G4Media.ro

Aspiratorul loialităților în societate (Op-ed de Lucian Croitoru)

Aspiratorul loialităților în societate (Op-ed de Lucian Croitoru)

Tema inegalității economice a fost permanent o temă în sociatatea occidentală, chiar dacă atenția pe care a primit-o a variat în timp. Totuși, după criza din 2008 ea a redevenit o temă care primește o atenție crescută atât de la politicieni, cât și de la economiști. Ca de obicei, inegalitatea economică este identificată ca sursă majoră a slăbirii armoniei sociale și a realizărilor personale. De aceea, unii comentatori subliniază ideea că inegalitatea oamenilor nu este un dat natural și oferă soluții care vizează câte ceva din centralism, egalitarism și, dacă ne gândim la uniuni de țări, la un multiculturalism forțat.

Știm de mult că acestea nu sunt soluții autentice nici pentru armonia socială, nici pentru împlinirea personală. Oamenii nu se nasc egali fizic și intelectual și, înainte de a se identifica ca apaținând statului care promite eradicarea inegalității economice, se identifică în calitate de membri de familie, de aparținători ai unor organizații profesionale sau educaționale și ai comunităților în care s-au născut sau în care viețuiesc. Abia într-un alt plan își concep relația cu statul. Armonia socială poate veni de la soluții care vizează explicarea credibilă a ideii că egalitatea economică este neobtenabilă și întăresc rolul comunităților în modelarea comportamentului individual. Totuși, în prezent, aceste soluții sunt cumva împotriva curentului.

Deși oamenii se nasc cu capacități inegale, care sunt premisele pentru rezultate inegale, egalitatea economică este astăzi amintită din ce în ce mai des. Egalitatea oamenilor poate și trebuie să existe doar în fața legii (implicând ideea de etică, adică de justiție în sens larg) și ca șansă. Altfel, egalitatea este un dezastru, ceea ce face ideea de egalitate contraproductivă. Natura umană nu favorizează acest dezastru, dar ideile oamenilor pot evolua astfel încât acest dezastru să apară temporar, ca rezultat al proiectării și acțiunii umane. Inegalitatea economică este o consecință a naturii inegale a omului și alimentează permanent energia cu care oamenii luptă pentru a crește prosperitatea. Cu forțele lor inegale, oamenii se străduiesc să muncească pentru mai binele lor și al celor dragi lor.

Dacă cineva ar asigura exogen egalitatea rezultatelor, munca din care rezultă mai binele nu ar mai apărea la nivelurile dorite. De aceea, încercarea statului de a egaliza veniturilor ar avea consecința negativă a egalității în sărăcie. Din această perspectivă, teoria referitoare la inegalitate a lui Thomas Piketty nu poate fi corectă. Nici premisa că inegalitatea nu este un dat natural nu poate fi corectă. Nu este numai opinia mea, este și opinia unor mari economiști, cum ar fi, de exemplu Daron Acemoglu de la MIT (vezi Anti-Piketty: Capital for the 21st-Century).

Problema egalității economice, numită și „justiție socială” sau „justiție distributivă” trece însă cu mult dincolo de granițele care definesc problema bunăstării materiale. În numele egalității economice sau a altor egalități neobtenabile sau nesustenabile, arată Nisbet, statul preia puterea, elimină rolul comunității ca liant social și duce inevitabil la alienare. Kuehnelt-Leddihn în a sa Equality or Liberty – The Challenge of our Timea (1952) a făcut o sinteză a ideilor despre libertate și egalitate ale principalilor gânditori de până atunci. Ideile lor sunt relevante nu numai prin forța argumentelor, care implicit sau explict critică ideea că societatea poate fi proiectată, dar și din perspectiva faptului că autorii respectivi erau mult mai aproape în timp de momentul la care a apărut problema egalității economice, fiind martorii circumstanțelor respective.

