Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe cartiere din Kiev au fost lovite sâmbătă de atacuri cu rachete ruseşti, soldate cu cel cel puţin opt răniţi şi mai multe incendii, potrivit autorităţilor locale ucrainene, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
„Explozii în capitală. Oraşul este sub atac balistic. Vă rugăm să mergeţi la adăposturi”, a scris primarul capitalei, Vitali Kliciko, pe Telegram, raportând „opt răniţi”, dintre care trei au fost spitalizaţi.
Incendii mari au izbucnit şi în districtele Desnianski şi Darniţki, dar nu au lovit nicio locuinţă”, a precizat el.
„Apărarea aeriană este activă în capitală. Inamicul atacă oraşul cu rachete”, a declarat la rândul său şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, Timur Tkacenko.
El a descris scene cu geamuri sparte, maşini avariate şi un crater în curtea unei clădiri rezidenţiale din districtul Dniprovski.
70% dintre ruși pe un sondaj de acum câteva zile doreau încetarea războiului pe liniile actuale.
Dacă rușii continuă atacurile înseamnă că Ucraina trebuie să le distrugă industria până 90% vor dori acest lucru!