G4Media.ro

Cât durează starea de urgență? (Op-ed)

Cât durează starea de urgență? (Op-ed)

Cel puțin teoretic, esența stării de urgență este să fie instituită pentru o perioadă limitată de timp. Practic, însă, istoria stărilor de excepție (indiferent cum s-au numit oficial – stare de război, de asediu, excepțională sau de urgență) ne arată că acestea durează cât este necesar.

Dintr-o perspectivă formal juridică, constituțională și legală, lucrurile sunt relativ clare: legea prevede care este durata stării de urgență, cine o instituie, cine o poate prelungi sau modifica, respectiv care sunt situațiile în care poate fi dispusă/prelungită/modificată. Dintr-o perspectivă a teologiei politice, lucrurile nu mai sunt deloc clare pentru că sunt influențate de cântecul fermecător, dar periculos al ideologiilor asumate.

I. Durata stării de urgență

Printre altele, art. 93 alin. 2 din Constituție prevede că Parlamentul funcționează pe toată durata stării de urgență. Constituția nu a prevăzut o anumită durată, o limită de timp maximă pentru starea de urgență. Însă, prin interpretare textualistă, ajungem la concluzia că termenul constituțional „durată” înseamnă o perioadă determinată de timp. Implică în mod necesar o limită temporală. O durată nu poate însemna o eternitate pentru că durata nu implică ideea de permanență, ci de secvență temporală.

În art. 5 al OUG nr. 1/1999 se prevede că  starea de urgență se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile (calendaristice). În plus, art. 15 din această ordonanță de urgență prevede că, în funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Prelungirile se dispun în condițiile prevederilor art. 5 (din OUG nr. 1/1999). Această ultimă prevedere a fost adăugată prin Legea nr. 453/2004. Ea nu exista în forma inițială a OUG nr. 1/1999. În această formă inițială nu se prevedea durata pentru care se putea dispune prelungirea stării de urgență; teoretic starea de urgență putea fi prelungită de Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, pentru o perioadă nedeterminată.

Noua reglementare instituită în 2004 prin Legea nr. 453/2004 este aparent contradictorie. Pe de o parte, stabilește o durată limitată în timp a stării de urgență instituită prin decret al Președintelui și încuviințată de Parlament (30 de zile). Pe de altă parte, stabilește posibilitatea prelungirii stării de urgență pentru perioade succesive de câte 30 de zile, dar fără să prevadă o perioadă maximă finală. Ca atare, durata stării de urgență este și nu este limitată în timp.

În realitate, efectul practic al acestor dispoziții legale din art. 15 al OUG nr. 1/1999 este acela că Președintele României nu poate dispune pe termen nelimitat starea de urgență fără ca Parlamentul să încuviințeze prelungiri succesive din 30 în 30 de zile. Din această perspectivă, dispozițiile din art. 15 al OUG nr. 1/1999 așa cum au fost modificate de Legea nr. 453/2004 sunt conforme cu Legea fundamentală și asigură un control parlamentar regulat asupra deciziei Președintelui de a menține prin prelungire starea de urgență care, așa cum am văzut deja, implică serioase restricții ale exercițiului unor drepturi și libertăți.

II. Procedura prelungirii stării de urgență

Așa cum este formulat, art. 15 din OUG nr. 1/1999 poate ridica serioase probleme de interpretare cu privire la procedura prelungirii stării de urgență. Dacă ținem cont de faptul că avem o stare de urgență instituită în contextul unei coabitări dintre un executiv de o anumită culoare politică și un legislativ dominat de partide care se opun executivului, conținutul art. 15 poate constitui sursa unui scandal pe cât de intens, pe atât de inutil.

Astfel, conform respectivului articol, „în funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia”. Întrebarea cheie este următoarea: încuviințarea Parlamentului este anterioară sau ulterioară emiterii decretului Președintelui României de prelungire a stării de urgență?

O interpretare strict gramaticală, care ține cont de poziția în frază a sintagmei „cu încuviințarea Parlamentului” conduce la ideea că această încuviințare trebuie să fie anterioară emiterii decretului Președintelui României privind prelungirea stării de urgență.

Mai mult, într-o interpretare aparent logică s-ar putea spune că Parlamentul, tocmai pentru că are obligația constituțională să funcționeze pe toată durata stării de urgență pe care a încuviințat-o, ar trebui să se pronunțe în prealabil cu privire la prelungirea respectivei stări de urgență.

Nu în ultimul rând, un al treilea argument ar fi acela că art. 15 din OUG nr. 1/1999 nu prevede niciun termen pentru încuviințarea de către Parlament a prelungirii stării de urgență prin decret al Președintelui. Ca atare, ar rezulta că încuviințarea Parlamentului nu poate să fie decât prealabilă deciziei Președintelui de a prelungi starea de urgență.

Totuși, argumente juridice pe care personal le consider mult mai solide justifică o interpretare contrară.

În primul rând, dacă legiuitorul ar fi dorit să stabilească momentul la care se acordă încuviințarea prelungirii stării de urgență (înainte sau după emiterea decretului prezidențial), ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres.

