Căderea guvernului Francois Bayrou pare inevitabilă. Prim ministrul Franței a cerut un vot de încredere în Adunarea Națională, opozițiile de dreapta și de stânga, care dețin majoritatea, au anunțat că vor vota împotrivă

Cele opt luni în funcție ale cabinetului Bayrou au toate șansele să se termine în această seară în hemiciclul de la Palais Bourbon de pe malul Senei de la Paris. Premierul a cerut un vot de încredere pe declarație de politică generală, centrată pe reducerea deficitului bugetar actualmente de peste 6% din Produsul Intern Brut cu 44 de miliarde de euro pentru exercițiul 2026.

Ca atare, el a invocat articolul 49 (1) al Constituției supunând votului deputaților declarația. Spre deosebire de moțiunile de cenzură, unde guvernul poate fi doborât numai printr-un vot al majorității deputaților, aici e suficientă majoritatea voturilor celor prezenți.

Aritmetica politică nu este favorabilă premierului Bayrou: el se poate bizui doar pe votul celor trei grupuri centriste pro-prezidențiale (Ensemble pour la Republique, Les Democrates, Horizons) care însumează 161 de deputați și pe o parte a Republicanilor (LR, centru dreapta), partenerii lor la guvernare, cu 49 de deputați. Liderul grupului parlamentar LR, Laurent Wauquiez, a declarat că lasă libertatea deputaților săi să voteze cum doresc. Dar chiar și dacă toți deputații LR sprijină guvernul, total voturilor favorabile abia atinge 210 din 574, cu majoritatea absolută fiind de 288.

Și-au anunțat votul împotrivă Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) și aliații Uniunea Dreptelor pentru Republică (UDR), cu 138 de deputați, Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă) 71, Partidul Socialist (PS) 66, Verzii (EELV) 38 și Partidul Comunist (PCF) 17, în total 320 de voturi, cu peste 100 față de totalul potențial al deputaților pro-guvernamentali. Alți 34 de deputați sunt neafiliați sau independenți iar trei mandate sunt vacante.

Dacă așa cum pare inevitabil guvernul Bayrou va cădea la votul din această seară așteptat în jurul orelor 19:00 (20:00 în România și Republica Moldova), aceasta va însemna că în cei trei ani de la realegerea sa în 2022, președintele Emmanuel Macron va fi avut patru prim miniștri, înaintea lui Bayrou fiind Elisabeth Borne (2022 – 2024), Gabriel Attal (ianuarie – septembrie 2024) și Michel Barnier (septembrie – decembrie 2024).

Potrivit relatărilor de presă, președintele Macron este pregătit să numească rapid un nou prim ministru și se pare că ar fi dispus la o deschidere către cel mai moderat partid al stângii – PS. Liderul acestuia, Olivier Faure, s-a declarat dispus la o coabitare cu președintele Macron, cu o condiție: renunțarea la politica pusă în aplicare din 2017, adică virajul spre dreapta în materie de politică economică. Dar în acest caz, președintele Macron ar pierde LR al cărui lider, ministrul de interne Bruno Retailleau, a exclus orice participare la guvernare cu un premier PS.

Singura soluție realistă s-ar putea dovedi până la urmă dizolvarea Adunării Naționale și convocarea celui de-al treilea scrutin parlamentar în mai puțin de patru ani. Dar nici această soluție nu garantează degajarea unei majorități viabile. Sondajele de opinie plasează RN în frunte cu 31 – 33% din intențiile de vot, alianța PS-EELV-PCF 19%, Ensemble 15%, LFI și LR câte 10%. Cum un “Front Republican” (desistarea reciprocă pentru a face baraj candidaților RN în turul 2) care a funcționat în iulie 2024 este respinsă de majoritatea alegătorilor este teoretic posibil ca partidul condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella că obțină o majoritate în Adunarea Națională, dar cel mai probabil rezultat la ora actuală ar fi tot un parlament fără majoritate.

Aproape 2/3 dintre alegători se pronunță pentru demisia președintelui Macron și organizarea de alegeri prezidențiale anticipate, dar acesta a anunțat că-și va duce mandatul până la capăt în 2027 când nu mai are dreptul să candideze.

În 2017 când a fost ales pentru prima oară, Macron a introdus sloganul “pe de altă parte” prin care dihotomia stânga – dreapta care dominase cea de-a Cincea Republică franceză înființată de Charles de Gaulle în 1958 putea fi depășită. În 2015 președintele Macron a ajuns la situația în care această depășire se dovedește imposibilă, cu un fenomen nou: extrema dreaptă ajunsă la porțile puterii.