Home » Sportz » Calificări pentru Cupa Mondială: În grupa României, Bosnia a făcut un galop de sănătate în San Marino, Austria s-a chinuit cu Cipru / Irlandezii au revenit de la 0-2 cu Ungaria

Calificări pentru Cupa Mondială: În grupa României, Bosnia a făcut un galop de sănătate în San Marino, Austria s-a chinuit cu Cipru / Irlandezii au revenit de la 0-2 cu Ungaria

Calificări pentru Cupa Mondială: În grupa României, Bosnia a făcut un galop de sănătate în San Marino, Austria s-a chinuit cu Cipru / Irlandezii au revenit de la 0-2 cu Ungaria
Sursă foto: Echipa națională de fotbal a României
Ascultă articolul

Echipa naţională a Austriei a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, echipa naţională a Ciprului, în grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026. Tot în grupa României, Bosnia a dispus cu 6-0 în San Marino. În grupa F, Irlanda a fost condusă cu 2-0 de Ungaria, dar a egalat în prelungiri, scor 2-2, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

La Linz, Austria a câştigat la limită meciul cu Cipru. În echipa oaspeţilor Tzionis, de la UTA Arad, a fost titular, iar dinamovistul Kyriakou a intrat pe parcurs. Gazdele nu au reuşit să înscrie decât din penalti, în minutul 54, prin Sabitzer şi au ajuns la trei victorii din trei meciuri disputate în grupa H.

Bosnia nu a avut probleme la Serravalle, unde gazdele au rămas în zece, după eliminarea lui Golinucci, din minutul 16.  Cinci minute mai târziu Tahirovic deschidea scorul, apoi golurile au curs în poarta lui Colombo. Bosnia s-a impus cu 6-0, iar pe tabelă şi-au mai înscris numele Dzeko (min. 70 şi 72), Bazdar (min. 81), Alajbegovic (min. 85) şi Mujakic (min. 90).

În grupa H, liderul clasamentului este Bosnia, cu patru victorii din patru meciuri, 12 puncte, urmată de Austria (9 puncte). România este pe trei, cu şase puncte din patru meciuri. Cipru (un punct) şi San Marino, fără puncte, nu intră în calculele calificării.

Într-un meci din grupa F, la Dublin, Ungaria a condus cu 2-0 după primul sfert de oră, prin golurile marcate de B. Varga (min. 2) şi Sallai (min. 15). Evan Ferguson a redus din diferenţă după pauză, în minutul 49, pentru ca Roland Sallai să fie eliminat în minutul 52 după un fault asupra lui O’Shea.

Gazdele au reuşit să egaleze în al treilea minut de prelungiri, prin Adam Idah, şi scorul final a fost Irlanda – Ungaria 2-2, la debutul celor două echipe în grupa F.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.