De exemplu, așa cum a făcut-o în art. 16 alin. 2 din OUG nr. 1/1999 – „în cazul înlăturării situațiilor de pericol, înainte de expirarea termenului stabilit, încetarea aplicării măsurii excepționale se dispune prin decret, cu încuviințarea prealabilă a Parlamentului”. Astfel, doar atunci când avem de-a face cu încetarea stării de urgență, încetarea nu poate fi dispusă de Președintele României prin decret decât în condițiile în care Parlamentul încuviințează acest lucru în prealabil, iar nu ulterior emiterii decretului.

În al doilea rând, art. 15 din OUG nr. 1/1999 nu prevede doar posibilitata prelungirii stării de urgență. Art. 15 prevede și posibilitatea extinderii sau restrângerii ariei de aplicare a stării de urgență. Astfel, în funcție de evoluția situațiilor de pericol care au determinat inițial instituirea stării de urgență, Președintele și numai Președintele se bucură de o largă putere discreționară de a decide extinderea sau restrângerea măsurilor necesare care trebuie luate raportat la situația de fapt existentă.

Dacă această situație de fapt reclamă de urgență luarea unei măsuri noi, care trebuie adăugată măsurilor deja dispuse prin decretul de instituire a stării de urgență, atunci Președintele are obligația de a reglementa respectiva măsură într-un nou decret, cât mai repede, urmând să supună acestă decizie încuviințării Parlamentului.

În mod similar, dacă situația de fapt reclamă restrângerea sau eliminarea unora dintre măsurile restrictive privind drepturile și libertățile fundamentale care au fost dispuse inițial, atunci Președintele are obligația să stabilească acest lucru cât mai repede, prin decret, urmând ca măsura să fie încuviințată de Parlament.

În consecință, tocmai pentru că art. 15 nu face nicio distincție între măsurile de prelungire, extindere sau restrângere a stării de urgență, ceea ce contează cu adevărat este ca decizia să fie luată cât mai rapid, atunci când este necesară, de către titularul deciziei, Președintele României, urmând să fie supusă încuviințării ulterioare a Parlamentului.

În al treilea rând, chiar dacă art. 15 nu prevede un termen pentru încuviințarea prelungirii stării de urgență de către Parlament, acesta nu poate fi altul decât cel stabilit în Constituție și în art. 12 din OUG nr. 1/1999 pentru instituirea stării de urgență, anume în cinci zile de la data luării respectivei măsuri.

O astfel de interpretare se bazează pe scopul urmărit de legiuitor. În cazul art. 15 din OUG nr. 1/1999, scopul urmărit de legiuitor este același cu scopul urmărit de legiuitorul constituant în art. 93 alin. 1: de a a asigura cea mai mare rapiditate în luarea măsurilor necesare pe care le implică starea de urgență.

III. O atenționare necesară

Indiferent de argumentele constituționale și legale cu privire la durata și procedura de prelungire a stării de urgență, este extrem de important să fim cu mare băgare de seamă ca această situație excepțională să nu se permanentizeze. Dacă starea de urgență s-ar permanentiza, atunci ar deveni o stare de normalitate în care nu mai este prioritar sfârșitul acesteia.

Important pentru toate instituțiile statului și pentru membrii societății este ca prioritară să rămână epuizarea cu rapiditate a stării de urgență, pentru a rămâne ceea ce este, o stare de excepție temporară.

Să nu ne lăsăm amăgiți, păcăliți sau să rămânem speriați de impactul traumatic al stării de fapt prin care trecem. Starea de urgență este periculoasă pentru orice societate democratică, cu atât mai mult pentru societățile democratice neconsolidate. Starea de urgență invadează ordinea constituțională care avea menirea să garanteze drepturi și libertăți fundamentale pentru a institui cu prioritate restricții și obligații.

Scopul inițial declarat al stării de urgență este nobil, acela de a salva însăși societatea de la un pericol actual sau iminent care îi pune în pericol existența. Dar, dacă durează prea mult, scopul nobil se transformă într-o justificare a autoritarismului.

Puterea învățată odinioară cu limite instituționale se dezvață de obiceiul de a se lăsa temperată prin instituții și cu greu va mai accepta să fie, din nou, controlată și limitată.

Puterea lăsată liberă prea mult timp nu mai poate fi îmblânzită ușor. De aceea, nu este suficient ca în starea de urgență măsurile derogatorii cu privire la răstrângerea drepturilor și libertăților să fie proporționale și în legătură strictă cu situaţia care le impune, aspect care deja a început să ridice câteva probleme serioase.

Însăși măsura instituirii stării de urgență trebuie să rămână proporțională cu situația care a determinat-o. Și singura garanție instituțională pe care o avem în acest sens și în acest moment este doar această secvențialitate de 30 de zile, care forțează instituțiile cele mai reprezentantive (Președintele și Parlamentul) să negocieze și să cadă de acord cu privire la prelungirea, modificarea sau încetarea stării de urgență.

Dacă pierdem aceste garanții de negociere și control reciproc, putem să sfârșim, ca să îl parafrazez pe Agamben, într-un teritoriu al nimănui, la intersecția dintre drept care impune și act politic discreționar care decide.

