G4Media.ro

Asociația VeDem Just: De ce trebuie semnate declarațiile pe proprie răspundere care…

Foto: Freepik.com

Asociația VeDem Just: De ce trebuie semnate declarațiile pe proprie răspundere care interzic filmarea orelor școlare online

Legea prevede că nu se poate înregistra fără acordul profesorului nicio lecție, indiferent dacă aceasta are loc în sala de clasă, față în față sau online, iar motivul este protejarea elevilor și profesorilor de reacțiile internauților, de ironiile și batjocura la care atât profesorii, cât și minorii pot fi supuși în cazul în care aceste înregistrări ajung online, se arată într-o analiză a juriștilor Asociației Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just), site-ul de educație juridică înființat, printre alții, de judecătorul Cristi Danileț.

„Scopul acestei interdicții este să se protejeze demnitatea profesorului și elevilor, datele lor personale (chipul și numele) și domiciliul, ca aspect al vieții private. Or, legea e făcută să fie respectată. De aceea, este indicat să fie semnate declarația solicitată de Ministerul Educației”, esre concluzia la care au ajuns experții după ce au studiat legislația în vigoare.

În plus, „rostul declarației este tocmai de a conștientiza părinții și elevii că există niște legi ce trebuie respectate și niște persoane ce trebuie protejate”, mai spun juriștii.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Sa protejeze, sau sa ascunda faptul ca profesorii sunt praf in online si offline, fiindca guvernele PSD/PNL nu investesc in educatie?

    • „Sa protejeze…”

      Adică, un elev/ o elevă, să zicem minor(ă), sau nu, perticipă la curs și spune, mai bine ori mai rău ceea ce știe despre subiectul respectiv. sau prezintă tema făcută acasă, poate greșit.

      Un altul filmează și distribuie imaginile înregistrate – poate unele dintre ele janante – pe rețelele de socializare și eventual adugă comentarii diverse.

      Ce treabă are asta cu guvernul PNL, PSD, PMP, ori care o fi el?!

  2. Nu am citit decat titlul, dar banuiesc ca stiu subiectul. Va rog eu, nu mai numiti „Asociatie” o persoana, chiar daca are personalitate multipla si este incurajata sa si manifeste patologiile prin burse OSF.

  3. Atunci să nu mai fie publicate de către judecători – pe saiturile instantelor- hot. jud. definitive în care apar numele persoanelor condamnate, nu de putine ori pe nedrept. Aici de ce nu se mai protejezază demnitatea persoanei? CNSAS-ul de ce face publice numele persoanelor care au fost informatori ai securității? Nu se încalcă demnitatea persoanei? Dar când presa solicită date referitoare la actele de studii ale dl. Ciolacu, pentru care există bănuiala că au fost falsificate, fiind absolvent al unei Univestități care nu era acreditata, iar licenta obținută la 9 ani după absolvire, nu se furnizează datele cerute, motivându-se faptul că se încalcă drepturile și libertățile persoanei. Deducem că unele categorii sociale sunt deasupra legii, ca și în cazul pesniilor speciale.

    • Nu amesteca lucrurile cu deconspirarea securistilor si cu niste sentinte.
      Nu vrei sa transmiti online si sedintele de judecata, si activitatea din primarii, si operatiile facute de chirurgi, si consultatiile din cabinetele medicilor? Ar fi acleasi lucru. Am dat exemplele astea ca sa vezi ca bati campii.

  4. Trebuie sa semnam hartii ca ne angajam sa respectam legea? Nu este de ajuns ca ni se aduce la cunostinta verbal-scris despre prevederile ei?
    Voi semnati hartie ca nu va urcati bauti la volan inainte de a va sui in masina? Sau e suficient ca stiti prevederile legale referitoare la consumul de alcool si urcatul la volan(asta daca aveti permis 😉 )!
    Si exemplele pot continua !
    Cred ca acei „distinsi avocati” de la asociatia xxx nu inteleg decat litera legii si nu spiritul ei !

    • Păi eu tot nu înțeleg: școală este publică, manualele sunt publice, programa e publică, de fapt ce vrem să ascundem?
      Nivelul de pregătire slab al elevilor?
      Mă îndoiesc, iar profesorii de ce se teme că ar putea deveni victime, atâta timp cât sunt bine pregătiți și pot să își susțină orele nimeni nu poate să îi facă de râs!
      Dar dacă sunt incapabili și îi mai și plătim pentru asta!???

  5. Ca și abuzurile politicienilor abuzurile profesorilor sunt protejate prin abuzul autorității de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal.
    Dintr-o dată din vara aceasta listele de admitere nu mai sunt publice, iar rezultatele devin mai mult decât discutabile.
    Rolul protecției datelor cu caracter personal este ca aceste date să nu fie folosite în scop infracțional sau ilegitim nu acela de a acoperi infracțiunile, ceea ce în mod vădit se practică în România.
    PSDizarea forțată a României continuă.
    Tot ceea ce poate fi dezirabil pentru evoluția socială și individuală este suprimat sistematic.
    Educația în România tinde să devină o metodă de infestare cu practici abuzive dubioase protejate prin lege.
    Olimpiadele școlare sunt anulate pentru a proteja analfabetismul și a distruge excelența și competiția bazate pe efort individual și competență.
    Astfel se deschide cea mai mare breșă pentru incompetență și impostura pentru care trebuie să semnați pentru a vă da acordul.
    Vi se cere să acceptați sub semnătură că sunteți idioți!
    Gândiți!
    Până la urmă dacă acele lecții online ar valora ceva toată lumea ar avea de câștigat din înregistrarea lor.
    Realitatea este că acele lecții chiar nu valorează nimic.
    De aceea trebuie să faceți pregătiri și lecții suplimentare acasă, iar uneori aveți nevoie de mult calm pentru a vă reprima revolta… dacă nu ajungeți, în cazuri extreme, la psiholog.
    Aveți grijă de copii!
    Greșelile lor se pot îndrepta, acesta este rostul educației, dar greșelile voastre le pot fi fatale.

  6. Intreb si io, ca cetateanu’ turmentat: cum vor ajunge declaratiile la scoala? Platim FAN Curier sau prin teleportare? Sau mergem la scoala sa semnam în prezenta persoanei care primeste cacaturile astea?

  7. La copilul meu in clasa, exista minim un coleg/colega, ai carui parinti stau aproape nonstop la ore langa copil si il ajuta. Chiar si in timpul evaluarilor/testelor online. Cateodata i se mai aude vocea (mai uita sa puna microfonul pe „mut”), colegul se vede cum intoarce capul si cere ajutor sau chiar apare parintele o clipa in cadru. Notele acestor elevi au explodat, fata de anii precedenti, e logic, daca testele le sunt rezolvate de parinti. Ceilalti copii sunt frustrati, e evident ca au observat si ei. Profesorii nu observa, se fac ca nu observa sau tolereaza treaba asta, indiferent de caz, e deranjant. In aceasta situatie, daca eu, ca parinte, nu pot inregistra orele, ca sa am dovada furtului si sa-i expun, cum se poate proceda ? Se pare ca legile sunt facute, evident, sa apere hotii…