Aici amintesc doar că Nietzsche a fost foarte precis și sugestiv când a spus că „statul e cel mai rece dintre toți monștrii reci” (în Așa grăit-a Zarathustra, Humanitas, p. 97). Burckhardt a înțeles că statul cu „omnipotența sa iresponsabilă” și cu ai săi „terribles simplificateurs” poate obține o aproximare a minții populare pe care să o utilizeze ca măsură pentru a nivela restul într-o manieră disciplinară, o astfel de democrație nearătând „entuziasm pentru excepțional”. Dimpotrivă, teribilii simplificatori au obținut teorii simpliste și nerelevante despre economie. Egalitatea, cu excepțiile amintite (în fața legii și a șansei în societate) este cauză a tiraniei, pentru Dostoievski. Kuehnelt-Leddihn a spus că din două poți avea doar una: egalitate sau libertate. Egalitatea și libertatea nu merg împreună. Pentru John Emerich Edward Dalberg-Acton, „socialismul (a se citi egalitate economică și dictatură politică și economică) este infirmitatea care își face prezența în democrațiile mature” (Essays on Freedom and Power, The Beacon Press și The Free Press, 1949, p. 130), iar pentru William Lecky „egalitatea este idolul democrației, dar, cu capacitățile și energiile infinit variate ale oamenilor, aceasta poate fi atinsă numai printr-o represiune constantă, sistematică și stingentă a evoluției lor  naturale.” (William Edward Hartpole Lecky, Democracy and Liberty, vol. 1 (LF ed.) [1896]). Egalitatea nu apare decât dacă se utilizează forța. Ca să încerci să atingi starea iluzorie de egalitate economică a cetățenilor este nevoie de forța statului. Dar, ca să poți utiliza forța e nevoie să încalci libertăți. Pentru Hayek, într-o societate liberă „conceptul de ’justiția socială’ este în mod necesar gol și lipsit de sens” (Low, Legislation and Liberty, Routledge, Vol. 2., p. 69), fiind, atunci când temporar se realizează, un efect al tiraniei, cum este la marea majoritate a autorilor, de la Aristotel, trecând prin Tocqueville și ajungând la Mises. Pentru acesta din urmă „inegalitatea de avuție și de venit sunt trăsături esențiale și necesare ale economiei de piață mereu în schimbare, singurul sistem real și funcțional al economiei de piață” („Human Action”, Fox & Wilkes, Fourth Revised Edition, p. 738).

În zilele noastre, idolul democrației, adică egalitatea economică, devine din nou orbitor de strălucitor. Este ca o re ligie, numai că în loc să unească, dezbină. Acest idol este hrănit de mințile constructivist-raționaliste, care cred că pot proiecta societăți care să tindă spre egalitate economică și să prezerve libertatea. Din păcate, această minte predomină în Occident, care se educă în acest sens tot mai mult. Sunt tot mai puțini cei care nu sunt atinși de nebunia rațional-constructivismului social-economic și înțeleg că modalitatea prin care relația dintre putere și individ se modifică este intruziunea și promisiunea statului de a eradica inegalitatea economică. Astfel, așa cum a arătat Nisbet, statul, care deține puterea politică, preia și funcțiile și autoritatea variatelor grupuri sociale (familii, asociații profesionale, comunități locale etc.), ceea ce lasă un mare gol moral rezultând în alienare. Fără aceste instituții intermediare, în viziunea lui Nisbet, puterea devine prea arbitrară, iar individul nu mai găsește resorturile pentru a-și ranforsa concepția despre sine si despre propriile sale puteri în societate (vezi Luke Sheanan, „Robert Nisbet: Reappraisal of a Political Sociologist”, The Political Science Reviewer, Volume 42, Number 2, December 2018).

Dacă toate acestea se petrec în numele eradicării inegalității (mă refer la orice formă neobtenabilă de egalitate pe care o poate invoca o minte raționalist-constructivistă), atunci trebuie să fim atenți cu ideea de egalitate și cu ideea, pe care o susține Piketty, că inegalitatea economică nu este un dat natural. Idealul iluzoriu al egalității este cel care dă, în final, putere statului să fie o forță care revoluționează societatea occidentală prin confiscarea de autorități și funcții ce în mod firesc au aparținut sau încă aparțin grupurilor sociale. Statul folosește aceste noi achiziții pentru ca o parte cât mai mare a redistribuirii să fie realizată direct de el, către toate grupurile sociale de la care preia funcții . În acest fel, în numele egalității economice, statul confiscă loialitățile din societate și le orientează către el, „cel mai rece monstru”, dar totuși, „finanțatorul”. În antiteză, grupurile sociale orientau loialitățile individuale către principii.

