
Camera lacrimilor – locul în care noul Papă își poate manifesta emoțiile
Articol Il Fatto Quotidiano preluat de Rador:
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Marţi a fost ultima zi în care s-a reunit Congregația Cardinalilor, cea de-a 12-a. Apoi, cardinalii vor intra în liniștea conclavului, care trebuie respectată până la apariţia fumului alb din hornul Sf. Petru. Alegerea Pontifului – într-o Capelă Sixtină cu ferestrele închise, acoperite și în care este interzisă intrarea oricărui dispozitiv electronic – are loc în baza unui rit străvechi, în care fiecare mic detaliu este reglementat, prevăzut și are propriul său sens liturgic.
Astfel, până şi marea emoție a perioadei postelectorale necesită un loc dedicat exprimării sale: iar acesta este camera lacrimilor sau camera plânsului, o mică sacristie, aflată în stânga altarului Capelei Sixtine.
Timpul în care noul papă îşi poate manifesta emoţiile este şi el bine definit, fiind inclus între faza de acceptare a numirii și ritualul îmbrăcării.
Camera lacrimilor este locul în care noul papă își poate manifesta confuzia, povara responsabilității de a-și asuma rolul de succesor al lui Petru și unde poate vărsa lacrimile provocate de toate aceste sentimente.
În acea încăpere intimă i se permite să se detensioneze și, în același timp, să-și recapete liniștea necesară pentru a se arăta poporului Romei și întregii Biserici.
În acel moment, Pontiful este pregătit pentru ritualul investirii şi va putea purta pentru prima dată veșmintele papale albe și roșii cu care va apărea în public din Loggia Binecuvântărilor din Bazilica Sf. Petru, după habemus Papam. La prima sa apariție în acea Loggia, Papa Francisc a început cu „Frați și surori, bună seara!”, cerându-le credincioșilor să se roage pentru el, după care s-a recules cu ei în tăcere. Și tot de acolo, pe 20 aprilie, cu o zi înainte de moartea sa, papa Bergoglio a rostit tradiționala binecuvântare pascală, Urbi et Orbi.
Între timp, marţi dimineață, la ora 9, cardinalii s-au adunat în Sala Sinodului din Vatican pentru ultima Congregație înainte de conclav, care începe miercuri, la 16:30.
Luni, în cadrul dublei congregații, cardinalii au conturat profilul următorului Papă: „O figură care trebuie să fie prezentă, apropiată, capabilă să acționeze ca punte și ghid, să faciliteze accesul la comuniune pentru o umanitate dezorientată și marcată de criza ordinii mondiale” și „un pastor apropiat de viața concretă a oamenilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului Matteo Bruni.
Tot marţi, cardinalii alegători au intrat în posesia camerei lor de la Casa Santa Marta atribuită prin tragere la sorți. Întrucât încăperile reședinței în care a locuit Papa Francisc timp de doisprezece ani – camera lui, numărul 201, va rămâne sigilată – nu vor fi suficiente pentru toți cardinalii și funcționarii și diverșii lucrători care vor gravita în jurul mașinii organizatorice a conclavului, unii dintre ei vor locui în clădirea adiacentă.
Miercuri, și de fiecare dată când se întorc la Santa Marta pentru masă și odihnă, cei 133 de cardinali vor călători la bordul unui autobuz special și vor parcurge de fiecare dată o distanță de un kilometru. Pe tot parcursul conclavului, telefoanele mobile vor fi ecranate în zonele afectate alegerii noului pontif: o măsura care nu va afecta însă Piața Sf. Petru.
Traducere: Cătălina Păunel
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.