*Bogdan Dima este lect. univ. dr. și predă Drept administrativ si Institutii Politice. Este președinte al Asociației Centrul pentru Analize Strategice și autor al cartii ”Conflictul dintre Palate. Raporturile de putere dintre Parlament, Președinte și Guvern în România postcomunistă”.

Citește și:

Starea de urgență va fi constituțională sau nu va fi deloc (Op-ed)

Cât de militară este ordonanța militară? Este posibil să stabilești printr-un astfel de act normativ măsuri care prevăd restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute în Constituție? (Op-ed)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

11 comentarii

  1. Politicienilor le convine starea de urgenta pentru ca amana alegerile si toti pot sa primeasca in continuare lefuri grase.
    Votantii nu au de ales, ca li se pune pumnul in gura sau nu sunt bagati in seama.
    Varianta de a schimba ceva prin alegeri nu exista, ca fiecare partid si-a dat in stamba.
    Prin urmare, plecarile din tara vor cunoaste o crestere fantastica de anul viitor.

    • DIn pcate asa e. PSD e sub orice critica, nu are rost sa reamintesc toate neismtirile din ulimii ani, totusi ar fi bine sa amintim de faptul ca ultimul lor ministru al sanatatii a anchetat ca a luat spaga 7% dintr-un contract, PNL vine tare din urma, totul a culminat cu joaca de-a uita Catu nu e Catu, PMP e fostul PDL care a acum 10 ani a inchisi foarte multe spitale pe motiv ca ….nu sunt rentabile, UDMR a fost la guvernare aproape cat PSD, PRO Romania e doar aripa a PSD, VVP era pm cand s-a produs tragedia colectiva. USR nici ei nu stiu ce vor, au multe mesaje ambigue,sunt framantati de lupte internem au votat si eu pentru a putea sta acasa condmanatii care au pedepse sub 7 ani, PLUS sta in doar 2 oameni Ciolos si Voiculescu.

    • Din pacate Ciolos este doar un oportunist priceput, eu nu am uitat balba cu Brancusi care este antologica, plus alte greseli economice grave pe care le-am simtit din plin.
      PDL si inchisul spitalelor ar fi iesit bine daca facea ceva pentru sistemul privat din sanatate. Iesirea statului din cat mai multe domenii este de preferat in momentul in care ai politicienii nostri. Tot ce atinge statul se face praf la noi pentru ca este coruptie generalizata.

    • „Prin urmare, plecarile din tara vor cunoaste o crestere fantastica de anul viitor.” poate in Siberia. UE se „epureaza” nu va mai intra oricine si oricum

    • Germania deja ia muncitori din RO si PL. Crezi ca UE se epureaza? Doar vor fi mai grijulii la sanatatea muncitorilor, cam cum avem noi grija de caini si pisici de cand avem ceva mai multi bani.

  2. Absolut corect legat de Ciolos, Brancusi e al tau a fost o mare magarie, dar cu toate problemele legate de trecutul tatalui eu a inclin in fata lui VV pentru tot ce a facut prin programele Magic Camp @co. Is perfect constient ca si acolo pot fi probleme dar macar a ramas ceva functional si frumos dupa el.

  3. ARTICOLUL 93
    (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
    Acesta este textul constitutional ce atribuie presedintelui si numai presedintelui instituirea starii de urgenta .Deci parlamentul nu poate institui nici inainte de decretul presedintelui, nici dupa decretul presedintelui Starea de urgenta . Starea de urgenta ca masura exceptionala in situatii de criza nu poate fi lasata pe mina parlamentului , deoarece situatia de criza necesita o rezolvare imediata ,iar parlamentul nu dispune de reglementari in acest sens . Constitutia spune clar , parlamentul are doar rolul de a INCUVIINTA o masura ce este clar la dispozitia unica a presedintelui ce se exprima prin DECRET prezidential . A incuviinta , nu inseamna nici a aproba, nici a anula, nici a-ti da cu parerea , este o formula ce implica doar in termen de 5 zile luarea la cunostiinta a masurii de URGENTA decretata deja (produce efecte din momentul decretarii ) de presedinte si atit .

    • Nu știi ce rol mai are „încuviințarea”?!!!!

    • Incuviintarea in unanimitate arata exact ce tip de oameni sunt in Parlament. Doritori de lefuri grase si trai usor cu privilegiul de a-si face testarea de virus cand vor muschii lor.

  4. Incuviintarea are doar un rol estetic ,chiar daca unii o pot numi aprobare sau altfel , daca legiuitorul dorea sa ii dea forma de aprobare trebuia sa arate modalitatile si raspunderea parlamentului prin proceduri . Asa cum deja s-a vazut parlamentul in astfel de situatii este decorativ si nu are proceduri care sa il inlocuiasca pe presedinte . Asta desigur intr-o tara normala in care institutiile respecta constitutia si spiritul ei . Parlamentul este de regula divizat si atunci o stare de urgenta ce implica decizia imediata in caz de (razboi . pandemii ,alte catastrofe naturale ) , nu are cum sa fie lasata libera , la discutii , modificari sau alte forme de normalitate , in contrele parlamentare care pot dura la nesfirsit .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.