Cei mai mulți, orbiți de ideologia raționalism-constructivismului, nu își dau seama că, în numele egalității, statul devine tot mai puternic iar marea masă tot mai alienată. Cred, totuși, că cei care își dau seama sunt numeroși. Printre aceștia din urmă, cei mai mulți preferă însă să continue să-și dedice „loialitatea” către „finanțator” și să continue să promoveze raționalism-constructivismul în înțelegerea și modelarea societății. În final, aceasta înseamnă distrugerea loialității față de principii și crearea de spațiu pentru populism. Este exact ceea ce se întâmplă în civilizația noastră în prezent.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile autorului nu implică poziția BNR

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

9 comentarii

  1. Ce articol fain! Mai mare dragul sa-l citesti. Autorul are cunostinte de erudit in multe domenii: economie, doctrine economice, filosofie, literatura universala s.a.m.d. …
    Din pacate, la temelia intregii pledoarii sta o confuzie, foarte raspandita printre neoliberalii de azi (de fapt, neoconservatorii de ieri): confuzia dintre egalitatea de facto si egalitatea virtuala – o egalitate a sanselor de acces la mijloacele de umanizare pentru toate fiintele umane.
    Promovand aceasta confuzie, autorul transforma in ceva ridicol orice idee de egalitate – in cazul de fata, egalitatea economica. In subtextul acestui articol zace ideea ca toti cei care au miltat sau militeaza pentru egalitate sunt niste idealisti bezmetici care nu stiu pe ce lume traiesc, niste minti simple, care n-au inteles ca oamenii nu sunt egali de la natura. Realisti si cultivati sunt doar neoliberalii! Adica niste oameni atat de rudimentari, incat reduc socialul la biologic si isi inchipuie ca scopul oricarei politici economice este sa reproduca decalajele naturale dintre oameni – eventual sa le amplifice, fiindca asa merita cei care nu s-au nascut inteligenti, harnici, creativi si… modesti! Ne aflam in plin darwinism social – considerat de marii umanisti ai lumii de azi un rebut in istoria ideilor.

    • Bravo ! Ma bucur maxim c-ai zis-o mult mai concis decat mine.

    • Serios, Titi? „ confuzia dintre egalitatea de facto si egalitatea virtuala – o egalitate a sanselor de acces la mijloacele de umanizare pentru toate fiintele umane.” Abracadabrant!

  2. Am Piketty: Capital for the 21st-Century (nu Anti-) in calculator. Problema cu ‘inegalitatea’ e ca e naturala dar in acelasi timp nu e legitima. Acest articol cu interval de citire 9-11 minute arunca idei ce se intind pe mii de pagini, cartea mentionata de mine are vreo 700.

    O problema mai mare (vad eu) este ‘individualismul’. Nimic n-are cum sa functioneze cum trebuie, in special un stat, cand fiecare face de capul lui.

    Pe domnul consilier BNR il cam ustura sufletul ca ‘statul devine puternic’ dar in ambele tabere e vorba de cine-i mai etic. Pot fi capitalistii cu drive-ul lor animalic si machiavelic pt. profit mai etici decat cei ce-s reprezentati ai celor ce i-au ales ? Ma tem ca nu.

    Dupa mine, finantele nu ar trebui sa existe. Din 1970 s-a schimbat totul, Reagan a distrus lumea asa cum era ea pana atunci, cand ce aveai in mana nu era minciuna, America producea, prospera. Graficele pe care le prezinta Piketty nu-s inventate de mintea lui.

    Dupa cum observam, socialismul este ‘demonizat’, dar as zice ca reprezinta o anume stare de maturitate a societatii care se reflecta si este invidiata in statele scandinave, care rup graficele si indecsii de buna stare & more. (Si ei n-au clima din Spania, care-i in top in multe specte.

