolueze.
Pentru un loc în optimi, Reanne va avea de luptat cu învingătorul partidei dintre Haydon Pinhey (locul 82 mondial) și Tom Ford (ocupant al locului 20 în lume).
Openul de la Wuhan, China, are loc în perioada 24-30 august, iar competiția poate fi urmărită în direct în România pe canalele Eurosport.
Reamintim că Ronnie O’Sullivan s-a retras de la Wuhan după ce a disputat finala Mastersului Arabiei Saudite.
Reanne Evans este „regina” snookerului feminin, sportiva în vârstă de 39 de ani având în impresionantul CV nu mai puțin de 12 titluri mondiale. Englezoaica a mărturisit recent că a dorit să pună capăt carierei, iar motivele sunt următoarele: problemele fizice, presiunea jocului și abuzurile din social media.
Reanne spune cu subiect și predicat că a vrut să se retragă, dar că a reușit cumva să-și regăsească energia și să meargă mai departe.
„Am avut de gând să mă retrag, dar modul mai liber de a gândi m-a ajutat să merg mai departe”, transmite Reanne.