Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autoritățile din România au efectuat percheziții la București dar și în alte județe ale țării, într-un dosar în care mai mulți medici ar fi prezentat diplome de rezidențiat, eliberate la Chișinău, fără să fi urmat cursurile universității. Pe durata studiilor, aceștia ar fi rămas în România și au lucrat cu normă întreagă. Noul ministru al Sănătății din Republica Moldova Emil Ceban a condus universitatea vizată în acest caz – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – în perioada 2016 – 2025. El a declarat, conform TV8.md , că universitatea nu ar fi putut să elibereze certificate false.
„Acesta este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele trec prin sistemul informațional și au un control deosebit. De aceea, de acest lucru se vor ocupa organele competente și o să ne dea rezultate”, a declarat Ceban.
Fostul rector Emil Ceban a mai precizat că fiecare examen și notă sunt înregistrate electronic, iar orice absență sau acces neautorizat este automat sesizat: „Totul este digitalizat. Fiecare examen este digitalizat. Fiecare notă pusă nu poate fi schimbată de nimeni. Se vede la fiecare oră cine a intrat și cine a ieșit din sistem. Dacă studentul nu este mai mult de 2-3 zile, sistemul se blochează”.
Ministrul a adăugat că va lua legătura cu autoritățile din România pentru a verifica detaliile cazului.
Ceban a fost rector al acestei universități până în acest an, înainte să devină ministru în noul guvern al Republicii Moldova. El a fost profesor universitar la Catedra de Urologie și Nefrologie Chirurgicală, predând și coordonând programe de formare în domeniu.