
Fostul internaţional Gică Popescu a deschis în municipiul Hunedoara un complex comercial ce va crea 150 de locuri de muncă
Un nou complex comercial din municipiul Hunedoara, care a fost construit de o companie condusă de fostul internaţional Gică Popescu, a fost prezentat oficial, miercuri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Investiţia, în valoare de peste 7 milioane de euro, va fi deschisă pentru public începând de joi, 6 noiembrie, şi va crea aproximativ 150 de noi locuri de muncă.
Complexul are o suprafaţă totală de 21.423 de metri pătraţi, cu o arie construită de 6.224 de metri pătraţi ce este ocupată de mai multe magazine cunoscute, inclusiv o hiperfarmacie dintr-un lanţ naţional.
Zona disponibilă pentru parcare însumează 199 de locuri, dintre care cinci sunt dotate şi cu instalaţii de încărcare a autovehiculelor electrice, transmite Agerpres.
„Sunt bucuros că am luat decizia de a investi, aici, la Hunedoara, în urma unei discuţii pe care am avut-o cu primarul municipiului, domnul Dan Bobouţanu. De fapt, dumnealui este principalul ‘vinovat’ pentru că am decis să facem această investiţie aici. De fiecare dată când am ajuns la Hunedoara am fost primit cu căldură de toată lumea şi în momentul în care vezi o asemenea abordare din partea oamenilor locului, şi aici mă refer atât la administraţia locală, cât şi la simplii cetăţeni, nu poţi decât să te bucuri, îţi dă sentimentul că ai luat o hotărâre înţeleaptă şi un lucru bun, investind în această zonă”, a declarat Gică Popescu.
La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a arătat că investiţia are un impact pozitiv asupra comunităţii locale, începând de la taxele şi impozitele locale ce vor fi încasate de municipalitate, până la faptul că zona primeşte o nouă utilitate.
„În primul rând, această investiţie înseamnă, din punctul nostru de vedere, venituri care completează bugetul local. Îl felicit, cu sinceritatea omului de rând, nu a politicianului, pe domnul Gică Popescu pentru faptul că a ales Hunedoara pentru această investiţie importantă din portofoliul său de antreprenor. Dincolo de suma investită, vorbim şi de o reconfigurare a zonei în care ne aflăm, ne aducem aminte cu toţii cum arătau clădirile care fuseseră aici, nu mai vorbesc de faptul că avem o continuitate în această zonă. În discuţiile repetate pe care le-am avut în încercarea de a-l convinge să investească la Hunedoara, i-am spus domnului Gică Popescu ce înseamnă Castelul Corvinilor şi faptul că, anual, prin această zonă trec sute de mii de oameni care vizitează acest important obiectiv turistic. Astfel că vorbim de un vad foarte bun pentru orice antreprenor care vrea să investească la Hunedoara”, a menţionat Bobouţanu.
Noul complex comercial a fost ridicat într-o zonă ocupată, până nu demult, de o fostă fabrică de tricotaje şi încălţăminte. Fabrica şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape 20 de ani, clădirea începând să se degradeze vizibil mai ales în ultimul deceniu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.