Home » Articole » Lockheed Martin dezvoltă rachete Patriot mai ieftine pentru combaterea dronelor

Lockheed Martin dezvoltă rachete Patriot mai ieftine pentru combaterea dronelor

734
Lockheed Martin dezvoltă rachete Patriot mai ieftine pentru combaterea dronelor
Ascultă articolul

Lockheed Martin pregătește o nouă rachetă mai ieftină pentru sistemul Patriot, care să poată fi trimisă rapid pe câmpul de luptă, transmite MEDIAFAX.

Proiectul vine în contextul în care armatele caută soluții mai accesibile pentru combaterea dronelor și a altor amenințări aeriene, scrie Financial Times.

Compania americană de apărare a anunțat luni că noua rachetă PAC-3 Adapted Capability Effector (ACE) va costa mai puțin de jumătate din prețul actualelor interceptoare PAC-3 MSE.

- articolul continuă mai jos -

O rachetă PAC-3 MSE costă aproximativ patru milioane de dolari.

Lockheed Martin intenționează să dezvolte și să producă noua armă împreună cu parteneri industriali din Statele Unite și Europa.

„Militarii americani și aliați au nevoie de o soluție testată în luptă și eficientă din punct de vedere al costurilor”, a declarat Tim Cahill, președintele diviziei de rachete din cadrul Lockheed Martin.

Anunțul a fost făcut în prima zi a Salonului Aeronautic de la Farnborough, eveniment organizat o dată la doi ani, care reunește companii din industria aerospațială și de apărare din întreaga lume.

Cererea pentru sistemele Patriot a crescut puternic după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, iar stocurile mondiale de rachete s-au redus. În același timp, armatele caută interceptoare mai ieftine pentru combaterea dronelor și a rachetelor cu costuri reduse.

Decizia Lockheed Martin arată că marile companii de apărare încearcă să răspundă concurenței venite din partea firmelor tehnologice mai mici și mai flexibile.
 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole