Câţi imigranţi şi solicitanţi de azil sunt în Franţa şi în Europa? / Gestionarea fluxurilor migratorii este o temă de predilecţie a dreptei şi a extremei drepte înaintea alegerilor europene

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

«Fluxuri migratorii necontrolate» conform celor de la Les Républicains, «migranţi proaspăt debarcaţi» mai bine trataţi decât pensionarii modeşti, conform unor intoxicări atent întreţinute de Marine Le Pen şi formaţiunea sa, Rassemblement national: dreapta şi extrema dreaptă se străduiesc să plaseze tema imigraţiei în centrul campaniei pentru alegerile europene, se arată într-o analiză publicată în Le Monde, preluată de Rador.

Fluxul migraţiei şi numărul de solicitanţi de azil au crescut constant după criza din 2015, cu efecte diferite în Franţa şi în alte ţări din Europa.

În Franţa, analiza fluxului sosirilor arată că frontierele sunt trecute de profiluri extrem de diferite. Şi, în primul rând, de către «naţionali»: persoane născute în Franţa sau de naţionalitate franceză născute în străinătate, care revin în Franţa – 29 % din «intrări». Aceste date sunt calculate de Institutul Naţional de Statistică pornind de la recensământul populaţiei şi comparând doi ani consecutivi.

Printre străinii care au imigrat în Franţa în 2017, cei mai numeroşi sunt africanii (36%), aproape la egalitate cu cetăţeni din alte ţări UE (35 %), asiaticii, americanii şi cei provenind din ţările Oceaniei fiind mult mai puţin reprezentaţi.

Majoritatea fluxului de imigranţi care sosesc anual în Franţa (247.000 în 2017) provin deci din ţări non-europene, resortisanţii UE constituind doar o treime. Proporţia este aceeaşi ca ansamblul de străini stabiliţi pe teritoriul francez: 2,4 % resortisanţi UE faţă de 4,6 % din ţări terţe.

În interiorul ţărilor Europei, situaţia este extrem de diferită în materie de imigraţie, de la state în care intră foarte puţini străini (0,6 % în România sau în Polonia) şi o ţară foarte deschisă, cum este Luxemburg, unde aproape jumătate din populaţie vine din afară (40,7 % europeni, 6,9 % din ţări terţe).

Comparativ cu vecinii săi, Franţa se situează sub media UE de primire a străinilor: 2,4 % europeni şi 4,6 % non-europeni.

Mai multe state atrag în mod special resortisanţi din alte ţări membre UE: Ciprul (12,9 % europeni), Irlanda (8,9 %), Belgia (7,8 %), Regatul Unit (5,5 %)… Totuşi, pe ansamblul Uniunii, resortisanţii din terţe ţări sunt ceva mai numeroşi (55 %) decât cei provenind din alte ţări UE.

Pe lângă imigraţia intra-europeană, refugiaţii şi solicitanţii de azil atrag criticile cele mai virulente ale extremei drepte. Într-adevăr, numeroşi migranţi ameninţaţi în ţările lor de origine, în funcţie de situaţia lor personală (persecuţii legate de rasă, religie, opinia politică…) sau din cauza războiului, încearcă să ajungă în Europa şi să obţină statutul de refugiat, depunând o solicitare de azil.

În Franţa, numărul de solicitanţi de azil este în creştere constantă şi rapidă: ansamblul primelor solicitări şi al reexaminărilor aproape că s-a dublat din 2014, trecând de la 65.000 la aproape 123.000. Principalele naţionalităţi care depun dosarele sunt afganii, albanezii, georgienii, ivorienii şi cetăţeni ai Guineei.

Cu toate acestea, doar 27 % din dosare au dus, în 2018, la admiterea solicitării de azil, adică şi mai puţin decât anul trecut (30 %). Afganii sau sirienii obţin aproape toţi statutul de refugiaţi, dar acesta le este refuzat albanezilor sau algerienilor, care imigrează mai frecvent din motive economice.

La nivel european, vârful crizei migratorii s-a produs mai curând în 2015 şi 2016, cu un aflux de migranţi din Siria. Au fost înregistrate 1,2 milioane de persoane pe an care solicitau azil în UE. Cele mai multe solicitări s-au concentrat pe Germania (aproape 750.000 în 2016). În anii următori, valul migrator a dat înapoi, dar solicitările de azil au crescut în ţările de primire a migranţilor de pe malul Mediteranei: Italia, Grecia şi, mai recent, Spania, care este noua destinaţie a migranţilor.

În teorie, acordul european de la Dublin obligă orice refugiat ajuns în UE să solicite azil în ţara în care a sosit. Dar unii nu doresc să rămână acolo şi încearcă să ajungă în state pe care le consideră mai atractive (Germania, ţările scandinave). Programele de relocalizare a migranţilor au fost lansate de UE, cu rezultate neuniforme, iar reforma convenţiei de la Dublin rămâne un subiect spinos în interiorul UE.

Franţa înregistrează cu întârziere o creştere a solicitărilor de azil, deoarece ea constituie o ţară de opţiunea a doua: numeroşi migranţi veniţi dintr-o altă ţară europeană îşi depun dosarul aici, adesea după ce au fost refuzaţi în altă parte. În 2018, 37 % din solicitanţii de azil trecuseră printr-un alt stat membru înainte de a ajunge în Franţa.

Traducere: Ruxandra Lambru