    Deci, sa atac articolul pt. ca dl. este un BNRist ar fi un sofism insa e normal sa aiba interese, e disonant sa ai alte viziuni si totusi sa fi acolo(BNR). Analizati, care puteti.

    Sunt mult mai multe carti demne de analizat, n-o sa le insir aici, inclusiv alea de extrema stanga. Monetarismul a dus lumea unde-i acum. Pe datorie. 233 trilioane de dolari nu vor fi platite nici de stranepotii stranepotilor nostri. E o perpetua sclavie transmutata in status quo-ul ideal si dorita a fi incontestabila. Resursele naturale pe anul acesta au fost deja consumate(weforum.org) si la anul o sa fie si mai devreme …

    Despre ce vorbim ?

    Lacomia este o manifestare a fricii. Oamenii care cred ca au cred c-o sa moara mai tarziu. Memento mori global este leacul, dar nimeni n-o face. Din contra, religiile perpetueaza idea dementa a unei vieti de apoi, lucru ce le amplifica disperarea in ambele cazuri. As zice ca din punct de vedere economic budismul ar fi cea mai buna( interesati-va ce nociva este producerea carnii de vita pt. planeta si ecologie)(si de-ar fi singura problema). Bine, ma intind.

    Deci, e asa de stufoasa problema incat o s-o las asa, momentan …

    • Nu-i articol de 9-11(functia ‘reading view’ a browser-ului exagereaza putin)… Ideea ca egalitatea necesita violenta(forta) mi se pare una periculoasa. Egalitatea necesita consens, unde cel bogat si ‘norocos’ intelege pe carca cui s-a imbogatit si de unde ii se trage norocul, nu numai in viata lui, ci pe intregi generatii(cine -si permite).

      Daca am avea puterea sa intelegem de la prima vertebrata(macar) cum au evoluat lucrurile, hai sa zic de la primul ‘homo'(5 milioane de ani?) ne-am da seama cat de datori sunt cei favorizati de ‘sansa’ si care-i responsabilitatea lor.

      Nu tot Machiavelli zicea ca „O putere mare aduce responsabilitati pe masura ?”, oricat ar scuza scopul mijloacele…

      Eu zic ca ‘bogatanii’ lumii ar trebui sa ia exemplu de la Bill Gates, omul chiar se lupta(cel putin asa pare) pt. o lume mai buna, oricat de ‘talharicios’ si-a facut averea cu Microsoft-ul monopolist(azi apare serialul pe Netflix, daca nu ma insel, apropo).

      Ernest Becker a atins foarte bine intreg-ul peisaj(si subliniez atins) in „Escape from Evil” si in „Denial of Death”, carti pe care le-as recomanda domnului BNRist (sper sa aiba consilieri care sa ‘piarda timpul’ si sa-i transmita opinia publica ‘insemnata'(zic) a anumitor cetateni.

      Omul trebuie sa accepte ca moare(si poate asta-i partea cea mai buna, orice viata ai avea, scapi de toate chinurile ‘lumesti’) dar in acelasi timp sa fie constient ca viata nu exista degeaba. Viata exista pt. ca geometria universului in care traim o permite(Lucru care dapasete Masoneria domnului Isarescu, oricat de buni ar fi la trigonometrie), lucru demn de luat in considerare, global.

      Putem trai in armonie cand om ajunge sa avem acelasi nivel intelectual si emotional, ca tot se scriu zeci de carti despre „EQ”. Si se poate… Dar va trece timp.

      Noi v-om muri, dar armonia va exista candva(contrar Fundatiei lui Asimov) … Este o convergenta a Naturii. 🙂

      „Asa grait-a Zarathustra. ” 😀

  3. „Nu puteti fi egali cu mine, bai sarakiilor”
    Zise talibanul de dreapta fiind un bugetar asistat social de lux pe bani grei la BNR.

    Uite de ce finanţele ar trebui taxate din plin, dar am uitat ca gândacii rezistaci au militat pentru abolirea OUG 114/2018, nu inasprirea ei.

