Ce înseamnă retragerea militarilor americani: o decizie previzibilă în cel mai prost moment posibil. Și un avertisment că România nu mai poate mima la nesfârșit investițiile militare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Retragerea parțială a trupelor SUA din România e o veste proastă pentru securitatea națională, speculată rapid de propaganda rusă. Dar mișcarea e și un duș rece: mimarea investițiilor militare din mandatele Iohannis – Ciucă – Ciolacu nu mai păcălește pe nimeni. Cu SUA oricum mai interesată de zona Asia-Pacific, România trebuie să urmeze lecția Poloniei și să-și asigure singură cât mai mult din apărare. Dacă avem pretenții să ne protejeze alții, mai întâi să demonstrăm că facem noi tot ce putem.

Oricât ar încerca președintele și ministrul Apărării să diminueze efectele, retragerea parțială a trupelor americane înseamnă un deficit de securitate și, mai ales, un semnal simbolic pe care Rusia îl va juca la maximum. Aici merita subliniat că retragerea are loc în cel mai prost moment posibil, când Rusia își flexează mușchii în regiune, defilează cu arme nucleare noi, agresează tot mai des spațiul aerian al țărilor UE, avansează încet dar constant în Ucraina și desfășoară tot mai agresiv războaie hibride interferând cu alegerile din toate țările. Tocmai acum și-au găsit americanii să se retragă?

E bine că România păstrează alți 1.000 de militari americani și, mai ales, scutul antirachetă de la Deveselu și bazele de la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu. E rău că România și regiunea primesc acest semnal în plin război la frontieră, când dictatorul rus Vladimir Putin e tot mai îndrăzneț cu incursiunile aeriene în statele membre NATO.

Guvernul american operaționalizează acum o strategie inițiată încă din mandatele președintelui Obama: focus politic și militar pe zona Pacific – Asia de sud est, mai precis China, percepută de ultimele administrații de la Washington drept amenințare existențială din punct de vedere politic, economic și militar. Declanșarea invaziei ruse în Ucraina în 2022 a însemnat doar o paranteză în acest proces de schimbare a priorităților americane dinspre Europa spre Asia de sud-est.

Președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, au spus în mod repetat că Europa trebuie să investească mai mult și să fie capabilă se se apere singură. SUA nu vor să mai fie gardianul Europei, pur și simplu America are alte priorități.

Acesta e motivul strategic al retragerii diviziei americane din regiune – România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Militarii americani vor fi probabil dizlocați în bazele din zona Pacific, unde SUA se pregătesc de tensiuni sporite cu o Chină tot mai asertivă, tot mai amenințătoare.

Acuzele lansate de liderii extremiști din AUR, cu George Simion în frunte, că retragerea trupelor ar fi motivată de anularea prezidențialelor, nu se susțin în acest moment. În primul rând, nici un oficial american nu a făcut această legătură public sau informal. În al doilea rând, decizia afectează și Ungaria, țară condusă de premierul Viktor Orban, un aliat politic al lui Donald Trump.

Contraexemplul Polonia. În regiune, Polonia face figură aparte. E singura țară din flancul estic de unde SUA nu își retrag trupele. Dar asta pentru că Varșovia, indiferent de guvern, a investit masiv în apărare în ultimul deceniu. În 2024 a cheltuit 4,2% din PIB pentru apărare, iar anul acesta va urca la 4,7% din PIB. Totul pentru a se apăra de o posibilă invazie rusă. Iar investițiile nu sunt doar pe hârtie: doar pentru echipamente militare americane (tancuri, avioane, aparate radar, rachete și armament) Polonia a cheltuit zeci de miliarde de euro în ultimul deceniu.

În comparație cu Polonia, România doar a mimat investițiile. Cu o industrie militară făcută praf de 35 de ani de management public catastrofal, cu contracte amânate din cauza unor agende profund corupte (achiziția de corvete militare), cu avioane F16 second-hand, cu un buget răvășit de deficitul-record provocat de tripleta Ciolacu – Ciucă – Iohannis, România e una dintre verigile slabe ale securității din zona Mării Negre.

Cum poate pretinde ajutor extern o țară care s-a sabotat singură constant? Iată doar două exemple din ultimii ani.

• Guvernele Ciucă și Ciolacu i-au exapserat pe liderii NATO, care au cerut României timp de patru ani să construiască un pod județean la Cincu pe care să aducă tancurile forțelor străine, după cum arăta o investigație Europa Liberă de acum doi ani. Fără acel pod, un tren militar făcea cinci zile din Franța până la Cincu. Patru ani pentru un amărât de pod județean, cu războiul la graniță
• În 2023, cu același război la ușă și cu industria militară la pământ, România a cheltuit pentru apărare doar 1,6% din PIB, potrivit unui raport oficial al NATO. Procentul este unul mult mai mic decât promisiunea făcută de președintele de atunci, Klaus Iohannis, de 2,5% din PIB. Nu poți pretinde ca alții să investească în apărarea ta când tu nu te ții de promisiuni.

Retragerea parțială a americanilor e o veste proastă, fără dubiu. Dar nu e o catastrofă. România rămâne sub umbrela NATO, rămâne cu câteva mii de militari străini (inclusiv din SUA), e în continuare apărată de Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Propaganda rusă și goarnele ei de la București vor să prezinte evenimentul drept ruperea parteneriatului strategic cu SUA și abandonarea României, dar e doar o minciună.

În noile condiții, vizita anunțată a președintelui Nicușor Dan la Washington capătă o importanță capitală. El va avea o singură misiune: să întărească parteneriatul și să se asigure că nu va exista o nouă retragere de trupe și echipament american.