  4. Aparent și de fapt, autorul își exprimă poziția critică față de unele tendințe și obiective actuale ale progresivismului / justiției sociale / constructivismului social din poziția ( sper ) unor concepții liberal conservatoare. Aș sublinia imediat că după cunoștințele mele nu există în prezent în sistemele politice și economice actuale din lume o societate, în care să fie puse în aplicare, cu pondere hotărâtoare, un set de idei progresiviste de natură să determine caracterul constructivist al sistemului, deși – așa cum susține și autorul – teorii, principii și programe politice abundă. Adevărul e, că de pe vremea declarării obiectivului tricefal ( liberté – egalité – fraternité ) în chip de panaceu universal pentru eliminarea tuturor relelor din lume, antagonismul dintre libertate și egalitate s-a manifestat de la începutul Revoluției ( vezi, Edmund Burke : Reflections on the Revolution in France ) iar fraternitatea a dispărut pe parcurs datorită pasiunii cu care s-a luptat pentru primatul egalității față de libertate ( sau invers ).
    Inegalitatea socială își are originea din existența de la începuturile societății umane a ierarhiei, ca principiu de ordonare și subordonare ( socială, economică, de putere, de intelect, etc ). Ierarhia originară ( eternă ) și efectul său ordonator, precum și modalitățile prin care efectele injuste pot fi atenuate ( în principal prin asigurarea egalitatății în fața legii și prin mecanisme prin care se asigură egalitatea de șanse, măsuri de nediscriminare etc. ) constituie principii ale liberalismului clasic și conservator deopotrivă, în contradicție cu ideile de inginerie socială ale progresivismului constructiv. În treacăt fie zis, unul din intelectualii de vogă din zilele noastre, celebrul canadian, Jordan Peterson – profesor de psihologie clinică, a ajuns cunoscut tocmai prin dovedirea existenței ierarhiei chiar în regnul animal, dar mai ales prin faptul că luptă în mod deschis impotriva exceselor PC care, după el, conduc la îngrădirea nepermisă a libertății de opinie și exprimare, în numele unui limbaj cenzurat și supervizat. În plus, privează individul de instrumente prețioase de adaptare în societate ( educație, perfecționism, perseverență, dinamism, optimism etc ) în numele unei justiții sociale care urmează să se asigure de către statul protector, descurajând astfel abordarea individuală ( Vezi Jordan Peterson : 12 Rules for Life ).
    Actualele teorii alt-right ( adepții unor discriminări și inegalități sociale și economice impuse în numele unor supremații biopolitice – de rasă, de gen ) sunt la antipodul constructivismului social progresist și amândouă constituie soluții extreme la una și aceeași problemă : strategia împărțirii resurselor de orice fel din ce în ce mai critice pe consumatori din ce în ce mai numeroși.

  5. Pentru informare să conchidem aici că lucrarea lui Thomas Piketty ( Capital in the Twenty-First Century), publicat în 2013 studiază inegalitatea bogăției și câștigurilor în Europa și USA începând din secolul 18 încoace. Conform tezei centrale a cărții, inegalitatea nu este un accident ci o trăsătură a capitalismului. Aceasta poate fi eliminată prin intervenția statului, iar fără reformarea capitalismului prin intervenția statului, ordinea democratică este în pericol. Piketty recomandă aplicarea unei taxe globale pe bogăție. Nu poate fi negată influența cărții, inclusiv în politică, dar ca orice teorie nouă în macroeconomie, a avut și multe critici, dintre care volumul menționat aici de autor : Anti-Piketty: Capital for the 21st Century , volum care cuprinde critici din partea a 20 de specialiști, economiști ( inclusiv Daren Acemoglu ), istorici și experți financiar, care examinează noțiunile de inegalitate, creștere, bogăție și capital din cartea lui Piketty, critică modul în care datele statistice folosite au fost actualizate de autor și își exprimă îndoiala în eficiența taxării globale.
    Cred că problematica articolului, literatura amintită, noțiunile și terminologia consacrată ar putea fi mai eficient digerate de cititor, dacă ar fi precedate de descrierea caracteristicilor principale și diferențelor definitorii ale principalelor curente și teorii politico-economice actuale, în vederea eliminării confuziilor uneori accentuate.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.